Buget și trezorerie publică

1.1. Sistemele iniţiativei bugetare

În cadrul procesului decizional public, există diferenţe de la o ţară la alta legate de sistemul iniţiativei bugetare utilizat. Acesta se referă la competenţa elaborării şi aprobării bugetului, respectiv la autorităţile abilitate cu întocmirea, publicarea, executarea şi răspunderea pentru execuţia bugetului public.

În funcţie de sistemele constituţionale, se pot identifica trei tipuri de sisteme ale iniţiativei bugetare, în cadrul cărora apar deosebiri referitoare la adoptarea deciziei bugetare. În practică, se întâlnesc două abordări ale sistemelor iniţiativei bugetare potrivit cărora distingem:

- Sistemul parlamentar, Sistemul prezidenţial şi Sistemul convenţional, pe de o parte;

- Sistemul iniţiativei guvernamentale, Sistemul mixt al iniţiativei bugetare parlamentare şi guvernamentale şi Sistemul american, pe de altă parte.

În cadrul sistemul prezidenţial şi parlamentar, autoritatea executivă are competenţele sale constituţionale, care includ dreptul de a face propuneri privind bugetul din motive legislative, precum şi dreptul de a vota sau nu legislaţia respectivă. Ca urmare, întocmirea bugetului poate fi împărţită în două subetape, respectiv elaborarea bugetului la nivelul executivului, pe de o parte, şi examinarea şi aprobarea bugetului de către legislativ, pe de altă parte.

Elaborarea bugetului la nivelul executivului presupune:

- o extrapolare şi stabilire a ţintelor realizate de autoritatea bugetară executivă, urmează liniile trasate de autoritatea executivă supremă în legătură cu obiectivele ce trebuie atinse;

- respectarea cererilor formulate de conducerea agenţiilor;

- investigarea (studierea) cererilor formulate de către autorităţile cu competenţe în domeniul bugetar;

- negocierea între diferiţi agenţi şi autoritatea centrală;

- adoptarea deciziei de către autoritatea executivă supremă după soluţionarea punctelor de divergenţă.

Examinarea şi aprobarea bugetului de către legislativ este mai puţin uniformă, decât elaborarea bugetului la nivelul executivului. În acest sens, un factor important este reprezentat de poziţia constituţională a autorităţii executive supreme. În sistemul parlamentar, această autoritate este formată din cabinete ale căror membrii sunt dependenţi de votul parlamentar pentru menţinerea lor în funcţie. În sistemul prezidenţial, autoritatea executivă este un cabinet ai cărui membrii sunt aleşi periodic de electorat sau de către un colegiu elector.

În sistemul prezidenţial, competenţele autorităţii executive supreme, cu privire la legislaţie, sunt mult mai restrictive decât în sistemul parlamentar. Dreptul de vot, care este uzual în sistemul prezidenţial, este echivalent cu dreptul de aprobare, care este caracteristic sistemului parlamentar. Diferenţa constă în regula încrederii, care este o caracteristică a sistemului parlamentar. Contrar a ceea ce se presupune adesea, regula încrederii funcţionează mult mai bine în cazul autorităţii executive. Membrii acestei autorităţi pot face uz de faptul că menţinerea lor în funcţie este dependentă de încrederea ansamblului reprezentativ.

În sistemul prezidenţial, votul este singura modalitate prin care autoritatea executivă poate influenţa procesul legislativ.

În condiţiile menţionate, procesul legislativ tinde să fie mult mai bine dezvoltat în sistemul prezidenţial decât în cel parlamentar. Unele faze ale examinării şi aprobării bugetului de către legislativ lipsesc în sistemul parlamentar sau există într-o formă rudimentară. Etapa legislativă poate fi împărţită în următoarele faze:

- extrapolarea şi fixarea ţintelor realizate de comisia legislativă a bugetului urmate adesea de runde preliminare de discuţii în vederea adoptării deciziei privind obiectivele;

- analizarea proiectului bugetului propus de executiv şi a propimerilor similare referitoare la schimbările fiscale;

- dezvoltarea propunerilor legislative (în sistem parlamentar; amenda¬mentele la propunerile executive);

- considerarea propunerilor comisiei;

- în cazul sistemului bicameral, paşii 1-4 se reiau, urmând apoi faza de mediere şi o rundă adiţională de discuţii pentru adoptarea deciziei în vederea obţinerii acordului celor două camere;

- etapa legislativă.

Dintre sistemele iniţiativei bugetare prezentate, în România se utili¬zează sistemul iniţiativei guvernamentale, întrucât proiectul bugetului de stat şi cel al asigurărilor sociale de stat se elaborează anual de către Guvern, care le supune examinării şi aprobării Parlamentului, prin proiecte de lege separate.

1.2. Conţinutul bugetului public

Din punctul de vedere al conţinutului, bugetul public poate fi analizat ca: document, act juridic, sistem de fluxuri financiare şi instrument de politică economică.

Bugetul de stat este un documnt în care sunt prevăzute si aprobate, în fiecare an, veniturile si cheltuielile publice ale statului.

Sub aspect juridic, bugetul de stat este un act juridic în care se prevăd si se aprobă, prin lege, veniturile si cheltuielile anuale ale statului.Astfel, ca lege, bugetul public este:

- act de previziuni, indicând resursele bănesti ale statului si destinatiile acestora sub forma cheltuielilor;

- act de autorizare, prin care puterea executivă este împuternicită de puterea legislativă să perceapă si să cheltuiască venituri, potrivit prevederilor legale;

- act anual, respectiv al anului bugetar pentru care sunt aprobate veniturile si cheltuielile bugetare, precum si al perioadei în care se realizează executia indicatorilor bugetari.