Teorii Etice 1

Immanuel Kant (1724-1804) este considerat cel mai important filosof modern. Datorita implicarii sale totale în miscarea iluminista, miscare emancipatoare care a creat era moderna, mai e numit adesea si „filosoful Luminarii”. Într-o societate româneasca tarata de multe trasaturi pre-moderne, avem ce învata de la Kant. Pasajul de mai jos – altfel celebru - este extras din studiul sau „Ce este Luminarea?”:

“Luminarea este iesirea omului din starea de minorat a carei vina o poarta el însusi. Starea de minorat este neputinta de a se servi de mintea sa fara a fi condus de altcineva. Te faci tu însuti vinovat de aceasta stare atunci când cauza ei nu se afla într-o lipsa a inteligentei, ci în lipsa fermitatii si a curajului de a se sluji de ea fara a fi condus de altcineva. Sapere aude! Ai curajul sa te servesti de propria minte! Aceasta este deviza luminarii”.

Ceea ce ne spune Kant aici este ca valoarea centrala a miscarii politice si culturale iluministe a fost ideea de libertate, i.e. iesirea omului de sub orice tutela menita sa-i dicteze din afara destinul, fie aceasta autoritatea institutiilor statului, vointa Bisericii ori cea a monarhului absolut. Orice ingerinta exterioara în sfera vietii private sau în unele sfere ale vietii publice trebuie limitata într-o masura rezonabila. Dupa secole de „morala a supunerii”, cum a fost morala medievala, a supunerii fata de vointa lui Dumnezeu sau a stapânilor laici, ni se propune acum prototipul omului modern, a omului liber, aflat numai sub tutela propriei sale ratiuni. E omul capabil sa se guverneze singur, opus modelului crestin al omului pacatos prin natura si ca atare incapabil sa-si croiasca el însusi destinul; cu alte cuvinte, e omul autonom. Ideea „autonomiei”, originar politica si strâns legata de cea de libertate, i-a fost foarte apropiata lui Kant – profesorul implicat direct în lupta pentru recunoasterea autonomiei universitare si a libertatii academice, adica a dreptului profesorilor din universitate de a-si gândi singuri programele si manualele, de a nu fi îngraditi din ratiuni politice si religioase în exprimarea opiniilor lor – drepturi pe care erau departe sa le aiba acestia într-un stat prusac organizat dupa un regim politic absolutist, cum era Prusia vremii.

Nu e asadar întâmplator ca reforma morala preconizata de Kant va purta pecetea epocii sale iar etica sa va fi numita pe buna dreptate o „etica a autonomiei”, adica una care are drept concept central conceptul de autonomie de fiinta umana autonoma; mai explicit vorbind, respectul fiintei umane rationale autonome este pus

1

aici drept criteriu suprem al evaluarii morale a faptelor noastre. E ceea ce el numeste respectul demnitatii fiintei umane privita ca fiinta morala, altfel spus ca fiinta autonoma. Etica iluminista a lui Kant a fost, asadar, o etica a autoguvernarii fiintei umane prin reguli morale rationale.

Opusul unei morale a autonomiei e o morala a heteronomiei, o morala având în centru ideea de om incapabil sa-si dea singur legile morale – legi care-i vin asadar de la Dumnezeu prin intermediul Bisericii sau de la o elita intelectuala ce poseda monopolul moralitatii (Leibniz, Wolff), masa nefiind capabila de gândire morala. Pentru Kant, dimpotriva, morala nu înseamna supunere la legile arbitrare ale unei vointe exterioare si impenetrabile, ci supunerea deliberata la legile morale ale ratiunii proprii, ratiune pe care o poseda fiecare persoana morala. Etica iluminista a lui Kant e o ilustrare în plus a sloganului vremii ca omul trebuie sa devina valoarea suprema pentru om.

Kant s-a nascut la Königsberg, capitala Prusiei orientale, un oras prosper, cu o istorie tumultoasa. Astazi se numeste Kaliningrad si e o enclava la Marea Baltica a Rusiei post-sovietice. Personajul nostru a trait o viata austera de profesor la Universitatea Albertina din acest oras, fondata în 1544 de Albert, primul duce al Prusiei, ca asezamânt de învatamânt lutheran. Nu a parasit niciodata orasul de bastina.