Buget și Trezorerie

1.1 - Conţinutul sistemului bugetar

Bugetul = expresia financiară a programului de acţiune al statului pe perioada de 1 an, fiind iniţiat ca proiect de lege de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, pregătit şi avizat de către guvern şi aprobat de Parlament.

La definirea sa, se are în vedere o abordare juridică şi una economică.

Din punct de vedere juridic, bugetul este un act prin care sunt prevăzute şi autorizate veniturile şi cheltuielile anuale ale statului. Bugetul presupune luarea în calcul a diferitelor norme privind conţinutul său, prezentarea şi adoptarea sa, precum şi execuţia şi controlul acestuia.

Aceste reguli se referă la organizarea unei gestiuni contabile clare, precum şi la crearea autorităţii guvernului şi Parlamentului, în acest domeniu al bugetului, al procesului bugetar.

În cadrul unui exerciţiu bugetar se pot aproba rectificări de către puterea legislativă în cazul apariţiei unor neconcordanţe.

Din punct de vedere economic, bugetul pune în evidenţă corelaţiile privind nivelul şi structura PIB dar şi alte corelaţii macroeconomice; astfel este cunoscut faptul că fondurile financiare care trec prin buget, reprezintă o parte importantă din PIB şi că prin impozite prelevate şi cheltuielile efectuate, statul dispune de pârghii financiare, de intervenţie în viaţa economică şi socială.

În literatura de specialitate sunt luate în calcul şi abordările teoretice din punct de vedere tehnic şi politic.

- la abordările tehnice, se au în vedere procedurile, procesele de pregătire şi elaborare a bugetului precum şi metodele de previziune şi evaluare a diferitelor categorii de venituri şi cheltuieli cuprinse în buget.

- din punct de vedere politic, bugetul este considerat ca expresie a opţiunilor guvernului în ansamblul domenilor în care acesta are competenţe ( buget economic, buget social-educativ, buget cultural, buget militar ).

Opţiunile sunt relevante prin evoluţia şi repartiţia veniturilor şi chetuielilor şi sunt determinate de o serie de factori ce ţin de doctrinele partidelor politice, de atitudinea opoziţiei, de forţa revendicativă a grupurilor de presiune, de ponderea constrângerilor economice şi politice internaţionale, de influenţa trecutului, de fenomenele inerţiale.

Legea 500/2002 ( republicată, privind Finanţele Publice )

Conform acesteia, se stabileşte sistemul unitar de bugete prin care se constituie şi se utilizează fondurile financiare publice precum şi problemele legate de elaborarea, aprobarea, executarea şi raportarea acestora.

În cadrul acestui sistem de bugete avem:

- bugetul public naţional ( cu cele 3 componente: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale )

- bugetul fondurilor speciale

- bugetul trezoreriei statului

- bugetele instituţiilor publice autonome

- bugetele instituţiilor publice finanţate parţial din: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetul fondurilor speciale

- bugetul instituţiilor finanţate integral din veniturile proprii

- bugetul creditelor externe, rambursabile, contractate direct sau cu garanţia statului

- bugetul fondurilor externe nerambursabile

În România se poate discuta despre un sistem unitar de bugete conform legii Finaţelor Publice, care după agregare şi consolidare, pentru a forma un întreg, poartă denumirea de Bugetul general consolidat al statului.

1.4 – Principiile bugetare

1. Unitatea

2. Universalitatea

3. Anualitatea

4. Specializarea

5. Neafectarea veniturilor bugetare

6. Echilibrul bugetar

1. Unitatea – toate veniturile şi cheltuielile bugetare să fie înscrise într-un document unic

2. Universalitatea – toate veniturile şi cheltuielile să fie înscrise în sume totale în buget

3. Anualitatea – autoritatea dată prin lege de a încasa veniturile şi a efectua cheltuielile într-o perioadă de 12 luni

4. Specializarea – presupune ca veniturile să fie înscrise în buget pe surse de venituri iar cheltuielile pe categorii de cheltuieli

5. Neafectarea veniturilor bugetare – rezultă din faptul că veniturile încasate în buget, se depersonalizează, încât veniturile în totalitaea lor se utilizează pentru acoperirea tuturor cheltuielilor

6. Echilibrul bugetar – în teoria finanţelor clasice, cerinţa de bază a echilibrului bugetar, o constituie acoperirea din veniturile ordinare ale fiecărui an bugetar, a tuturor cheltuielilor bugetare. Acest principiu destul de strict a fost abandonat, abordându-se tot mai mult teoria bugetului deficitar.