Analiza Potențialului Intern al Firmei

3.1. ANALIZA GESTIUNII RESURSELOR UMANE

Munca reprezintă principalul factor al procesului de producţie. De aceea, asigurarea la timp a agenţilor economici cu forţa de muncă necesară şi folosirea raţională a acesteia, influenţează hotărâtor nivelul performanţelor economico-financiare înregistrate de aceştia.

Obiectivele principale ale analizei gestiunii resurselor umane sunt:

- asigurarea cu personal pe total şi pe categorii;

- stabilitatea forţei de muncă;

- utilizarea timpului de lucru;

- productivitatea muncii şi căile sale de creştere.

3.1.1. Analiza asigurării firmei cu forţă de muncă

Onorarea obligaţiilor asumate de o societate comercială faţă de diverşii agenţi economici presupune asigurarea cu forţă de muncă necesară din punct de vedere cantitativ, calitativ şi structural.

Pentru analiza asigurării cu personal se pot utiliza următorii indicatori: numărul scriptic de salariaţi, numărul mediu scriptic de salariaţi, numărul efectiv de salariaţi, numărul mediu efectiv de salariaţi. Cu ocazia analizei asigurării cu forţă de muncă este necesar să se studieze şi situaţia calificării personalului pe categorii şi pe profesii sau specializări.

Pentru analiza calificării forţei de muncă se studiază următoarele aspecte:

- situaţia calificării muncitorilor şi a celorlalte categorii de personal;

- situaţia concordanţei dintre complexitatea lucrărilor executate şi nivelul calificării forţei de muncă;

Pentru aprecierea nivelului calificării muncitorilor se foloseşte coeficientul mediu al calificării (Kc), stabilit ca o medie aritmetică ponderată, obţinută prin raportarea sumei categoriilor de încadrare a muncitorilor, înmulţită cu numărul muncitorilor din categoria respectivă, la numărul total al muncitorilor:

unde: Kc - coeficientul mediu de calificare;

Ki - categoria de încadrare sau calificare;

Ni - numărul muncitorilor pe categorii de calificare.

Coeficientul mediu de calificare se poate stabili şi în funcţie de timpul efectiv lucrat de muncitorii din fiecare categorie de calificare:

unde: ti – reprezintă numărul de ore-om lucrate de muncitorii cu categoria de încadrare i.

Categoria medie de complexitate sau de încadrare a lucrărilor (Kl) se poate stabili ca o medie ponderată între categoria de încadrare a lucrărilor (Ki) şi numărul de ore-om aferente fiecărei categorii de încadrare a lucrărilor (ti), cu relaţia:

Dacă într-o anumită perioadă, înseamnă că unele lucrări au fost efectuate de muncitori cu calificare inferioară celei cerute de execuţia lucrărilor respective, fapt ce poate avea repercusiuni asupra calităţii produselor fabricate şi asupra productivităţii muncii. În cazul când înseamnă că se efectuează lucrări cu muncitori care au o calificare mai mare decât cea necesară, ceea ce presupune o folosire neraţională a acestora. De asemenea, muncitorii primind o salarizare corespunzătoare categoriei de încadrare are loc o depăşire nejustificată a fondului de salarii, care se reflectă negativ în costul produselor.

Folosirea raţională a forţei de muncă depinde şi de concordanţa dintre nivelul pregătirii forţei de muncă şi nivelul înzestrării tehnice a muncii.

Înzestrarea tehnică a muncii (It) exprimă valoarea capitalului fix ce revine pe un muncitor în procesul de producţie şi se determină cu relaţia:

în care: - valoarea medie a capitalului fix;

- numărul mediu de muncitori din schimbul cu activitate maximă.

3.1.2. Analiza stabilităţii forţei de muncă

Pentru caracterizarea mişcării personalului unei firme se pot folosi următorii indicatori:

Coeficientul plecărilor caracterizează intensitatea plecării personalului şi se stabileşte ca raport între numărul total al salariaţilor plecaţi într-o anumită perioadă de timp şi numărul mediu efectiv al personalului din aceeaşi perioadă (lună, trimestru, an).

unde: P - numărul salariaţilor plecaţi;

- numărul mediu efectiv al personalului.

Coeficientul intrărilor exprimă raportul dintre numărul absolut al personalului intrat şi numărul mediu din perioada analizată, respectiv:

unde: I - numărul salariaţilor intraţi în cursul perioadei.

Coeficientul circulaţiei totale se determină ca raport între numărul total al salariaţilor plecaţi şi intraţi într-o anumită perioadă de timp şi numărul mediu efectiv din perioada respectivă.