Extras din curs

1. Discriminarea şi acţiunile discriminatorii

Discriminarea reprezintă tratamentul diferenţiat aplicat unei persoane în virtutea apartenenţei, reale sau presupuse, a acesteia la un anumit grup social. Discriminarea este o acţiune individuală, dar dacă membrii aceluiaşi grup sunt trataţi sistematic în mod similar, aceasta constituie şi un model social de comportament. În ştiinţele sociale, termenul face trimitere, în general, la un tratament prejudiciant, cu efecte negative asupra celui vizat-

În general, este operată distincţia între discriminarea directă şi cea indirectă. Primul tip apare atunci când tratamentul diferenţiat este generat în mod intenţionat, în timp ce cel de-al doilea tip apare atunci când acest tratament are la bază o decizie inechitabilă luată anterior. De exemplu, discriminarea directă este prezentă atunci când două persoane având pregătire egală şi o slujbă similară sunt plătite în mod diferenţiat datorită faptului că una dintre acestea aparţine unui anumit grup etnic. Discriminarea indirectă apare atunci când cele două persoane sunt plătite în mod diferit deoarece au fost angajate în poziţii diferite, deşi aveau aceeaşi pregătire.

Au fost propuse şi alte două tipologii, având la bază distincţia între discriminarea intenţionată şi conştientă şi cea neintenţionată, precum şi între discriminarea practicată de indivizi şi grupuri şi cea practicată de instituţii.

1. Discriminarea şi acţiunile discriminatorii

Explicaţii pentru practicarea discriminării.

- teoriile care pun accentul pe stratificarea socială arată că discriminarea este „produsul stratificării sociale bazată pe distribuţia inegală a puterii, statusului şi bogăţiei între grupuri”; grupurile dominante încercă să îşi menţină poziţia apelând la practici de discriminare; cercetările de psihologie socială au relevat faptul că membrii grupurilor cu status superior au tendinţa să discrimineze mai mult decât cei ai grupurilor subordonate[.

- teoria conflictelor reale elaborată de Carolin şi Muzafer Sherif susţine că discriminarea apare în condiţiile competiţiei pentru resurse limitate care există între două grupuri; în acest context indivizii tind să favorizeze membrii propriului grup.

- teoria identităţii sociale elaborată de Henry Tajfel arată că indivizii au tendinţa să discrimineze în favoarea grupului din care fac parte pentru ca acest grup să obţină o poziţie superioară altor grupuri; acest fapt conduce la dobândirea unei identităţii sociale pozitive la nivel individual.

- teoria Interacţiunii Comportamentale, dezvoltată de Richard Bouhris, John Turner şi Andre Gagnon arată că discriminarea în favoarea propriului grup este un lucru pur raţional din punct de vedere economic; indivizii au tendinţa să îi favorizeze pe membrii propriului grup şi, pe cale de consecinţă, să îi defavorizeze pe membrii altor grupuri pentru a îşi maximiza câştigul personal; alocând mai multe resurse membrilor grupului de care simt că aparţin, indivizii se aşteaptă ca şi aceştia la rândul lor să îi favorizeze, conform normelor de reciprocitate.