Un Caz de Bilingvism Slavo-Roman - Graiul Lipovenilor

I. Introducere

În a II-a jumătate a secolului al VIII-lea, pe drumurile şi în târgurile Ţării de Sus, puteau fi întâlniţi oameni care, prin înfăţişare şi port, arătau că nu sunt din partea locului. Erau înalţi, spătoşi, cu bărbi lungi şi răsfirate, cu sprâncene de culoarea spicului de grâu, sub care priveau atent nişte ochi albaştri şi reci, încălţaţi cu cizme mari, din piele de calitate bună, îmbrăcaţi cu cămăşi înflorate, lungi, ce cădea peste pantaloni negri şi încinşi cu o cingătoare frumos împletită, din lână colorată, ale căror capete atârnau până la glezna cizmei. Femeile erau vânjoase, rumene, dichisite în fuste viu colorate şi bluze cu mâneci lungi, strânse la mijloc, îmbrobodite cu baticuri viu înflorate. Fetele erau îmbrăcate în sarafane, cu baticuri pe umeri, purtând cozi groase şi lungi, în care erau împletite panglici de mătase.

Ei puteau fi văzuţi pe drumuri, în zilele de iarmaroc, mergând în căruţe încărcate cu coşuri împletite din tei, ducând mere, fructe uscate şi afumate, verdeţuri proaspete. După spargerea iarmarocului, îi vedeai cu căruţele trase la o cârciumioară din marginea târgului, unde bărbaţii cu capul descoperit, făcând o închinăciune largă, sorbeau un pahar-două de vin, sub privirea tăcută a femeilor care îşi aşteptau răbdătoare soţii în căruţe. Din când în când, se auzea din cârciumioră un început de cântec, prelung şi trist, în care se jelea soarta unui fugar.

Aceştia erau „fugari ruşi, numiţi şi staroveri, credincioşi ortodocşi de rit vechi, cunoscuţi sub denumirea de lipoveni, care pribegeau pământul Moldovei de câteva decenii în căutarea unui adăpost şi a unei palme de pământ“ .

„Problema meleagurilor de obârşie“ ale lipovenilor a preocupat minţile oamenilor de ştiinţă din toate punctele de vedere. Lucrarea de faţă a ales aspectul lingvistic, de-a lungul istoriei, urmând ca, pe baza unui studiu dialectal, să demonstrez existenţa elementului lexical românesc în graiul lipovenilor, într-o viitoare lucrare, mai amplă, de disertaţie.

I. Comunitatea lipovenilor din România

I.A. Bilingvismul.

Bilingvismul dialectal

„Bilingvismul“ este definit de lingvişti din diferite unghiuri, aceştia referindu-se, în primul rând, la faptul că un individ posedă, în acelaşi timp, două „limbi materne“ şi, în al doilea rând, referindu-se la capacitatea unui individ de a folosi „cu aceeaşi abilitate două limbi diferite ca mijloace de comunicare“ .

Cele două mari categorii de „bilingvism“ sunt: „bilingvismul activ“, înregistrat atunci când „vorbitorul utilizează performant ambele idiomuri“ şi „bilingvismul pasiv“, înregistrat atunci când „vorbitorul doar înţelege a doua limbă, fără să o utilizeze în comunicare“ . Acestea desemnează acelaşi fenomen, şi anume, contactul lingvistic care se poate realiza „între graiuri sau dialecte ale aceleiaşi limbi, între limbi diferite, între diferite varietăţi ale unei limbi“ . Una din formele contactului lingvistic este „bilingvismul dialectal“, definit prin „capacitatea unui subiect de a utiliza cu aceleaşi performanţe două coduri lingvistice diferite“ .

I.B. Un caz de bilingvism slavo-român: graiul lipovenilor

Unul din cazurile de „bilingvism dialectal“ înregistrate pe teritoriul ţării noastre este „bilingvismul slavo-român“ , iar „acestuia i se subordonează graiul lipovenilor“ care are următoarele trăsături distincte: fenomenul „akanie“ (rostirea lui [o] etimologic în poziţie atonă), fenomenul „iakanie“ (rostirea lui [e] etimologic în poziţie atonă, după o consoană moale), „rostirea fricativă a consoanei [g]“ , „rostirea moale, palatală a lui [t] final din desinenţele verbale“ , „prezenţa sunetului iot în poziţie intervocalică“ .

I.C. Lipovenii din România

I.C.1.Scurt istoric al Comunităţii Lipovenilor din România

Etnie de sorginte slavă orientală, ruşii lipoveni apar pe actualul teritoriu al României, îndeosebi în Dobrogea, începând de la mijlocul secolului al XVII-lea, după schisma bisericii ortodoxe ruse. Imediat după sinodul din 1654, în care Patriarhul Nixon a reformat biserica rusă, s-au luat măsuri din partea autorităţilor laice şi religioase ruse, care vor culmina cu venirea la putere a lui Petru I cel Mare şi introducerea de către acesta a unor măsuri de europenizare. Refuzul unor credincioşi de a accepta înnoirea a făcut ca aceştia să fie supuşi unor măsuri administrative foarte restrictive şi obligaţi să poarte o vestimentaţie specifică.

Nemaiputând să suporte toate aceste restricţii, staroverii, „credincioşii de rit vechi“ vor lua calea pribegiei, răspândindu-se în întreaga lume: Polonia, Canada, Alaska, Japonia, inclusiv la gurile Dunării, în Dobrogea şi în partea de nord a Moldovei.