Cheltuielile publice privind ocrotirea sănătății

Introducere

Ocrotirea sănătăţii şi procesul de combatere a maladiilor existente a fost una din priorităţile activităţii umane din cele mai vechi timpuri pînă în prezent şi în viitor. Sănătatea nu este numai o problemă individuală, ci o problemă complexă, care priveşte întreaga societate şi determină în exclusivitate existenţa fizică a naţiunii per continuum. Astfel suntem datori să susţinem şi să promovăm principiile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii “Sănătate pentru toţi în secolul XXI”. Aceste principii derivă din dreptul fundamental al omului la viaţă şi sănătate declarat de Organizaţia Naţiunilor Unite. Dezvoltarea societăţii condiţionează o viaţă sănătoasă şi lungă ca una din opţiunile esenţiale şi una din priorităţile fundamentale ale comunităţii umane. Noul curs pe care l-a luat viaţa social-economică a ţării noastre după obţinerea independenţei a modificat substanţial teoria şi practica sănătăţii publice şi managementul sanitar. Noul stat s-a confruntat de la bun început cu un nivel sporit de maladii dependente de starea ecologică gravă, de condiţiile de muncă, de modul de trai, comportamentul individual,etc. Pentru fiecare individ, ca si pentru intreaga colectivitate, sanatatea reprezinta unul din cei mai importanti factori care asigura desfasurarea vietii si activitatii. Ocrotirea sanatatii nu este numai o problema de asistenta medicala, ci si o problema cu un profund caracter social, facand parte integranta din ansamblul conditiilor social-economice de dezvoltare. Politica sanitara este parte a politicii sociale si pentru infaptuirea ei, in numeroase tari ale lumii se cheltuiesc importante resurse financiare.

Analiza şi tendinţele principale ale sectorului “Ocrotirea sănătăţii”

Republica Moldova a moştenit de la URSS un sistem al sănătăţii ineficient şi costisitor, bazat pe asistenţa medicală spitalicească, care în combinaţie cu criza socio-economică pe care o traversam, au îngreuiat eforturile Guvernului de a asigura un nivel adecvat al serviciilor de sănătate. Începând cu anul 2004 s-a început reforma financiară a sistemului sănătăţii prin redefinirea mecanismelor de finanţare şi redirecţionarea resurselor financiare spre domeniile de importanţă şi eficienţă majoră, precum şi trecerea la un nou model de relaţii între actorii implicaţi. Principalii indicatori de sănătate a populaţiei sunt la un nivel mai scăzut în comparaţie cu anii `90. Nivelul natalităţii redus şi al mortalităţii în creştere au contribuit la scăderea considerabilă a sporului natural, care înregistrează cifre negative pentru ultimii zece ani. Astfel, în anul 2010 a fost înregistrat acelaşi indice al natalităţii comparativ cu 2009 de 11,4 cazuri la 1.000 locuitori, iar rata mortalităţii a înregistrat valoarea de 12,2 cazuri la 1.000 locuitori şi ca rezultat sporul natural al populaţiei are o valoare negativă de - 0,8 la 1.000 locuitori. Cauzele principale ale mortalităţii rămân a fi bolile cardiovasculare şi neoplasmele maligne, urmate de maladiile digestive, traume şi otrăviri, şi maladiile aparatului respirator. Aceste cauze exercită cea mai mare povară atât asupra sistemului de sănătate şi a celui de protecţie socială, cât şi asupra populaţiei şi a economiei naţionale.În anul 2010 numărul lucrătorilor medicali a scăzut faţă de anul 2009 de la 10761 la 10612 pentru medici şi de la 23141 la 22996 pentru lucrători medicali cu studii medii.Totodată, gradul de asigurare cu lucrători medicali la 10000 locuitori se menţine puţin sub nivelul mediu european (29,8 medici la 10000 locuitori în Republica Moldova faţă de 32,3/10000 în UE şi 64,5/10000 lucrători medicali cu studii medii în RM faţă de 77,5 în UE). În acelaşi timp, dacă examinăm gradul de asigurare a populaţiei cu medici de familie constatăm, că avem o disbalanţă sectorială accentuată - 5,2/10000 pentru RM faţă de 8,5/10000 pentru UE. Acest fapt poate servi drept unul din factorii care afectează calitatea serviciilor medicale la nivel primar şi afectează indicatorii de sănătate.Distribuirea teritorială neuniformă se manifestă prin insuficienţa cadrelor medicale în mediul rural şi surplusul lor în mediul urban. Astfel, gradul de asigurare a raioanelor cu medici este de numai 16,2/10000 locuitori, ceea ce este aproape de 2 ori mai puţin decât nivelul municipiilor (29,1/10000).