Filosofia Unificarii Europene

Imagine preview
(8/10 din 3 voturi)

Acest curs prezinta Filosofia Unificarii Europene.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 56 de pagini .

Profesor: Prof. univ. dr. ANDREI MARGA

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Filosofie

Extras din document

Filosofia Unificarii Europene

O SCHIMBARE DE PARADIGMA

Daca prin paradigma întelegem ceea ce împartasesc membrii unei comunitati, constelatia de convingeri, valori, metode înauntrul careia ei formuleaza întrebari si elaboreaza raspunsuri, atunci avem motive sa spunem ca, fie si în grade diferite, traim în Europa cursul unei schimbari de paradigma. Problemele noastre de viata si interogatiile culturale trec pe nesimtite din paradigma nationala, care a avut o ruta lunga în cultura europeana, în paradigma europeana. Pentru a întelege trecerea, sa facem o succinta evocare.

Reactivi la adoptarea limbii franceze de catre elita intelectuala, ca si la influentele iluminismului, romanticii germani au argumentat teza dupa care fiecare limba încorporeaza un Volksgeist, iar popoarele au contributii specifice la civilizatia comuna a umanitatii. Herder, în celebrele sale Idei privind filosofia istoriei umanitatii, si, apoi, Fichte, în nu mai putin celebrele Scrisori catre natiunea germana, au profilat aceasta teza prin care istoria culturala a fost scindata în cultura diverselor natiuni. Daca luam în seama împrejurarea ca, atunci când a fost vorba de cultura, în romantism s-a considerat ceea ce tine de sentiment, mai curând decât ceea ce este elaborare a ratiunii, „sufletul“ mai degraba decât „intelectul“ formalizant, putem spune ca prin cultura unei natiuni s-a avut în vedere o „putere spirituala“, localizabila în fazele initiale ale istoriei, propriu-zis în folclor. În folclor s-au cautat, apoi, de catre ideologii specificului national, coordonate nationale, care au trecut, pentru adeptii nationalismului politic, ca un fel de cadru normativ al miscarii culturale nationale. În variantele degradate ale acestei directii, scriitorii folclorizanti au fost transformati în figuri tutelare ale culturilor nationale, identificate cu stadiile lor premoderne.

În variantele inspirate de iluminism, aceasta directie s-a legat de credinta ca înflorirea culturala a natiunilor genereaza înflorirea culturii umanitatii. Giuseppe Mazzini a profilat aceasta credinta raspândita în Europa Occidentala la mijlocul secolului trecut. Prin serviciul adus natiunii lor, oamenii îsi îndeplinesc datoria de a servi semenii si pe Dumnezeu, iar natiunea are esentialmente o misiune de a civiliza si a face ca civilizatia sa înainteze. Credinta trece în Europa Rasariteana si ia o forma mai simpla, desprinsa de metafizica religioasa în care ea era încadrata în Occident. George Calinescu o exprima înca o data, în aceasta forma, când postuleaza ca o opera artistica câstiga în universalitate pe cât exprima specificul national.

Paradigma nationala sta pe câteva asumptii – compatibilitatea tuturor scopurilor nationale, capacitatea de universalizare imanenta „perspectivelor“ nationale, relativismul adevarului si al celorlalte valori – care nu s-au confirmat. Critici puternice, ce vizau paseismul pe care-l încurajeaza, conflictul cu nevoile de modernizare, încurajarea si legitimarea pe care nationalismul a oferit-o mereu coruptiei si impostorilor, au subminat succesul paradigmei nationale. Mai mult, „din momentul în care statele europene au câstigat în putere si încredere în sine, ele au împins frontierele lor în afara, atât în Europa, cât si pe glob, într-un val de expansiune imperiala. Însusi statul-natiune a început sa-si para prea mic pentru a putea îndeplini scopuri nationale. Scriitori si politicieni au început sa proclame dmisiunea civilizatoaree pe care au avut-o, de a aduce lumina valorilor lor nationale în ungherele întunecate ale lumii [...] Astfel de tendinte expansioniste au creat conflicte nationale crescânde, care au fost rationalizate în limbajul pseudo-darwinian ca lupta pentru supravietuirea celui mai adaptat [...] În asemenea sentimente, inspiratia originala din spatele principiului autodeterminarii nationale a fost complet obscurizata“ [1] .

