Hermeneutică

Conceptul de hermeneutica

Hermeneutica, în conceptia populara, desemneaza o interpretare, exegeza sau explicare.

Ca stiinta, ea nu este pur si simplu o simpla interpretare ci o teorie generala a interpretarii, o teorie despre interpretare, o reflectie teoretica asupra activitatii de interpretare. (Trebuie avut în vedere faptul ca în procesul hermeneutic are loc o permanenta decodificare; hermeneutica ia forma teoriei generale a limbajului, ceea ce vrea sa spuna ca interpretare nu exista decât acolo unde este un înteles ascuns).

Exista doua orientari cu privire la hermeneutica, la sarcinile si posibilitatile ei. Astfel, dupa Schleiermacher, hermeneutica este o arta ce instituie reguli clare de interpretare. Prin aceasta definitie, putem observa caracterul normativ al hermeneuticii precum si necesitatea acesteia (se poate spune ca aparitia unei hermeneutici era le fel de necesara ca aparitia logicii în antichitate). Pentru altii (cum ar fi Martin Heidegger, Paul Ricoeur) hermeneutica trebuie sa renunte la acest ideal al normativului si sa devina o fenomenologie  o reflectie asupra fenomenului interpretarii.

Conceptul de interpretare are mai multe acceptii. Astfel, daca se presupune ca orice limbaj presupune o interpretare (permanente decodificari ale unui limbaj), atunci hermeneutica ia forma teoriei generale a limbajului. Însa, dupa cum spunea Nietzsche, nu se poate vorbi de interpretare decât unde e un sens ascuns, nu expresii clare. În acest caz, interpretarea este actul de transformare a ceea ce parea neinteligibil, obscur, misterios, în inteligibil. Acesta este si obiectul hermeneuticii filosofice  transformarea a ceea ce e obscure în expresii clare.

Prin urmare, obiectul hermeneuticii filosofice nu poate fi unul marginal, ci unul fundamental, întelegerea fiind absolut necesara. Nietzsche credea ca nu lumea în sine e esentiala, ci felul în care un anumit om întelege un fapt istoric, caci nimic nu e fapt pur, totul e interpretare. Tocmai universalitatea fenomenului interpretarii sta la baza filosofiei ca stiinta.

Având în vedere acestea, se poate spune ca modernii au pus bazele a diverse hermeneutici având constiinta clara a necesitatii unei hermeneutici universale (Dilthey). Sunt consemnate perioade în care problema interpretarii este acuta, fiecare perioada reprezentând o ruptura fata de traditie (în fond, evolutia este o istorie a crizelor). În secolul XVII, apar o serie de tratate hermeneutice ce contin reguli de urmat pentru stabilirea sensului exact al interpretarii, hermeneutica fiind un organon al stiintei aparut dupa Renastere. Kant, implicând subiectul cunoscator chiar si în domenii precum matematica si fizica, redefineste si conceptul de hermeneutica. Lui ii urmeaza romanticii germani (Schlegel si Schleiermacher). Ei redefinesc hermeneutica astfel încât ea sa cuprinda si aspectul subiectiv al fenomenului interpretarii, pastrându-se si regulile stabilite în mod traditional.

Astfel, în viziunea romanticilor germani, hermeneutica devine fundamentul tuturor stiintelor istorice, nu numai al teologiei, ruptura având loc odata cu Schleiermacher. Tot acum se pun bazele scolilor de recuperare a textelor originale (nepervetite de traditie). Schleiermacher detaseaza hermeneutica de un domeniu anume si o întemeiaza ca teorie generala a interpretarii. Dupa romantici, secolul XIX este secolul istorismului, secol în care se descopera efectiv istoria. Aspectul inconstient al creatiei a favorizat interpretarea psihologica a urmasilor. Hermeneutii (Dilthey, Droysen, Rainken) erau preocupati de oferirea unei critici a ratiunii istorice, ca fundament a ceea ce neokantienii precum Windelmonnt si Rickert au numit stiinte ale spiritului. Astfel, hermeneutica e legata de caracterul stiintific al disciplinelor spiritului.

Pentru Dilthey, interpretarea ar fi imposibila daca expresiile de viata ne-ar fi în întregime straine; ea nu ar fi necesara daca în expresiile de viata s-ar cunoaste totul; între aceste doua extreme isi are locul hermeneutica.

În secolul XX, Heidegger, Gadamer, Derida au pus în evidenta universalitatea hermeneuticii. Întelegerea e o facultate specific umana, ca si gândirea. Asa ca hermeneutica este o disciplina asemanatoare logicii sau psihologiei. Din acest punct de vedere preocuparile de interpretare, fie a textelor, fie a sistemelor de simboluri si semne, apar ca preistorie a hermeneuticii secolului XX (Gadamer).