Propedeutică Filosofică

Curs
8/10 (1 vot)
Domeniu: Filosofie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 27 în total
Cuvinte : 17917
Mărime: 90.10KB (arhivat)
Cost: Gratis

Extras din document

<< Ca problemă fundamentală a filosofiei, teoria existenţei (ontologia) cunoaşte o varietate de expresii care se pot grupa în câteva modele semnificative. În cele ce urmează vom enumera şi defini aceste modele, ilustrându-le succint prin formele istorice reprezentative de manifestare.

Animismul (lat. animus „spirit” sau anima „suflet”). Formă a credinţei omului primitiv în spirite, care atribuie fenomenelor naturii însuşiri omeneşti, personificându-le. E. B. Tylor în lucrarea Cultura primitivă (1871) are convingerea, infirmată ulterior, că animismul este primul stadiu religios, un „minimum de religie”, având ca sursă dorinţa omului de a-şi explica fenomenele enigmatice din propria viaţă (somnul, visele, halucinaţiile, bolile) sau credinţa că orice om are un suflet autonom care îl poate părăsi temporar (în somn sau în leşin) sau definitiv (în moarte). „Sub numele de animism îmi propun să studiez doctrina «fiinţelor spirituale», credinţa care este însăşi esenţa filosofiei spiritualiste, ca opus al filosofiei materialiste. Inteligenţa, într-un stadiu de cultură puţin avansant, pare preocupată mai ales de două categorii de fenomene biologice: mai întâi ceea ce constituie deosebirea deosebirea între un corp viu şi un corp mort, cauza treziei, somnului, morţii, bolii; apoi natura formelor umane ce apar în vis şi în năluciri. De aici această deducţie că în fiecare om există o viaţă şi o fantomă (...). La popoarele sălbatice, ca şi la popoarele civilizate, baza reală a oricărei filosofii religioase este animismul” (E. B. Tylor, op. cit., apud Victor Kernbach, Dicţionar de mitologie generală, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1989, p. 32).

Despre modul de gândire primitivă, J. G. Frazer scria „Primitivul aproape că nu înţelege deosebirea făcută în mod obişnuit de popoarele mai înaintate între natural şi supranatural. Pentru el lumea se află în mare măsură sub influenţa unor agenţi supranaturali, adică a unor fiinţe personale care acţionează potrivit unor impulsuri şi motive asemănătoare cu ale sale proprii, putând fi, ca şi el, mişcate prin apeluri la îndurarea, la speranţele şi temerile lor. Într-o lume concepută astfel, el nu vede nici o limită în calea puterii sale de a influenţa cursul naturii în propriul său folos. Rugăminţi, promisiuni ori ameninţări pot să-i asigure din partea zeilor vreme bună şi recolte bogate; şi dacă s-ar întâmpla, aşa cum crede uneori, ca un zeu să fie încarnat în propria sa persoană, nu mai are nevoie să apeleze la vreo fiinţă superioară; el, primitivul, posedă toate puterile necesare pentru a promova propria sa bunăstare şi pe cea a semenilor săi. (...) Pe lângă închipuirea lumii ca fiind pătrunsă de forţe spirituale, omul primitiv mai are o concepţie, diferită şi probabil mai veche, în care putem descoperi în embrion noţiunea modernă de lege a naturii ori considerarea naturii ca o serie de evenimente care au loc într-o ordine invariabilă fără intervenţia unui agent personal” (J. G. Frazer, Creanga de aur, vol. 1, Editura Minerva, Bucureşti, 1980, pp. 27-28).

Pentru James George Frazer (1854-1941) magia este modul de acţiune a omului primitiv asupra universului înconjurător. Două sunt principiile care stau la baza gândirii magice. În primul rând ideea că similarul produce similarul, ori ideea potrivit căreia efectul se aseamănă cu cauza sa. În al doilea rând, lucrurile care au fost în contact unele cu altele, continuă să acţioneze unele asupra altora la distanţă şi după ce contactul fizic a încetat. Primul principiu a fost denumit legea similitudinii; al doilea legea contactului sau contagiunii.

Din primul principiu magicianul deduce că poate provoca orice efect dorit pur şi simplu imitându-l; din al doilea el deduce că orice ar face cu un obiect material, acţiunea sa va avea, de asemenea, efect şi asupra persoanei care a fost odată în contact cu obiectul.

Vrăjile bazate pe legea similitudinii sunt denumite magie homeopatică sau imitativă iar cele bazate pe legea contactului sunt denumite magie contagioasă.

