Cardul bancar

11 CARDUL BNCAR

Cardul este o inovatie revolutionara care a putut fi aplicata datorita progreselor deosebite in domeniile informatic si electronic in masura sa faciliteze schimbul de fonduri prin tehnici electronice intre partenerii de tranzactii prin intermediul bancilor. Cardul a intrat definitiv in familia instrumentelor de plata atunci cand aplicarea tuturor inovatiilor componente s-a dovedit eficienta, adica preturile echipamentelor si retelei au devenit accesibile, atat bancilor cat mai ales populatiei, principalul beneficiar, care putea efectua plati fara a mai folosi numerarul.

Din punct de vedere istoric, aparitia cardului are loc in anul 1946, la New York, cand o banca specializata in creditul de consum lanseaza pe piata un nou produs Charge It, care consta in emiterea unui bon valoric numit scrip, pe baza caruia clientii puteau efectua cumparaturi de la comerciantii care au acceptat acest nou sistem de decontare. Comerciantii depuneau bonurile la banca emitenta si incasau contravaloarea bunurilor vandute, banca facand transferul banilor din conturile clientilor in conturile comerciantilor. In 1950 apare, tot in America, cardul de plastic pentru consum si calatorii emis de o firma Diners Club si preluat apoi de banci pentru creditul de consum. Extinderea cardului de plastic are loc in 1960 prin Bank of America care lanseaza produsul BANK AMERICARD (ulterior VISA International), care in 10 ani ajunge la peste 20 milioane de utilizatori. In Europa, prima lansare a unui card european are loc dupa 1967, in Franta, prin Carte Bleu, un card care necesita semnatura clientului pe factura, dupa care facturile se remiteau la banca pentru incasare. Cardurile s-au raspandit foarte repede, cele mai solicitate pe plan mondial fiind VISA, MASTERCARD si EUROPAY. In Romania, primele carduri (VISA) au fost lansate in 1995 prin sistemul bancar, dar principiile privind emiterea si utilizarea instrumentelor de plata electronica pe teritoriul tarii noastre au fost stabilite de Banca Nationala a Romaniei, mai tarziu, prin Regulamentul nr. 4/2002.

Cardurile de plastic s-au extins rapid, s-au diversificat intr-o gama larga si s-au perfectionat, atat tehnologic cat si ca proceduri de lucru, devenind, din ce in ce mai mult, instrumentul de plata preferat pentru populatie. Cu toate acestea, potrivit statisticilor internationale ale Grupului celor zece tari cele mai dezvoltate, pe anul 2003, cardurile detineau pana la 60% din volumul numeric al tranzactiilor fara numerar si numai pana la 2% din valoarea acestor tranzactii. Aceasta pondere valorica redusa este urmare a faptului ca platile prin carduri se fac, de regula, de

persoanele fizice care opereaza cu valori mici in comparatie cu platile comerciale care sunt de valori mari si se folosesc alte instrumente de plata.

11.1 CARDUL CA INSTRUMENT DE PLATA

Prin Regulamentul nr. 4/2002 al BNR, cardul este definit ca un instrument de plata electronica, respectiv un suport de informatie standardizat, securizat si individualizat, care permite detinatorului sau sa utilizeze disponibilitatile banesti proprii dintr-un cont deschis pe numele sau la emitentul cardului ori sa utilizeze o linie de credit, in limita unui plafon stabilit in prealabil, deschisa de emitent in favoarea detinatorului cardului, in vederea efectuarii, cumulativ sau nu, a urmatoarelor operatiuni: (a) retragerea de numerar, respectiv incarcarea si descarcarea unitatilor valorice in cazul unui instrument de plata de tip moneda electronica, de la terminale precum distribuitoarele de numerar si ATM, de la ghiseele emitentului/bancii acceptante sau de la sediul unei institutii obligata prin contract sa accepte instrumentul de plata electronica; (b) plata bunurilor sau a serviciilor achizitionate de la comerciantii acceptanti si plata obligatiilor catre autoritatile administratiei publice, reprezentand impozite, taxe, amenzi, penalitati etc., prin intermediul imprinterilor, terminalelor POS sau prin alte medii electronice; (c) transferurile de fonduri intre conturi, altele decat cele ordonate si executate de institutiile financiare, efectuate prin intermediul instrumentului de plata electronica. Ca si cecul, cardul nu este insa moneda, respectiv moneda electronica, ci numai un instrument de plata care mijloceste transferul de moneda da la debitor la creditor, bazat pe un anumit tip de tehnologie. Cardul este un instrument de plata care permite efectuarea unui numar nelimitat de tranzactii spre deosebire de instrumentele de plata pe suport hartie care erau legate de o singura tranzactie, iar transmiterea informatiei-bani este electronica si nu prin posta.

Cardul contine elemente de securizare si de individualizare incorporate pe suprafata sa care sa asigure urmatoarele caracteristici obligatorii:

- suport fizic din material plastic si cu dimensiuni standard;

- aversul care contine elemente confectionate in relief (numarul cardului redactat in cifre arabe, numele si prenumele posesorului in redactare cu caractere latine, data expirarii valabilitatii [LL/AA] conform calendarului gregorian, card international sau local); si elemente destinate informarii (sigla proprietarului de marca, denumirea sau sigla emitentului, eventual o holograma de securitate, tridimensionala, vizibila la lumina naturala);