Burse de Valori

Curs
9/10 (2 voturi)
Domeniu: Finanțe
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 50 în total
Cuvinte : 19306
Mărime: 75.68KB (arhivat)
Publicat de: Roxelana Păun
Puncte necesare: 0
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Micu Angela

Extras din curs

Piaţa financiară este piaţa capitalurilor pe termen lung, pe care se emit şi se tranzacţionează valori mobiliare ce servesc drept suport al schimbului de capitaluri. Piaţa financiară este cea pe care se cumpără şi se vând active financiare, fără a fi schimbată natura lor. Ea exprimă o relaţie directă între deţinătorul şi utilizatorul de fonduri.

Practica din România pune în evidenţă opţiunea pentru concepţia anglo-saxonă, potrivit căreia piaţa de capital este o componentă a pieţei financiare.

Piaţa de capital se prezintă ca un mecanism de legătură între investitori şi emitenţi a căror decizie de investire vizează două obiective complementare:

- rentabilitatea, respectiv un grad înalt de fructificare a capitalurilor;

- lichiditatea, adică recuperarea cât mai operativă a capitalului investit.

Piaţa de capital este o piaţa în care se negociază şi se tranzacţionează instrumente financiare în funcţie de cererea şi oferta specifică.

Principalele beneficii ale pieţelor de capital asupra dezvoltării economice sunt:

- eficienţa, competitivitatea şi solvabilitatea sectorului financiar;

- accesul societăţii noi şi în formare la finanţarea prin acţiuni şi/sau obligaţiuni;

- descentralizarea proprietăţii şi a distribuţiei averii;

- solvabilitatea societăţilor comerciale.

Aceste beneficii trebuie să ţină însă cont şi de costurile şi dezavantajele pieţei de capital: ciclurile economice şi impactul asupra obţinerii capitalului, încrederea investitorilor, puterea sectorului financiar, etc.

Trăsăturile pieţei de capital

Piaţa de capital prezintă următoarele trăsături:

(1) este o piaţă deschisă, în sensul că plasamentul este efectuat în marea masă a investitorilor, iar tranzacţiile cu valori mobiliare au caracter public;

(2) produsele pieţei sunt instrumente pe termen lung. Pe piaţa de capital banii sunt investiţi pe o perioadă mare de timp, în timp ce pe piaţa monetară resursele sunt utilizate pentru finanţări pe termen scurt.

(3) valorile mobiliare, ca produse ale pieţei, se caracterizează prin negociabilitate şi transferabilitate. Ele pot fi transferate de la un posesor la altul, oferind investitorului posibilitatea de a vinde oricând produsul respectiv la un preţ specific condiţiilor pieţei, sau care rezultă din negociere la un moment dat.

(4) tranzacţionarea valorilor mobiliare nu este directă ci intermediată. Intermediarii au un rol important în ceea ce priveşte punerea în contact a emitenţilor cu investitorii sau a investitorilor ce deţin valori mobiliare în portofoliu cu cei care doresc să le cumpere.

Piaţa de capital oferă modalităţi de investire respectiv de atragere a capitalului, diferite de cele specifice sistemului bancar. În locul alegerii depozitelor bancare, investitorii pot achiziţiona valori mobiliare iar emitenţii pentru a nu apela la credite bancare pot atrage capitaluri prin emisiune de acţiuni şi obligaţiuni.

Structura pieţei de capital

Diversificarea produselor tranzacţionate, a procedurilor şi tehnicilor de vânzare/cumpărare a valorilor mobiliare, precum şi modalităţile diferite de finalizare a tranzacţiilor, au impus structurarea pieţei de capital în raport de diferite criterii:

a) Privită prin prisma producerii şi comercializării valorilor mobiliare, piaţa de capital cuprinde două segmente:

- Piaţa primară - secţiunea pieţei în care un emitent oferă spre vânzare, pentru prima data (oferta publica de vânzare primara), valori mobiliare nou emise, pentru a obţine capital (acţiuni sau obligaţiuni);

Oferta publica de vânzare se realizează prin intermediul unui intermediar sau unui grup de intermediari, pe baza unui Prospect de oferta, autorizat de CNVM (Comisia Naţionala a Valorilor Mobiliare - Autoritatea de reglementare şi supraveghere a pieţei de capital);

- Piaţa secundară - secţiunea pieţei în care valorile mobiliare se vând şi se cumpăra, prin intermediul SSIF-urilor sau instituţiilor de credit, intr-un mod organizat, reglementat şi supravegheat de CNVM. Cuprinde mai multe tipuri de tranzacţii: tranzacţii la vedere (spot), oferte publice de cumpărare, oferte publice de preluare (scop peste 33% din companie), oferte secundare de vânzare;

Dacă avem în vedere fluxurile financiare care se creează între emitenţi şi investitori sau cele investitori - investitori, atunci putem spune că piaţa primară este o piaţă a emitenţilor în care fluxurile financiare sunt direcţionate în relaţia emitent - investitor, iar piaţa secundară este o piaţă a investitorilor, fluxurile financiare fiind direcţionate de la un investitor la altul.

