Analiza ratelor de rentabilitate

1.7. Analiza ratelor de rentabilitate

Rata de rentabilitate reprezintă un raport între un indicator de rezultate (profit sau pierdere)

şi un indicator care reflectă un flux de activitate (cifra de afaceri netă, resurse consumate etc.)

sau un „stoc“ (capital propriu, active totale etc). Principalele rate de rentabilitate operaţionale în

analiza financiară a firmei sunt: rata rentabilităţii comerciale, rata rentabilităţii resurselor consumate,

rata rentabilităţii economice şi rata rentabilităţii financiare. Aceste rate de rentabilitate au

valenţe informaţionale diferite şi oglindesc multiplele laturi ale activităţii economico-financiare

ale firmei.

1.7.1. Analiza ratei rentabilităţii comerciale

Rata rentabilităţii comerciale exprimă eficienţa activităţii comerciale a întreprinderii,

asigurând legătura dintre profitul şi cifra de afaceri netă. În literatura de specialitate există mai

multe moduri de calcul al acestei rate de rentabilitate, dar cele mai utilizate sunt următoarele:

a) = ×100

CA

Pr

Rc

b) = ×100

CA

Mb

RM b

c) = ×100

CA

Pn

Rcn

unde:

Rc = rata rentabilităţii comerciale;

Rcn = rata rentabilităţii comerciale nete;

RMb = Rata marjei brute din vânzări;

CA = cifra de afaceri netă;

Pr = profit aferent cifrei de afaceri nete;

Mb = marja brută faţă de costul bunurilor vândute;

Pn = profit net.

În cazul întreprinderilor mari româneşti se recomandă, prin legislaţia actuală1 din domeniul

contabilităţii, prezentarea în cadrul notelor explicative ale situaţiilor financiare a anumitor

indicatori care reflectă performanţele economico-financiare ale acestora, printre care şi rata

marjei brute din vânzări.

Principala limită a acestor rate de rentabilitate în caracterizarea performanţei la nivel

microeconomic este generată de faptul că se calculează pe baza profitului contabil, deci va fi

influenţată semnificativ de politicile şi practicile contabile utilizate de întreprindere (metoda de

amortizare a activelor fixe, metoda de evaluare a stocurilor, politica de provizioane etc).

Analiza factorială a ratei rentabilităţii comerciale a) se poate efectua pe baza modelelor:

I. 100 1 100 × ⎟

Σ ×

Σ ×

× = −

Σ ×

Σ × −Σ ×

=

qvi pi

qvi ci

q p

q p q c

Rc

vi i

vi i vi i

1 OMF 1752/2005 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene.

2

II. ; 100

100

×

−

=

Σ ×

=

pi

pi ci

gi rci rci

Rc

unde:

gi = structura cifrei de afaceri nete pe produse sau activităţi;

rci = rata rentabilităţii comerciale pe tipuri de produse sau activităţi.

Conform modelului I, sistemul de factori este următorul:

În cazul modelului II, sistemul de factori se prezintă astfel:

Pentru stabilirea influenţelor factorilor se aplică metoda substituirilor în lanţ.

Rata marjei brute din vânzări reflectă ponderea marjei brute faţă de costul bunurilor

vândute în cadrul cifrei de afaceri nete. Această rată de rentabilitate reflectă politica comercială a

întreprinderii şi capacitatea acesteia de a controla costurile de producţie. Nivelul marjei de profit

depinde de natura activităţii, dimensiunea, capacitatea tehnică şi performanţele acesteia, cota de

piaţă deţinută, mediul concurenţial naţional şi internaţional etc.

Statisticile2 privind firmele americane demonstrează că valoarea acestei rate financiare

variază extrem de mult, de la 2,9% în industria textilă la 10,5% în domeniul public al utilităţilor.

În plus, rata rentabilităţii comerciale şi viteza de rotaţie a activelor totale (în engl. Asset

turnover), care ambele reprezintă determinanţi ai ratei rentabilităţii financiare a capitalului

propriu (conform sistemului Du Pont), tind să varieze în sens invers. Astfel, companii (de

exemplu supermarket-uri) care au un nivel ridicat al vitezei de rotaţie a activelor au, de regulă, o

marjă redusă a profitului, iar întreprinderi (de exemplu cele productive) cu o marjă ridicată a

profitului tind să înregistreze o rotaţie scăzută a activelor.

Pentru analiza de tip factorial se pot utiliza următoarele două modele de analiză a ratei