Etica Profesională

NOŢIUNI GENERALE DE ETICĂ

Capitolul 1 (Unitatea de curs 1): Etimologie, definiţii şi delimitări conceptuale

Din punct de vedere etimologic, "etica" provine de la cuvintele greceşti:

• ETHOS (Homer) = primordial, patrie, locuinţă, loc de întâlnire, locul natal, obiceiuri, caracter;

• ETHIKE (Aristotel) = ştiinţa cunoaşterii.

Din "ETHOS" a derivat cuvântul "ETHICOS", cu sensul "din sau pentru morală", utilizat de greci atunci când discutau despre principiile comportamentului uman.

Pentru început, putem considera etica ca fiind ştiinţa ethosului (a moralei), a binelui/răului (Socrate, Platon, Cicero), a fericirii, a virtuţii (Aristotel), a plăcerii (Aristip), a idealului social.

Etica a apărut ca ramură distinctă a cunoaşterii, datorită lui Socrate. Ca disciplină ştiinţifică ea există din timpul lui Aristotel, care a ridicat etica la nivelul "demnităţii ştiinţelor".

Etica este definită ca "ştiinţa care se ocupă cu studiul principiilor morale, cu legăturile lor de dezvoltare istorică, cu conţinutul lor de clasă şi cu rolul lor în viaţa socială; totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare ideologiei unei clase sau societăţi".

Etica reprezintă forma de cunoaştere şi legitimare în conştiinţă prin intermediul normelor şi imperativelor morale, a unor acte şi fapte omeneşti.Deşi înrudite, conceptele de etică şi morală, au origini şi substanţe diferite: etica este teoria şi ştiinţa moralei, în timp ce morala reprezintă obiectul de studiu al eticii. Denumirea de etică este de origine greacă în timp ce morala îşi are originea în cuvîntul latin mos-moris (morav-moravuri), de unde a apărut şi termenul moralis, etimonul modern al termenului morală.Aşadar, putem considera etica drept o ştiinţă a comportamentului, a moravurilor, un ansamblu de prescripţii concrete sau o teorie asupra moralei. etica reprezintă "ansamblul regulilor de conduită împărtăşite de către o comunitate anume, reguli care sunt fundamentate pe distincţia între bine şi rău, în timp ce morala cuprinde un ansamblu de principii de dimensiune universal-normativă."

Capitolul 2 (Unitatea de curs 2): Istoric şi abordări ale eticii

obiectul eticii îl constituie căutarea unui răspuns la întrebarea „Ce este binele”? Răspunsurile la o asemenea întrebare a provocat însă, numeroase dispute.

De aici, probabil, demersul celor interesaţi de etică de a-şi îndrepta atenţia de la proprietăţile conceptului de bine spre problema comportamentului fiinţei umane, căutând răspunsuri la întrebări de genul: Ce este bine?, Ce este rău?, Ce este corect?, Ce este greşit?. Răspunsurile la asemenea întrebări oferă prilejul de a constata caracterul complex pe care îl oferă realitatea relaţiilor interumane şi inter-cauzalitatea care domină sfera comportamentului uman.

Analiza problemelor pe care le pune etica în general, şi etica managerială în particular, trebuie să aibă ca punct de plecare principalele repere istorice care au contribuit la constituirea acestei ştiinţe.

Capitolul 3 (Unitatea de curs 3): Rolul şi funcţiile eticii în societate

Scopul demersurilor etice îl reprezintă moralitatea.

Misiunea eticii este nu numai de a expune aspectele teoretice ale moralei, ci şi de a constitui un ghid practic, real, în îndrumarea şi ameliorarea vieţii morale a societăţii.

Rolul eticii este să ajute oamenii şi instituţiile să decidă ce este mai bine să facă, pe ce criterii să aleagă şi care le sunt motivaţiile morale în acţiunile lor. Unii consideră că etica, ca ştiinţă, nu are utilitate deoarece aceasta are un caracter normativ vizând conduita oamenilor, neputându-i influenţa, în mod real la un comportament real. Rolul eticii este să ajute oamenii să decidă ce este mai bine să facă, pe ce criterii să aleagă şi care sunt motivaţiile morale în acţiunile pe care le întreprind.

Libertatea oricui are o singura limită: libertatea altei persoane. Problemele centrale ale moralei sunt următoarele:

Ce ar trebui să facem (ce ar fi bine, drept, corect, onest)?Cum ar trebui să-i judecam pe alţii şi pe noi înşine?Cum trebuie să-i tratăm pe alţii şi să admitem să fim trataţi de ceilalţi?

