Cheltuielile Moderne

Consemnarea acestor tipuri de cheltuieli s-a facut dupa criza din 1929 cand statul incepe sa investeasca in activitati social-culturale si in activitatea economica.

1. Cheltuieli social-culturale cuprind cheltuieli pentru educatie, pentru sanatate, pentru cultura si arta si cheltuieli propriu-zis sociale unde includem asigurarile sociale, protectie sociala, asistenta sociala.

Factorii comuni privind cheltuielile social-culturale:

Cheltuielile sunt dedicate comunitatilor cu scopul cresterii nivelului de trai.

Evolutia cheltuielilor este una crescatoare si depinde in primul rand de nr. populatiei, structura populatiei, astfel incat daca populatia de varsta tanara predomina, atunci sunt mai mari chetuielile pentru educatie, iar daca predomina populatia de varsta a treia, atunci sunt mai mari cheltuielile pentru sanatate si asigurari sociale.

Un alt factor este PIB si PIB pe locuitor. Marimea acestui indicator arata in ce masura societatea poate sa finanteze aceste cheltuieli. In tarile bogate, mai mult de 50% din totalul cheltuielilor se adreseaza sectorului social-cultural.

Factorul istoric - adica ce anume nu s-a finantat pe sectorul social-cultural si ramane in sarcina autoritatilor prezente. In tarile dezvoltate aspectul cantitativ s-a incheiat punandu-se accentul pe latura calitativa.

Cheltuielile pentru educatie reprezinta, pe langa cheltuielile pentru invatamant, cheltuielile dedicate formarii continue.

Aceasta cerinta a formarii continue se mentioneaza in agenda Lisabona formulate in 2000 unde se mentioneaza societatea bazata pe cunoastere.

Cheltuielile pentru educatie absorb sume mari de la buget, motiv pentru care este necesara cofinantarea acestui sistem in parteneriat cu cel privat.

Sursele de finantare sunt:

- Bugetul statului

- Bugetele locale - pentru invatamantul preuniversitar la care se adauga urmatoarele:

- In primul rand veniturile beneficiarilor de educatie numite taxe scolare. Logica acestei finantari este ca beneficiarul serviciilor de aducatie dobandesc abilitatea personala de a ocupa un loc de munca unde obtine beneficii personale.

- La acestea de adauga creditele bancare pentru studiu. Ele sunt de inspiratie scandinava fiind extinse in tarile dezvoltate indeosebi deoarece costul educatiei este uneori prohibitiv. Creditele se acorda pe termen lung, dobanda este finantata de la buget si rambursarea se face pe termen lung numai dupa ce se ocupa un loc de munca. In schimb insa beneficiarul creditulului nu trebuie sa ocupe un loc de munca pe durata studiilor.

- O alta sursa de finantare o reprezinta veniturile proprii universitatilor din valorificarea rezultatelor cercetarii, veniturile intreprinderilor care finanteaza uneori scoli de arta si meserii cu conditia ca absolventii respectivi sa se angajeze la acea intreprindere, fondurile externe care sunt dedicate mobilitatii schimburilor de elevi si studenti, predarea cursurilor in strainatate etc.

Indiferent de sursa de finantare, 80% din totalul cheltuielilor se aloca pentru functionarea zilnica a institutiilor de educatie, plata burselor. Diferenta de 20% se aloca pentru investitii.

Calitatea cea mai mare a cheltuielilor pentru educatie este efectul de transfer de productivitate.

Cheltuielile pot fi privite din 2 puncte de vedere.

Pe de o parte, d.p.d.v. al anterioritatii publice se prezinta ansamblul sumelor investite in acest domeniu.

In al doilea rand d.p.d.v. al beneficiarului de educatie care masoara costul educatiei adica totalul sumelor cheltuite pt. actul educational la care se adauga un cost de oportunitate tradus prin renuntarea la un loc de munca in favoarea educatiei.

Legate de cheltuielile de educatie sunt cheltuielile pentru cultura si arta care au aceleasi trasaturi ca si primele cu specificatia ca procentele alocate din buget sunt mult mai reduse. Daca la educatie procentele variaza intre 2% si 10% din PIB, in cazul celor sociale avem 1-2 % din PIB.

Predomina deci veniturile proprii ale institutiilor de cultura, din buget fiind finantate institutiile de rang national (teatrele, muzeele, filarmonica).

Se finanteaza activitatea acestor institutii pentru ca accesul la cultura sa fie cat mai larg (biletele sa nu fie scumpe), recunoscute fiind efectele pozitive asupra cresterii nivelului de trai.

Cheltuielile pentru sanatate intra in aceeasi grupa cu precedentele datorita efectului de transfer de proprietate.

Finantarea de face dintr-un buget separat (bugetul asigurarilor sociale de sanatate) integrat in bugetul consolidat. Din acest buget se finanteaza in primul rand medicina primara si prevenirea raspandirii epidemiilor.

Cu cat insa actul medical devine mai personal cu atat este mai costisitor si ca atare este suportat din resurse proprii private si numai intr-un procent mic de la buget.

Costul ridicat al acestor investigatii determina existenta asigurarilor de sanatate private care suplinesc costul investigatiilor respective.

Per total din PIB se aloca intre 2-4% pentru cheltuielile de sanatate.

Chetuieli propriu-zis sociale

Aceste cheltuieli se bazeaza pe principiul solidaritatii sociale.

In prima subgrupa a asigurarilor sociale ponderea cea mai mare o detin cheltuielile pentru plata pensiilor pentru limita de varsta si complementar celelalte tipuri de pensii (de urmas, de invaliditate).

Sistemul actual de functionare pentru asigurarile sociale se bazeaza pe “pay as you go”, adica generatiile prezente care lucreaza contribuie la plata pensiilor celor care si-au incetat activitatea. Sistemul a functionat relativ bine atata timp cat a existat un echilibru intre nr. persoanelor angajate si nr. persoanelor pensionate sau aflate la pensionare.