Extras din curs

impozitare a consumului

Impozitarea consumului este una din cele mai vechi forme de impozitare, fiind practicată încă din antichitate. Uşurinţa în aşezare şi percepere, baza fiscală mereu în creştere, precum şi caracterul voalat al sarcinii fiscale au fost principalii factori care au determinat proliferarea tehnicilor de impozitare a consumului. Fiind exprimate cel mai adesea sub forma impozitelor indirecte, ele satisfac „în mai mică măsură criteriile de echitate fiscală" , datorită caracterului lor regresiv. Ponderea lor în ansamblul veniturilor fiscale rămâne relativ ridicată, chiar dacă este în scădere: dacă în 1965, ponderea era în jur de 36%, în 2007 ea a ajuns la 29% . Totuşi, începând din 1975, ponderea veniturilor din taxele de consumaţie s-a stabilizat în jurul valorii de 30% .

Impozitele pe consum pot fi întâlnite (mai rar) şi sub forma impozitelor directe, în această situaţie ele fiind aşezate asupra venitului din care se scad economiile şi investiţiile. În capitolul de faţă vor fi analizate tehnicile de impozitare a consumului prin intermediul impozitelor indirecte.

4.1. Caracterizarea generală a tehnicilor de impozitare a consumului

Impozitarea consumului are loc cel mai adesea sub forma taxelor de consumaţie ce sunt incluse în preţurile de vânzare ale bunurilor şi serviciilor. Tehnicile de impozitare a consumului utilizate în ţările dezvoltate sunt :

- tehnica impunerii selective;

- tehnica impunerii unistadiale;

- tehnica impunerii multistadiale a valorii adăugate.

O altă grupare, de data aceasta a taxelor de consumaţie, se prezintă în felul următor :

- taxe speciale de consumaţie (cunoscute sub denumirea de accize, aşezate doar asupra anumitor bunuri şi servicii);

- taxe generale pe vânzări (aşezate asupra tuturor bunurilor şi serviciilor). Legătura dintre cele două abordări constă în faptul că, în cele mai multe cazuri,

tehnica impunerii selective se materializează în practica fiscală prin instituirea unor taxe speciale de consumaţie sub forma accizelor, în timp ce taxele generale pe vânzări cunosc două mari variante de aplicare, respectiv impozitarea la nivelul unui singur stadiu al circuitului economic (producţie, comerţ) şi impozitarea la nivelul fiecărui stadiu din circuitul economic.

Tehnica impunerii selective vizează taxarea anumitor bunuri sau servicii, în diferite stadii ale circuitului economic (producţie, comercializare, import). Impozitele prin care se realizează această tehnică sunt: accizele, monopolurile fiscale, impozitele asupra unor produse şi servicii diverse, impozitele asupra utilizării bunurilor sau autorizării exercitării unor activităţi, taxele vamale .

Tehnica impunerii unistadiale constă în aşezarea taxei generale de consum la nivelul unei singure verigi din circuitul economic. Astfel, taxa de consumaţie poate fi instituită fie în faza producţiei, fie în faza comerţului cu ridicata sau a celui cu amănuntul. Cel mai adesea impozitul general pe consum se percepe în faza comerţului cu amănuntul, fiind practicat sub forma unei taxe generale pe vânzări (sales tax). Practicarea impunerii unistadiale în faza comercializării cu amănuntul are la bază o serie de avantaje, printre care putem enumera:

- în stadiul comerţului cu amănuntul preţurile sunt cele mai ridicate, ceea ce determină maximizarea bazei de impozitare, cu efecte în planul creşterii veniturilor bugetare; lărgirea bazei impozabile face posibilă diminuarea cotelor de impunere, dar şi acordarea unor scutiri pentru anumite bunuri sau servicii (de strictă necesitate, culturale, medicale, etc.);

- permite impozitarea serviciilor în condiţii similare cu cea a bunurilor;

- permite aplicarea cu uşurinţă a principiului destinaţiei în impozitarea bunurilor destinate exportului, întrucât astfel de bunuri nu mai sunt deloc taxate în ţara de provenienţă (deoarece nu sunt comercializate en-detail).

Dificultatea majoră apare in situaţia în care anumite bunuri, dar mai ales servicii sunt livrate/furnizate către societăţi comerciale şi nu către persoane fizice. În această situaţie, bunurile, respectiv serviciile sunt purtătoare de taxă, ele servind (indirect) la furnizarea/prestarea altor bunuri/servicii către consumatorii finali ce vor fi sub incidenţa taxei. Această dificultate poate fi evitată, fie prin practicarea impozitării sub forma taxei pe valoarea adăugată, fie prin exonerarea totală a persoanelor juridice (chiar şi în situaţia în care acestea consumă bunuri şi servicii de pe piaţa en-detail - destinată în principiu persoanelor fizice). Această ultimă soluţie ridică însă probleme de echitate, astfel încât în practica fiscală, câştig de cauză a avut impozitarea multistadială a consumului prin intermediul taxei pe valoarea adăugată.

Impunerea unistadială a consumului se realizează în S.U.A. prin taxarea în faza comerţului cu amănuntul. Canada a practicat şi ea taxa pe vânzări instituită în stadiul producţiei până în 1991, când a trecut la aplicarea taxei pe valoarea adăugată, în prezent existând taxe pe vânzări doar la nivelul anumitor provincii. India a practicat taxa pe vânzări până la 1 aprilie 2005, când a instituit taxa pe valoarea adăugată. Australia a renunţat la taxa pe vânzări aplicată în stadiul vânzării cu ridicata la 1 iulie 2000, când a adoptat taxa pe valoarea adăugată. Se poate remarca faptul că, în prezent, majoritatea ţărilor lumii au renunţat la taxa unistadială pe vânzări în favoarea taxei pe valoarea adăugată, singura excepţie notabilă fiind reprezentată de S.U.A.

Tehnica impunerii multistadiale presupune aşezarea taxei de consumaţie în fiecare stadiu al circuitului economic (producţie, circulaţie, consum). Ea cunoaşte două mari variante de aplicare, ce diferă fundamental în funcţie de existenţa/absenţa dreptului de deducere a taxei de consumaţie plătite la stadiul anterior. Astfel, în situaţia în care nu este permisă deducerea taxei plătite în amonte, cuantumul taxei de plătit la acest nivel include şi taxa plătită anterior (efect cumulativ, tip bulgăre de zăpadă sau impunere în cascadă - cascading tax). În situaţia în care taxa plătită anterior se deduce din taxa încasată la nivelul unui stadiu, nivelul taxei de vărsat la buget se reduce, ceea ce elimină efectul cumulativ invocat anterior. Avem de a face cu taxarea sub forma taxei pe valoarea adăugată, ce a apărut pentru prima dată în Franţa, în anul 1954. Succesul major al acestei tehnici de impunerea a constat tocmai în inovaţia adusă, respectiv în deducerea taxei plătite în stadiile din amonte ale circuitului economic.