Evoluția sistemelor de securitate după 1945

Evoluţia sistemelor de securitate colectivă după 1945

Organizatia Naţiunilor Unite au apărut după cel de-al doilea război mondial din dorinţa ţărilor aliate de a ‘’apăra generaţiile viitoare de flagelul războiului’’ . In cei aproape 55 de ani, echilibrul puterilor s-a modificat, au izbucnit noi conflicte, iar Naţiunile Unite au fost criticate pentru modul său de gestionare a situaţiilor tensionate. Cu toate aceste, Naţiunile Unite ca organizaţie apare ca un instrument necesar al dialogului dintre state într-un context marcat de căutarea unei noi ordini mondiale.

Termenul de ‘’naţiuni unite’’ apare pentru prima dată în ‘’Declaraţia Naţiunilor Unite’’ din 1 ianuarie 1942 prin care reprezentanţi ai 26 de naţiuni se angajează să lupte împreună împotriva puterilor Axei. Proiectul de a crea o Organizaţie Internaţională este expres formulat în ‘’Declaraţia de la Moscova’’ din 30 octombrie 1943 şi în care se afirmă necesitatea de a pune cât mai repede posibil bazele unei organizaţii internaţionale fondate pe principiul unei egale suveranităţi a tuturor statelor. Statele fondatoare au tras învăţăminte din erorile şi lacunele Societăţii Naţiunilor înfiinţată după primul război mondial şi, reuniţi la Conferinţa quadripartită de la Dumbarton Oaks din august -septembrie 1944, elaborează cadrul general al viitoarei organizaţii. Conferinţa de la Yalta din 11 februarie 1945 decide convocarea Conferinţei Internaţionale asupra Naţiunilor Unite la San Francisco în 25 aprilie 1945. Cele trei etape ( Moscova, Dumbarton-Oaks şi Yalta) demonstrează cu claritate faptul că iniţiativa înfiinţării acestei organizaţii revine celor trei puteri victorioase ceea ce explică rolul important al acestora aşa cum este prevăzut în Charta Naţiunilor Unite.

Complexitatea adoptării articolelor Cartei precum şi a Anexei cu 70 de articole referitoare la Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie reflectă tendinţele politice contradictorii şi compromisul la care s-a ajuns pentru adoptarea sa. Actuala modificare a raportului de forţe aşa cum era acesta în perioada imediat următoare războiului precum şi emergenţa noilor puteri pun cu acuitate problema reforma repartiţiei puterilor în cadrul organizaţiei. Carta este semnată în 26 iunie 1945 şi intră în vigoare în 24 octombrie 1945, după ratificarea sa de cele cinci puteri membre ale Consiliului de Securitate şi de către majoritatea ţărilor semnatare. Constituirea şi punerea în funcţiune a diferitelor organe ale Organizaţiei ( Consiliul de Securitate, Consiliul Economic şi Social, Curtea Internaţională de Justiţie ) au avut loc chiar în prima sesiune a Adunării Generale de la Londra din 10 ianuarie până în 14 februarie 1946. In cadrul acestei sesiuni este numit şi Secretarul General al Organizaţiei, Trygve Lie la 1 februarie. Determinarea sediului Organizaţiei a constituit obiectul unor ample dezbateri; candidaturile Genevei şi San Francisco-ului au fost respinse în favoarea celei a New York-ului, raţiunea fundamentală fiind aceea a integrării durabile a Statelor Unite în cadrul noii organizaţii pentru a evita pericolul izolaţionismului american care a marcat momentele ulterioare fondării Societăţii Naţiunilor.

Fundamentele ideologice ale noii ordini internaţionale se regăsesc în Carta Atlanticului şi în Declaraţia Naşiunilor Unite. Ele se referă la:

• Afirmarea principiului securităţii colective drept garanţie a securităţii individuale;

• Deyarmarea în cadrul securităţii colectve;

• Dreptul la auto-determinare a popoarelor;

• Dreptul fiecăurui stat la comerţ, dezvoltare economică şi protecţie socială;

• Libertatea mărilor ( esenţială pentru comerţul liber);

• Libertatea religioasă;

• O ordine economică liberală.

Scopurile Naţiunilor Unite sunt exprimate în primul articol din Cartă:

• Menţinerea păcii şi securităţii internaţionale;

• Dezvoltarea unor relaţii amicale între ţările membre fondate pe principiul egalităţii de drepturi a popoarelor;

• Realizarea cooperării internaţionale pentru a rezolva problemele internaţionale de ordin economic, social, intelectual şi umanitar prin dezvolatarea şi încurajarea respectului drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale fără deosebire de rasă, sex, limbă, religie;

• Instituirea organizaţiei ca un centru de armonizare a eforturilor naţionilor pentru realizarea scopurilor comune.