Cercetarea criminologică a fenomenului corupției

Capitolul I

1. Introducere

Fără a exagera, putem afirma că fenomenul corupției și-a făcut apariția odată cu primele forme de organizare statală, iar o privire istorică asupra fenomenului corupției ar fi destul de interesantă. În acest context, istoricul Dan Falcan explică într-un interviu cât de coruptă a fost România de-a lungul ultimilor patru sute de ani: „Incursiunea sa este una istorică, fiecare epocă evidențiindu-se prin scandalurile ei de corupție, trafic de influență ori mită. Epoca fanariotă a fost prima care a cunoscut corupția instituționalizată. Astfel, oameni influenți strânși în jurul amantei lui Cuza erau obișnuiți cu șpaga, în timp ce epoca lui Carol I a fost cea mai curată. Carol al II-lea a devalizat miliarde de lei, și mareșalul Antonescu a introdus austeritatea. Iar privațiunile de tot felul din comunism ne-au împins să corupem polițiști, medici, măcelari sau vânzători pentru a supraviețui.

Corupția nu face neapărat parte din ADN-ul poporului român. Mai degrabă e o tradiție istorică încetățenită după ce s-a accentuat dominația otomană în Țările Române, începând cu secolul al XVI-lea și culminând în secolul fanariot, al XVIII-lea. Pentru obținerea tronului, domnii Țărilor Românești trebuiau să plătească la Constantinopol sume tot mai mari de bani. Și atunci, când erau numiți domnitori în Țara Românească sau în Moldova, aceștia urmăreau să facă bani cât mai mulți pentru a-și recupera sumele plătite turcilor pentru tron și apoi să strângă pentru ei. La rândul lor domnitorii vindeau funcții publice. Secolul al ¬XVIII-lea a fost de referință pentru generalizarea corupției în țările române.” .

Astăzi, acuzațiile de corupție și arestările unor demnitari de rang înalt sau aleși locali țin prima pagină a ziarelor și televiziunilor. Poate fi o confirmare a ceea ce mulți dintre noi am ajuns să credem cu îndreptățire, și anume că niciodată în istoria României fenomenul corupției nu a cunoscut o asemenea amploare.

2. Noțiune

În formularea modernă din literatura noastră de specialitate, corupția este definită prin acele cazuri în care funcționarii pretind, primesc diferite avantaje materiale ori le acceptă tacit sau expres, direct sau indirect, ca urmare a exercitării unei influențe .

Corupţia mai poate fi definită ca fiind: „o încălcare sistematică şi nesancţionată a normei unei organizaţii sau instituţii, de către unii membrii care în virtutea faptului că deţin o anumită autoritate, utilizează resursele organizaţiei cu destinaţii diferite de scopurile acesteia” .

Încercări de delimitare a noţiunii de corupţie se fac şi pe plan internaţional, deşi problema este tratată interdisciplinar şi nu doar penal. Astfel, John A. Gardiner subliniază faptul că fenomenul de corupţie nu poate definit, deoarece corupţia este o problemă naţională şi internaţională cu multiple forme de manifestare şi ca atare are şi ea multiple accepţiuni , iar după cum afirma E. Hirsch Ballin, fenomenul de corupţie se manifestă pe diferite căi, fiind un „monstru cu diferite capete“.

Concepută în cel mai popular sens al cuvântului, corupţia este folosirea abuzivă a puterii în avantaj propriu.