Ce scopuri sunt demne de a fi urmate în viaţă?Care este cel mai bun mod de viaţă?

Ce fel de persoană ar trebui să fiu?

MORALA-ŞTIINŢĂ ŞI ARTĂ

Capitolul 1 (Unitatea de curs 1): Conceptele de morală şi moralitate

Etimologic, cuvântul morală provine din adjectivul latin „MOS-MORIS”, care înseamnă moravuri, sau din grecescul „MORALIS”, adică Ethos. Limba română a preluat mai întâi cuvântul moral (morală) din limba latină, şi numai mai târziu l-a primit sub formă de etic (etică), din limba greacă. Morala este, deci, obiectul de studiu al eticii.

Morala reprezintă totalitatea convingerilor, atitudinilor, deprinderilor, sentimentelor reflectate în principii, norme, reguli determinate istoric şi social, care reglementează comportamentul şi raporturile indivizilor între ei, precum şi dintre aceştia şi societate (familie, grup, naţiune, societate), în funcţie de categoriile: bine, rău, datorie, dreptate, nedreptate şi a căror respectare se întemeiază pe conştiinţă şi opinie publică.

Morala mai poate fi definită ca ansamblul principiilor de dimensiune universal-normativă (adeseori dogmatică), bazate pe distincţia între bine şi rău. Morala reprezintă "ansamblul normelor de convieţuire, de comportare a oamenilor unii faţă de alţii şi faţă de colectivitate şi a căror încălcare nu este sancţionată de lege, ci de opinia publică. Morala este disciplina ştiinţifică care se ocupă cu normele de comportare a oamenilor în societate".

Moralitatea reprezintă manifestarea efectivă a moralei prin atitudini, conştiinţă, fiind susţinută de principii morale.Dacă moralitatea are o semnificativă componentă emoţională, etica implică mai multă detaşare, chiar explorarea modurilor de viaţă alternative.

În sens mai larg, moralitatea cuprinde şi fenomenele ce ţin de conştiinţa morală, calităţile şi defectele morale, judecăţile şi sentimentele morale, valorile morale etc.

Moralitatea este un ideal în sens normativ al termenului ideal.Moralitatea exprimă ceea ce ar trebui să facem şi ceea ce nu ar trebui să facem dacă am fi raţionali, binevoitori, imparţiali, bine intenţionaţa.

Pentru o mai bună înţelegere a diferenţelor dintre etică, morală şi moralitate, precizăm următoarele:

• Etica are caracter accentuat cognitiv şi explicativ;

• Morala are caracter proiectiv – programator;

• Moralitatea are caracter real – practic.

Capitolul 2 (Unitatea de curs 2): Valorile morale fundamentale

Valorile morale cuprind întreaga existenţă umană, fiind repere de bază ale vieţii noastre sufleteşti şi spirituale. Unele sunt fundamentale (cardinale), altele sunt secundare sau derivate; unele ţin de scopuri (denumite valori finale), altele de mijloace (valori instrumentale); unele privesc lucrurile (opere, bunuri), altele privesc persoanele (caracter, personalitate); anumite valori au caracter facultativ, altele au un caracter obligatoriu.

Standardele etice sunt diferite şi rezultă din diversitatea sistemelor de valori (modul în care ne organizăm sau ierarhizăm propriile valori care ne ghidează în luarea deciziilor).

Astfel, diferitele segmente ale societăţii determinate pe baze etnice, culturale, religioase, politice sau profesionale îşi creează sisteme de valori proprii care sunt reflectate în sisteme etice diferite. Fiecare acţiune pe care o face o persoană este considerată de către acea persoană ca fiind o acţiune corectă, în lumina a ceea ce ea se străduieşte şi doreşte să facă.

Valorile morale fundamentale sunt:

1.Binele: util pentru un scop/o fiinţă, eficacitate, bunăstare, succes în afaceri (dar nu cu orice mijloace, oricum);

2.Adevărul moral: opusul minciunii, ipocriziei, vicleniei, duplicităţii, etc.;

3.Iubirea aproapelui: respect, preţuire, bunătate, blândeţe, compasiune, milă, dăruire, solicitudine, etc;

4.Dreptatea: echitate, raţiune, corectitudine, civism, etc;

5.Omenia: umanism, onestitate, sinceritate, modestie, etc;

6.Datoria şi obligaţia morală: a munci, a ajuta pe cei din jur, a fi generoşi, a fi cinstiţi, a cultiva prietenia, justiţia, a urma binele, a evita răul.