Capitalul intreprinderii, costul și structura financiară

Costul capitalului propriu reprezinta de fapt rata rentabilitatii ceruta de actionarii întreprinderii, care sa remunereze investitia lor în firma respectiva. Semnificative în acest sens sunt marimea profitului viitor si hotarârile adunarii generale a actionarilor cu privire la proportia distribuirii profitului net pentru dividende. Rata rentabilitatii ceruta de actionari este un cost de oportunitate fundamentat pe rentabilitatea asteptata de investitori pentru investitii cu acelasi risc. În absenta unor operatiuni cum ar fi rascumpararea actiunilor, vânzarea actiunilor detinute, achizitii sau lichidare voluntara, actionarii vor obtine câstiguri numai din dividende.

Metode de determinare a costului capitalului propriu.

Modelul Gordon-Shapiro.

Este cea mai simpla metoda de estimare a costului capitalului propriu, fiind o varianta simplificata a valorii actualizate a fluxului de lichiditati viitoare pe care le genereaza actiunile: dividende si pret de vânzare. Rata de actualizare utilizata este rata rentabilitatii cuvenita actionarilor, tinând cont de perspectivele întreprinderii si de riscul pe care acestea le încorporeaza. În utilizarea acestui model pot aparea probleme determinate de:

1. estimarea ratei de crestere a dividendului/actiune (g);

2. modalitatea de plata efectiva a dividendului, care poate fi facuta si altfel decât anual (de exemplu trimestrial);

3. existenta unui decalaj temporar între momentul la care se aplica modelul pentru determinarea costului capitalului propriu si momentul platii urmatorului dividend.

Formula de calcul a costului capitalului este:

ke=D1/V0+g

unde:

D1/V0 – randamentul prin dividende/actiune;

g – rata de crestere a dividendului/ actiune.

Folosirea modelului Gordon-Shapiro si a variantelor acestuia pentru estimarea costului capitalului propriu are si dezavantaje.

Ca dezavantaje putem evidentia:

a) poate fi aplicat numai întreprinderilor care platesc dividende, cu rata de crestere constanta în timp;

b) nu se ia în calcul în mod explicit riscul titlului. Exista totusi o ajustare implicita la risc pentru care se opereaza cu pretul curent al actiunii (P0), care-l îl încorporeaza. Cu cât riscul este mai mare, cu atât pretul curent P0 este mai mic si costul capitalului creste.

c) Costul capitalului propriu este foarte sensibil la evolutia lui g.

Modelul C.A.P.M

Acest model realizeaza o legatura directa între rentabilitatea si riscul unui activ. Utilizarea acestui model pentru estimarea costului capitalului propriu impune calcularea bfirma, estimarea ratei fara risc (Rf) si a primei de risc [E(Rm) – Rf)]. Aplicarea practica a modelului implica o serie de probleme, cum ar fi alegerea metodei de determinare a coeficientului de volatilitate b(I) sau estimarea ratei fara risc si a primei de risc.

Formula de calcul a costului capitalului propriu potrivit acestui model este:

E(Ke)=Rf+b*[E(Rm)–Rf] ,

Unde:

Rf – rata dobînzii fara risc;

b - volatilitatea titlului, expresie a riscului sistematic al acestuia în raport cu portofoliul pietei;

E(Rm) – rentabilitatea asteptata a portofoliului pietei.

Determinarea costului autofinantarii

Acoperirea nevoilor globale de finatare se poate face prin finantare interna (autofinatare) sau prin finantare externa. Autofinantarea se afla în strînsa legatura cu politica de dividend si cu politica de amortizare practicata de întreprindere, avînd însa avantaje si dezavantaje.

Avanatajele sunt:

- evitarea costurilor implicate de mobilizarea de fonduri de pe piata financiara;

- se amelioreaza situatia financiara a întreprinderii si se mentine flexibilitatea pentru eventuale împrumuturi viitoare.

Dezavantajele sunt:

- riscul ca resursele interne mobilizate sa fie insuficiente în raport cu necesarul de investitii al întreprinderii;

- nemultumirea actionarilor, care vor primi dividende mai reduse, si a personalului, care nu mai primeste cota de participare la profit;

- îndepartarea ]ntreprinderii de piata capitalului.