Deontologia Profesiei de Asistent Social

CURS 4: Beneficiarii serviciilor de asistentã socialã

Beneficiarii activitãtilor asistentiale nu au fost dintotdeauna numiti “clienti”. Ei

au fost numiti în mod diferit (sãrãci, calici, nenorociti, mizeri), în functie de situatia lor

materialã si de tipul de prestatie de care beneficiau. Ulterior, când asistenta socialã s-a

dezvoltat în continuarea asistentei medicale, a fost preferat termenul de “pacient”.

Metodologia casework a lansat conceptul de “client”, considerând cã acesta tine cel mai

mult de statutul asistatului. În prezent, datoritã diversificãrii crescânde a prestatiilor de

tip social (fapt ce implicã extinderea activitãtii asistentiale la categorii de persoane

care nu se confruntã cu probleme “clasice”ale asistentei), se foloseste tot mai mult

termenul de “utilizator”.Indiferent de conceptual utilizat pentru desemnarea asistatului,

trebuie precizat cã el este o entitate individualã sau multipersonalã, care beneficiazã de

ajutorul specializat al unei profesii asistentiale. Aceastã definitie sinteticã rezultã din

combinarea mai multor acceptiuni pe care Emanual Tropp o dãdea clientului,

respectiv aceea de persoanã sau grup care cautã un ajutor specializat, profesionist;

acceptiunea de utilizator al ajutorului acordat de cineva si acceptiunea de individ sau

entitate multipersonalã care este deservitã de o agentie sau o institutie. Scott Briar si

Henry Miller vorbesc despre “client” în termeni de rol social: clientul este cel care joacã un

rol regizat de un complex de norme si asteptãri ce vin din partea agentiei asistentiale,

a grupului de referintã si a comunitãtii (a publicului general).

Sistemul client se deosebeste de ceea ce literatura asistentialã numeste “system/

grup tintã”. Dacã identificarea clientului presupune o raportare multiplã: la institutiile

asistentiale, la grupul de referintã si la autoperceptia celui care beneficiazã de ajutorul

specializat, precum si existenta unui raport administrativ clar între un beneficiar si o

institutie asistentialã, sistemul tintã este un concept care are relevantã doar din

perspectiva asistentului social si a institutiei sale. Sistemul/grupul tintã este persoana,

grupul sau comunitatea, care se aflã într-o situatie problematicã si care necesitã interventia

unui serviciu asistential specializat, în sensul schimbãrii. Asadar, identificarea grupului

tintã este o activitate de evaluare a nivelului de normalitate functionalã a unui

sistem social, activitate desfãsuratã de cãtre asistentul social sau de cãtre un “sistem -

martor”. Grupul tintã se poate transforma în sistem client fie ca urmare a

constientizãrii propriei situatii disfunctionale si ca urmare a formulãrii unei cereri de

ajutor, fie ca urmare a initiativei asistentului social, fie în urma sesizãrii institutiilor

asistentiale de cãtre un tert. Potrivit lui David Landy, procesul prin care o persoanã

devine client al asistentei sociale presupune o serie de etape:

1. individul recunoaste fatã de sine cã ceva nu merge bine în viata sa;

2. cel care cautã ajutor îsi asumã riscul ca cei apropiati lui (familia, prietenii,

cunostintele) sã afle despre incapacitatea lui de a-si rezolva singur problemele;

3. cel care cautã ajutor îsi recunoaste starea criticã si incapacitatea de a o

depãsi prin forte proprii, în fata unui asistent social;

4. cel care solicitã ajutorul specializat acceptã sã renunte la o parte din autonomia sa

si sã se plaseze într-un rol de dependentã.