Europa Occidentala a constientizat lacunele paradigmei nationale, care a dominat-o lunga vreme, si a trecut, economic, politic, dar si cultural, la o noua paradigma, care integreaza interogatiile, chiar si pe cele „nationale“, prin originea, sfera si semnificatia lor, într-o abordare europeana. Orizontul national este înscris în orizontul mai cuprinzator, dar tot mai putin abstract, al continentului nostru. În factualitatea vietii, cetatenia europeana creste astazi natural pe soclul cetateniei statelor nationale si capata încet primatul în raport cu ea.

Si pentru Europa Rasariteana asumarea paradigmei europene este astazi o conditie de relevanta culturala si, poate mai acut, de supravietuire. Numai iluzoriu relevanta culturala se atinge relansând paradigma nationala de acum un secol sau mai mult. Oricât ar fi reconditionata, pur si simplu ea este în contratimp cu experientele acceptate de lumea civilizata de azi, iar cultivarea ei este definitiv contraproductiva. Si aici, inclusiv în România, schimbarea de paradigma, de la cea nationala, la cea europeana, este o chestiune de luciditate si, în definitiv, de responsabilitate.

Pe fondul acestei schimbari de paradigma sunt astazi, într-un anumit sens, de reluat, în alt sens, de consolidat, si, în sfârsit, într-un al treilea sens, de lansat pur si simplu studiile europene. Desigur, când vorbim de studii avem în vedere o specie de lucrari, distincta, de pilda, de comentariu, articol, eseu, prin aceea ca ea presupune abordarea unei probleme în perspectiva dezlegarii proprii, pe baza parcurgerii cuprinzatoare a datelor si a literaturii problemei, pe baza analizei dezlegarilor rivale, a cercetarii sistematice [2] . Iar când vorbim de studii europene avem în vedere astfel de lucrari referitoare la problemele culturii si civilizatiei europene.

Studiile europene sunt astazi mai întâi de reluat. Afirmatia are sens daca consideram împrejurarea ca unul din efectele paradigmei nationale a fost îngustarea progresiva a sferei si, desigur, a orizontului cercetarilor si reflectiilor consacrate problemelor europene. Înauntrul acestei paradigme s-au produs monografieri ale culturilor nationale, în particular ale filosofiei, literaturii, istoriei, stiintelor, chiar si ale tehnicii, socotite „nationale“, care au etalat date mai putin notorii ale culturii europene. Dar înauntrul acestei paradigme, si chiar ca un efect direct, cercetarile si reflectiile s-au restrâns tendential la subiecte „nationale“. Restrângerea a mers pâna acolo încât comparatistica a fost practic distrusa. Ea a mai ramas oarecum vie în literatura, foarte modest în istorie si filosofie, dar în economie, în drept, de pilda, cercetarile „nationale“ ca subiect sunt rupte de cercetari mai cuprinzatoare. Sunt „specialisti“ care nu ascund faptul ca poseda cunostinte ce privesc doar „economia nationala“, doar „dreptul national“ si nu se sinchisesc de împrejurarea ca în cunoastere, si cu atât mai mult în stiinta, exista fapte ce tin de viata natiunilor, dar nu exista propriu-zis teoreme „nationale“. Iar mass-media tin isonul acestei mentalitati izolationiste, ba chiar o cultiva pe scara larga, promovând o tehnica ce prezinta necomparativ performantele propriei populatii si fara a considera în vreun fel consecintele performantelor. În optica mentalitatii izolationiste este în fond european tot ceea ce se produce în Europa sau cel putin este în Europa. Ca si cum devii european prin simplul fapt ca respiri aerul tinuturilor de la Atlantic încoace! În orice caz, acolo unde mentalitatea izolationista este puternica studiile europene sunt pur si simplu de reluat, daca cumva ele au fost începute vreodata.

Fisiere in arhiva (1):

  • Filosofia Unificarii Europene.doc

Alte informatii

E un extras din cursul Filosofia unificari europei, predat de Andrei Marga la Univ. Babes-Bolyai, Fac. de Studii Europene.