Magicianul crede că aceleaşi principii pe care le aplică în practicarea artei sale reglează şi ordinea naturii – cele două legi au o aplicaţie universală şi nu sunt limitate doar la acţiunile umane.

Frazer, pe nedrept cuvânt, este înclinat să creadă că magia este un fals sistem de lege naturală precum şi un ghid înşelător al comportării, „este o ştiinţă falsă şi o artă neizbutită”. Judecata lui Frazer este nedreaptă faţă de omul primitiv deoarece este exprimată de un savant ce nu-şi dă seama că pe treapta aceasta de evoluţie a omului şi a cunoştinţelor sale ştiinţifice explorarea universului înconjurător nu putea avea loc decît pe aceste principii confuze.

Frazer în cartea sa analizează magia sub aspect teoretic şi aceasta este marea sa contribuţie. Primitivii însă percepeau magia ca un sistem de percepte ce trebuie respectate pentru succesul acţiunii; aşadar ei aveau o atitudine practică şi nu teoretică faţă de magie. Magicianul nu a ajuns niciodată, precum Frazer, să analizeze procesul mental pe care îşi bazează practica, el nu a reflectat asupra principiilor abstracte implicate în acţiunile sale, pentru el magia este o artă şi nu o ştiinţă.

Logica magicianului constă în aplicare greşită a unor asociaţii de idei. Magia homeopatică comite greşeala de a crede că lucrurile care se aseamănă unele cu altele sunt aceleaşi, magia contagioasă comite greşeala de a crede că lucrurile care au fost odată în contact unele cu altele rămân întotdeauna în contact.

În practicarea magiei cele două ramuri se împletesc adeseori. Ambele înlănţuiri de idei corespund nivelului primitiv de gândire, iar în zilele noastre nivelului de gândire a masei de ignoranţi, a celor ce se lasă manipulaţi de vraja reclamei, de farmecele televiziunii etc. Amândouă ramuri ale magiei – homeopatică şi contagioasă – pot fi cuprinse sub denumirea generală de magie simpatetică, deoarece amândouă presupun că lucrurile acţionează unele asupra altora la distanţă, printr-o simpatie secretă, impulsul fiind transmis de la unele la celelalte printr-un fel de eter invizibil. A înţelege cele două ramuri ale magiei implică ilustrarea lor prin câteva exemple semnificative aflate în cartea Creanga de aur.

a) Magia homeopatică.

Exemplul cel mai familiar al principiului că similarul produce similarul este încercarea făcută de diverse popoare în epoci diferite de a răni sau distruge un inamic rănind sau distrugând o imagine a acestuia, în credinţa că, aşa cum suferă imaginea, suferă şi omul, atunci când imaginea piere, omul trebuie să moară. Practica este întâlnită în India antică, în Babilon, în Egipt, printre popoarele primitive ale Africii sau Australiei. Indienii Nord americani credeau că dacă desenau în nisip, cenuşă sau lut figura unei persoane şi apoi o înţepau cu un băţ ascuţit, atunci cauzau aceeaşi rănire şi persoanei.

Acelaşi tip de magie este folosit pentru uşurarea naşterilor sau asigurarea progeniturilor pentru femeile sterpe. Astfel, la batakii din Sumatra, o femeie stearpă ce vrea să devină mamă va face în lemn o imagine de copil și o va purta în poală, crezând că acest procedeu va duce la împlinirea dorinţelor sale. Sau la populaţia din Borneo, când o femeie este cuprinsă de durerile facerii, se aduce un magician care încearcă să uşureze naşterea în mod raţional, prin acţiuni asupra corpului celei aflate în suferinţă. Între timp, un alt magician, aflat într-o cameră vecină, încearcă să obţină aceleaşi rezultate prin mijloace iraţionale: el pretinde că este femeia gata să nască. O piatră mare legată în dreptul stomacului reprezintă copilul şi urmând poruncile pe care i le strigă colegul aflat pe scena operaţiilor reale, el mişcă aşa-zisul copil pe corpul său, imitând mişcările copilului real până ce acesta se naşte.