Preview document

Burse de Valori - Pagina 1
Burse de Valori - Pagina 2
Burse de Valori - Pagina 3
Burse de Valori - Pagina 4
Burse de Valori - Pagina 5
Burse de Valori - Pagina 6
Burse de Valori - Pagina 7
Burse de Valori - Pagina 8
Burse de Valori - Pagina 9
Burse de Valori - Pagina 10
Burse de Valori - Pagina 11
Burse de Valori - Pagina 12
Burse de Valori - Pagina 13
Burse de Valori - Pagina 14
Burse de Valori - Pagina 15
Burse de Valori - Pagina 16
Burse de Valori - Pagina 17
Burse de Valori - Pagina 18
Burse de Valori - Pagina 19
Burse de Valori - Pagina 20
Burse de Valori - Pagina 21
Burse de Valori - Pagina 22
Burse de Valori - Pagina 23
Burse de Valori - Pagina 24
Burse de Valori - Pagina 25
Burse de Valori - Pagina 26
Burse de Valori - Pagina 27
Burse de Valori - Pagina 28
Burse de Valori - Pagina 29
Burse de Valori - Pagina 30
Burse de Valori - Pagina 31
Burse de Valori - Pagina 32
Burse de Valori - Pagina 33
Burse de Valori - Pagina 34
Burse de Valori - Pagina 35
Burse de Valori - Pagina 36
Burse de Valori - Pagina 37
Burse de Valori - Pagina 38
Burse de Valori - Pagina 39
Burse de Valori - Pagina 40
Burse de Valori - Pagina 41
Burse de Valori - Pagina 42
Burse de Valori - Pagina 43
Burse de Valori - Pagina 44
Burse de Valori - Pagina 45
Burse de Valori - Pagina 46
Burse de Valori - Pagina 47
Burse de Valori - Pagina 48
Burse de Valori - Pagina 49
Burse de Valori - Pagina 50

Conținut arhivă zip

  • Burse de Valori.doc

Alții au mai descărcat și

Finanțe comportamentale

I.INTRODUCERE ÎN APLICAREA PRACTICĂ A FINANŢELOR COMPORTAMENTALE 1. CE SUNT FINANŢELE COMPORTAMENTALE ŞI CARE ESTE APLICABILITATEA PRACTICA A...

Investiții financiare

UNITATEA DE ÎNVÃtARE 1 Structura studiului de fezabilitate Tehnici de analizã a valorii timp a banilor Obiective: Dupã studiul acestei unitãti...

Monedele virtuale-criptomonede - Avantaje și riscuri

Banca Națională a României are ca obiectiv principal asigurarea și păstrarea echilibrului prețurilor. Aceasta este o instituție autonomă ce își are...

Decizia Financiară a Firmei în Condiții de Risc

CAPITOLUL 1 Cadrul de fundamentare a deciziilor financiare ale întreprinderii 1.1.Organizarea afacerilor în economia de piaţă Afacerea este...

Comunicare financiar bancară

CAPITOLUL I. MILENIILE COMUNICĂRII FINANCIAR-BANCARE 1.1 Comunicarea. Afirmarea unei noi puteri În contextul în care marile crizele financiare...

Gestiunea Portofoliului de Active

Prezentare Prin intermediul acestui material dorim sa facem o prezentare a principalelor modalitati de gestiune si administrare a unui portofoliu...

Piețe de Capital

Unitatea de învãtare nr. 1 Piata financiarã si piata bursierã 1.1. Piata de capital în acceptiunea economicã Bursa este cea mai reprezentativã...

Inginerie Financiară

Prefaţă Ingineria financiară este un domeniu interdisciplinar, care se ocupă de analiza cantitativă a pieţelor financiare, utilizând modele...

Te-ar putea interesa și

Evaluarea și Cotarea Acțiunilor la Bursă

CAPITOLUL I PIAŢA BURSIERĂ – PARTE INTEGRANTĂ A PIEŢEI DE CAPITAL 1. Caracteristici ale pieţei de capital Sunt greu de imaginat astăzi...

Bursele din Europa de Est

I N T R O D U C E R E Tema acestei lucrări de licenţă se intitulează:”BURSELE DE VALORI DIN EUROPA DE EST”. Prin tema aleasa mi-am propus să...

Bursa de Valori București

INTRODUCERE Motivarea alegerii temei Motivul pentru care am ales să cercetez tema intitulată „Studiu privind decizia de dividend la societăți...

Bursa de Valori București - prezent și perspective

CAPITOLUL I. PIAŢA DE CAPITAL. DELIMITĂRI CONCEPTUALE 1.1. Piaţa de capital. Definire şi scurtă caracterizare Piaţa de capital reprezintă...

Indici Bursieri ai Bursei de Valori București

Capitolul I PIAŢA DE CAPITAL – PRINCIPALA COMPONENTĂ A PIEŢEI FINANCIARE 1.1. Concepte, definiţie, trăsături Sistemul financiar reprezintă...

Bursă de valori și mecanismul funcționarii ei - studiu de caz BVB

INTRODUCERE Scopul proiectului este să ne prezinte toate caracteristicile, informaţiile despre bursa de valori. Orice economie naţională,...

Bursa de Valori București

INTODUCERE Orice economie naţională, indiferent de nivelul său de dezvoltare, este caracterizată de existenţa şi funcţionarea unor pieţe...

Indicii BVB și Relevanța Acestora pentru Piața de Capital din România

CAP 1 INDICII BURSELOR DE VALORI IN GENERAL 1. Indicii burselor de valori din SUA Indicii NYSE reflectă foarte fidel nivelul pieţei curente...

Ai nevoie de altceva?