Seminar Special Noica

5. PREZENTAREA LEC³IILOR

1. Viata lui Constantin Noica

Constantin Noica s-a nãscut în 25 iulie 1909, în localitatea Vitãnesti, jud. Teleorman. Fãcea

parte dintr-o familie de proprietari funciari, de origine sud-dunãreanã. A fost elev al Liceului

„Spiru Haret” din Bucuresti. S-a înscris la Facultatea de Filosofie a Universitãtii bucurestene,

pe care a absolvit-o în 1931. A debutat devreme, la 23 de ani, în filosofie (în vremea anilor de

liceu publicase poezii în revista elevilor, ulterior renuntând definitiv la aceastã modalitate de

exprimare artisticã, cu o exceptie, pãstratã în jurnalele sale). A fost autorul unor traduceri

importante, în perioada interbelicã, din Descartes si Kant, traduceri însotite de consistente

studii introductive. Prin aceste traduceri, Noica a anticipat activitatea intensã de traducere si

editare criticã a clasicilor filosofiei din deceniile postbelice. Dealtfel, el are o contributie

fundamentalã si în aceastã perioadã. Mentionãm în special rolul decisiv pe care l-a avut în

editarea operei lui Platon. În perioada interbelicã, pe lângã activitatea de traducãtor si

comentator a publicat numeroase articole, a editat cursurile profesorului Nae Ionescu,

împreunã cu alti fosti studenti si admiratori ai acestuia, a tinut conferinte etc. Numeroasele

sale articole, rãspândite în cele mai diverse publicatii ale vremii (unele dintre ele au fost

publicate în ziare sau reviste ca „Vremea”, „Cuvântul”, „Convorbiri literare” s.a.) se aflã azi

în curs de editare. Constantin Noica a colaborat la monumentala Istorie a filosofiei moderne,

editatã de Societatea Românã de Filosofie, a fãcut parte din asociatia „Criterion”.

Activitatea politicã, mult exageratã azi (si, se pare, conjuncturalã) este covârsitã de cea

stiintificã si nu existã nici un temei prin care sã se sustinã o interferentã între cele douã, nici în

tinerete, nici în perioada de dupã eliberarea din închisoare. Noica era, prin temperamentul sãu,

tipul savantului, care urmãreste din afarã ceea ce nu are legãturã cu ocupatiile sale. Dealtfel,

el nu a ocupat, spre deosebire de multi dintre colegii sãi de generatie, nici un post

administrativ. A obtinut titlul de doctor al Universitãtii Bucuresti (1940) cu lucrarea Schitã

pentru istoria lui Cum e cu putintã ceva nou, dar nu a reusit sã obtinã un post universitar. În

primii ani ai rãzboiului (1940-1941) a fost referent la Institutul româno-german.

Dupã rãzboi a fost obligat sã locuiascã la Câmpulung Muscel timp de multi ani, în conditii de

domiciliu fortat, pe care cei care l-au cunoscut le descriu ca fiind foarte grele. Totusi, aceastã

perioadã (a maturitãtii filosofului) este extrem de fecundã. Se poate spune cã acum, în urma

studiului aprofundat al operei lui Goethe si al filosofiei lui Hegel, gândirea lui ia forma

definitivã. Anii de recluziune fortatã, întreruptã de scurte, riscante, cãlãtorii la Bucuresti, se

încheie cu arestarea si condamnarea la ani grei de închisoare de cãtre regimul comunist. Este

eliberat în 1964, experienta din închisoare constituind materialul unei cãrti aparte a operei

sale, publicatã abia dupã 1989: Rugati-vã pentru fratele Alexandru.

Curând dupã iesirea din închisoare devine cercetãtor principal la Centrul de Logicã al

Academiei Române. Acum publicã cãrtile sale cele mai importante, numeroase studii,

comentarii, traduceri. În 1975, pensionându-se, se retrage la Pãltinis, unde va înceta din viatã

în 4 decembrie 1987.

2. Scrieri antebelice ale lui Constantin Noica

Mathesis sau bucuriile simple (1934) este cartea de început. În primul capitol, unde se

introduce notiunea de culturã de tip geometric, întâlnim urmãtoarele rânduri: „Dacã o

Mathesis universalis poate fi înfãptuitã, elementele ei trebuie sã zacã în noi însine, în primul

rând, si sã fie universal omenesti, în al doilea rând. Grupate si constituite, aceste serii de

elemente stau sub douã discipline vaste: logica si matematica” (C. Noica, Mathesis sau

bucuriile simple, Editia a II-a, Editura Humanitas, Bucuresti, 1992, p. 12). Dacã acest citat

poate pãrea destul de echivoc, deoarece nu aflãm nimic mai mult despre ce anume se întelege

3

prin logicã si matematicã, mai departe aflãm cã „adevãrul pur si simplu nu are sens în afarã de

constiinta noastrã” (C. Noica, Mathesis sau bucuriile simple, Editia a II-a, Editura Humanitas,

Bucuresti, 1992, p.13). De asemenea: „spiritul se cautã pe sine în lucruri”, o exprimare ce

pare desprinsã din scrierile de dupã întâlnirea cu filosofia hegelianã. Astfel cã întelegem ce

anume vizeazã autorul prin introducerea notiunii de culturã de tip geometric: este vorba

despre o culturã pentru care subiectivitatea este „teatrul de operatii al tuturor activitãtilor

spirituale”, expresia orientãrii cãtre subiect fiind filosofia. Întâlnim încã de aici tema

constantã a filosofiei de mai târziu a lui Noica, cercul: „faptul cultural tinde sã rãmânã închis

vesnic într-un cerc: în constiintã” (C. Noica, op. cit., p. 17). Cultura de tip geometric este o

culturã care se dispenseazã de ontologie. În ea primeazã ordinea, constructivismul, imanenta.

Cultura de tip istoric este cea cãreia pare a-i fi rezervatã posibilitatea reconstructiei

ontologice. În aceasta din urmã primeazã destinul. Noica opteazã pentru cea dintâi, reclamând

schematizare, formalizare, geometrizare. „Omul trebuie formalizat nu numai pe plan moral.

Ci revolutia lui Kant trebuie generalizatã. Kant, reprezentantul legitim al culturii de tip

geometric, Immanuel Kant, idealistul si formalistul, trebuie dus mai departe, mai departe pe

planul vietii, pânã la exces” (C. Noica, op. cit., p. 27).