Analiza Politicii Fiscal-Bugetare

1. Reforma sistemului fiscal în perioada

de tranziţie – introducere

(vezi „Economia României. O viziune ... ”, pp. 150-152)

2. Sistemul fiscal din România (progresiv 1990-2004 versus cota unică 2005-2007)

La începutul anului 2005, noul guvern introducea cota unică de impozitare de 16% asupra veniturilor persoanelor fizice şi asupra profitului firmelor, reformând astfel din temelii sistemul fiscal din România.

- Care sunt diferenţele de abordare a reformei fiscale până în 2005 şi după 2005?

- Care dintre cele două sisteme fiscale este sustenabil pe termen mediu şi lung, fiind puţin probabil să genereze dezechilibre macroeconomice?

- Cum poate creşte ponderea veniturilor încasate la buget în PIB de la 29% (în 2006, România aflându-se, la acest indicator, pe ultimul loc în UE27) la 40-45%, cât este media ţărilor UE27?

La aceste întrebări vom încerca să răspundem în continuare. Mai întâi, vom analiza comparativ cele două sisteme fiscale: cel de până în 2004 şi sistemul actual, iniţiat la 1 ianuarie 2005. Ulterior, vom compara sistemul fiscal actual din România cu alte sisteme fiscale din ţările UE27.

Sistemul fiscal de până în 2004: progresiv, redistributiv, social

În 2004, sistemul fiscal era unul progresiv, cu cote diferenţiate în ceea ce priveşte impozitul aplicat pe venitul persoanelor fizice. Astfel, cei care aveau venituri de până la 28 milioane ROL, plăteau 18% drept impozit pe venit, pentru cei cu venituri cuprinse între 28 milioane ROL şi 69,6 milioane ROL cota era de 23% şi impozitul putea ajunge până la 40% în condiţiile în care venitul depăşea suma de 156 milioane ROL. Impozitul aplicat asupra profitului impozabil al companiilor era de 25%. Dobânzile erau impozitate cu 1%, iar dividendele cu un procent de 5%. Microîntreprinderile plăteau un impozit pe venit de 1,5%.

În 2004, sistemul fiscal din România era considerat de către Fondul Monetar Internaţional ca fiind unul sustenabil, care nu creează dezechilibre macroeconomice pe termen mediu şi lung. Balanţa economii-investiţii îmbunătăţită, arierate într-o scădere rapidă, menţinerea salariilor în limita bugetelor aprobate şi ratele ridicate de colectare de 95-98% la principalele utilităţi fundamentau analiza pozitivă a specialiştilor FMI: „Politica bugetară în anul 2004 va susţine obiectivele de dezinflaţie şi limitarea deficitului de cont curent extern, creând în acelaşi timp condiţii pentru creşterea în continuare a investiţiilor sectorului privat”.

Ce urma să se întâmple cu sistemul fiscal în 2005, dacă guvernarea de atunci continua? Guvernul convenise deja cu FMI, din luna iulie 2004, un program de reformă fiscală care ar fi intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005. Principalii piloni ai acestui program prevedeau o reducere a impozitului pe profit de la 25% la 19%; o reducere a impozitului pe venit pentru cea mai mică tranşă de impunere de la 19% la 14%, compensate parţial prin îngheţarea deducerilor personale la nivelul din 2004 şi o reducere a ratei contribuţiilor pentru asigurările sociale cu 1,25%. Pentru a compensa o parte din pierderea de venituri, autorităţile doreau să introducă simultan un impozit pe teren, să crească impozitul pe dividende şi accizele, cu începere de la 1 iulie 2005. Pierderea netă de venit asociată reformei s-ar fi ridicat la 0,25% din PIB faţă de referinţa de bază, datorită efectului pe parcursul întregului an al eliminării ratei reduse de impunere la impozitul pe profit pentru activităţile de export, efectului reportat al creşterii accizelor din iulie 2004 şi al unor îmbunătăţiri în colectare datorită reformei administraţiei fiscale şi a unei reduceri a evaziunii fiscale.