Această practică a stat la baza adopţiunilor. Diodor din Sicilia ne povesteşte că în clipa în care Zeus a convins-o pe geloasa sa soţie, Hera, să-l adopte pe Hercule, zeiţa s-a culcat în pat şi strângâdul la piept pe voinicul erou l-a împins pe sub veşmitele sale, lăsându-l să cadă la pământ şi imitând astfel o naştere reală. Istoricul adaugă că în epoca sa acest mod de adoptare a copiilor era practicat de popoarele barbare. Practica exista şi în secolul al XIX-lea printre sârbii bosnieci – copilul adoptat era privit ca fiul adevărat şi moştenea întreaga avere.

În Grecia antică, orice persoană despre care s-a crezut în mod greşit că a murit, îndeplinindu-se în absenţa ei ritualurile funerare, era tratată de societate ca decedată până când nu se îndeplineau formele unei noi naşteri. Presupusul decedat era trecut pe sub poalele unei femei, apoi era spălat, îmbrăcat în scutece şi alăpatat. Numai după o astfel de ceremonie renâscutul putea să intre liber în rândurile celor vii.

O altă utilizare a magiei homeopatice este aceea de a vindeca sau preveni boala. Vechii indieni vindecau gălbinarea eliminând culoarea galbenă care trebuia să treacă pe lucrurile galbene, cum este soarele, căruia această culoare îi aparţine în mod natural. Bolnavului trebuia să-i fie procurată culoarea roşie, tot dintr-o sursă vie, viguroasă, de exemplu din sângele unui taur.

Preview document

Propedeutică Filosofică - Pagina 1
Propedeutică Filosofică - Pagina 2
Propedeutică Filosofică - Pagina 3
Propedeutică Filosofică - Pagina 4
Propedeutică Filosofică - Pagina 5
Propedeutică Filosofică - Pagina 6
Propedeutică Filosofică - Pagina 7
Propedeutică Filosofică - Pagina 8
Propedeutică Filosofică - Pagina 9
Propedeutică Filosofică - Pagina 10
Propedeutică Filosofică - Pagina 11
Propedeutică Filosofică - Pagina 12
Propedeutică Filosofică - Pagina 13
Propedeutică Filosofică - Pagina 14
Propedeutică Filosofică - Pagina 15
Propedeutică Filosofică - Pagina 16
Propedeutică Filosofică - Pagina 17
Propedeutică Filosofică - Pagina 18
Propedeutică Filosofică - Pagina 19
Propedeutică Filosofică - Pagina 20
Propedeutică Filosofică - Pagina 21
Propedeutică Filosofică - Pagina 22
Propedeutică Filosofică - Pagina 23
Propedeutică Filosofică - Pagina 24
Propedeutică Filosofică - Pagina 25
Propedeutică Filosofică - Pagina 26
Propedeutică Filosofică - Pagina 27

Conținut arhivă zip

  • Propedeutica Filosofica.doc

Alții au mai descărcat și

Dincolo de Angoasă

Continua redescoperire a subiectivităţii umane, ca realitate profundă a eului fiecărei fiinţe în termenii libertăţii de învăţare, devine premisa...

Prelegeri de Istoria Filosofiei Antice Grecești

PARTEA I FILOSOFIA ÎN GRECIA ANTICĂ CAPITOLUL 1 1. GENEZA CIVILIZAŢIEI GRECEŞTI 1.1. MIRACOLUL GRECESC Hegel începe secţiunea consacrată...

Semiotică

CURS I CULTURA ca SISTEM SEMIOTIC Dupa U. Eco, fenomenele culturale, în ansamblul lor, poseda o functie de comunicare; inspirat de structuralism...

Despre Conceptul de Adevar

ADEVĂRUL INTRODUCERE I. TEORIA CORESPONDENŢEI 1. Autor: Aristotel → ,,Metafizica” 2. Enunţare a) a enunţa că ceea ce este nu este, sau că ceea...

Filosofia in China Antica

Exista, intr-adevar, o filosofie „chineza”, cel putin in sensul european al termenului, distingand conceptul de „intelepciune”. Faptul ca o cultura...

Retorica

I. MOMENTUL ACTUAL AL RETORICII Mitizare şi demitizare la început de mileniu Să pornim de la următoarea premisă: epoca noastră excelează în fuga...

Filosofie

CE ESTE FILOSOFIA? Înainte de a purcede la drum, într-o aventură intelectuală, veche de când lumea, întrebându-ne şi căutând răspunsuri privitoare...

Obiect de Studiu al Filosofiei

Subiectul I: Obiectul de studiu al filosofiei: Filozofia este nucleul concepţiei despre lume. Obiectul filozofiei este generalul în sistemul “lume...

Ai nevoie de altceva?