Control Financiar

BAZELE TEORETICE ALE CONTROLULUI ECONOMIC, FINANCIAR SI

GESTIONAR

1.1. Definirea notiunii de control

Într-o manierã foarte simplã controlul ar putea fi definit prin aprecierea conformitãtii cu o

normã, un standardr, un model. Într-o acceptiune mult mai largã, controlul reprezintã o activitate

specific umanã (se desfãsoarã în mod constient si urmãreste întotdeauna un scop) care constã în

verificarea si analiza permanentã, periodicã sau inopinantã a unor procese, fenomene, operatii,

informatii rezultate dintr-un domeniu sau sector oarecare, în scopul preîntâmpinãrii si lichidãrii

eventualelor neajunsuri.

Controlul asigurã cunoasterea temeinicã si detaliatã a realitãtilor economico-sociale, dar nu se

poate limita numai la atât. El trebuie sã facã judecãti de valoare sau de conformitate, interpretând

stãrile de lucruri si realitãtile contatate printr-o raportare continuã a acestora la obiectivele de atins,

normele fixate anticipat sau regulile de desfãsurare prestabilite. Controlul face posibilã determinarea

abaterilor înregistrate, stabilitnd semnificasia si implicasiile lor, cauzele care le-au generat si

mãsurile ce se impun pentru evitarea repetãrii lor în viitor.

Activitatea de control presupune cel putin trei elemente esentiale („cei trei c”): cunoastere,

constatare, comparare, respectiv cunoasterea stãrilor de lucruri ideale, contatarea realitãtilor

practice si compararea acestora.

Modelul general al actiunilor de control1 presupune urmãtoarele etape:

1. Stabilirea situatiei ideale (care ar trebui sã existe sau „de dorit”), lucru care se realizeazã pe

baza programelor, planurilor, normelor sau normativelor, sarcinilor concrete, devizelor, modelelor,

organigramelor, liniilor directoare, criteriilor de rezolvare, previzunilor, etc.;

2. Precizarea tolerantelor admise, adicã devierilor sau abaterilor maxime de la situatia idealã,

care sunt permise în desfãsurarea activitãtii si care trebuie cunoscute anticipat;

3. Stabilirea situatiei reale, existentã la un moment dat sau rezultatã dupã executarea integralã a

sarcinilor, constatatã direct sau indirect de cãtre organele de control;

4. Compararea celor douã situatii (idealã sau realã) si determinarea abaterilor sau a diferentelor

dintre ele; se vor avea în vedere aici si eventualele tolerante admise;

5. Formularea concluziilor ce se desprind din actiunea de control (interpretarea abaterilor si

precizarea semnificatiilor lor, propunerea sau adoptarea mãsurilor ce se impun).

Finalizarea controlului se realizeazã prin stabilirea unor mãsuri care vizeazã înlãturarea

stãrilor de lucruri neconforme si perfectionarea activitãtilor viitoare.

1.2. Rolul controlului în conducerea activitãtilor economice

Controlul are o sferã de actiune aproape nelimitatã, fiind implicat în toate activitãtile umane

organizate. Contribuie la armonizarea actiunilor individuale, la ansamblarea acestora într-un tot

organic si unitar.

Într-o entitate economicã contemporanã controlul se integreazã organic în structura conducerii,

astfel cã mecanismele comntrolului se manifestã atât la nivelul fiecãrei entitãti economice cât si la

nivelul institutiilor publice (care gestioneazã interesele statului si ale colectivitãtii locale) si chiar la

nivelul întregii societãti civile.

1 Vaes, M., Le conrole dans l,entreprise, Editura Dunod, paris, 1964, p.48-49

2

Încã de la începutul secolului nostru Henry Fayol (pãrintele stiintei conducerii alãturi de

F.W. Taylor) definea conducerea întreprindreii prin cinci atributii principale: prevederea,

organizarea, comanda, coordonarea si controlul.

În literatura noastrã de specialitate functiile conducerii sau managementului sunt abordate de

regulã în ordinea urmãtoare: prevederea (planificarea), organizarea, coordonarea si antrenarea,

controlul2.

Interventia controlului se manifestã în toate etapele proiectãrii, organizãrii si desfãsurãrii

activitãtilor economico-sociale, dar mai ales în faza finalã, când rezultatele obtinute trebuie raportate

la scop (adicã la situatia care ar trebui sã existe, denumitã generic „situatie idealã” sau „situatie de

dorit”). Deci, controlul stabileste nu numai abaterile înregistrate, dar si cãile de remediere a lor.

În conditiile în care orice actiune sau activitate umanã reprezintã un sistem cibernetic închis

în cadrul cãruia se aplicã princiiile generale ale conexiunii direwcte si inverse, controlul este acela

care asigurã funationarea optimã a sistemului.

Controlul trage concluzia cã mijloacele, metodele sau organizarea actviitãtii sunt ineficiente

ori neadecvate si intervine cu mãsuri de corectie preântâmpinând astfel, producerea sau repetarea

acestora în viitor.

1.3. Controlul economic, financiar si gestionar-parte integratã a sistemului general de

control

În domeniul economic, controlul vizeazã în principal cele trei laturi de bazã ale activitãtilor ce se

desfãsoarã în entitãtile patrimoniale:

- latura tehnicã sau profesionalã (specificul sau continutul propriu-zis al activitãtii);

- latura economicã (legatã de ansamblul mijloacelor antrenate în realizarea respectivei

activitãti);

- latura financiarã (care vizeazã procurarea resurselor, eficienta muncii si rezultatele obsinute)

Astfel cã avem: un control tehnic, un cotrol economic, si un control financiar, ale cãror sarcini

de bazã vizeazã mãsurarea cu discernãmânt a eforturilor si efectelor, prevenirea dezechilibrelor si

aprecierea realistã a stãrilor calitative.

Controlul tehnic are în vedere cu prioritate aspectele tehnologice ale proceselor

de productie si de circulatie, proprietãtile fizice si chimice ale bunurilor si caracteristicile sau

parametrii mijloacelor ce participã la desfãsurarea unei activitãti. Se exercitã de cãtre organe

specializate în împrejurãri cum sunt: receptionarea materialelor, utilajelor si mãrfurilor

aprovizionate, obtinerea unor produse sau semifabricate din productie prorpie, terminarea unor

operatiuni, procese, lucrãri sau a unor faze ale acestora, controlul unor proiecte sau documentatii,

urmãrirea pe arcurs a desfãsurãrii proceselor tehnologice, asistenta tehnicã de specialitate. Controlul

tehnic nu trebuie limitat doar la activitãtile rpoductive si comerciale, ci trebuie extins la toate

activitãtile sociale care au un continut specific si un mod propriu de desfãsurare, ca de exemplu:

tehnologiile procesului de învãtãmânt sau tehnicile deosebit de complexe prin care se realizeazã

ocrotirea sãnãtãtii, etc. Aspectele tehnice sau profesionale au nenumãrate legãturi directe si indirecte

cu activitatea economicã si financiarã a entitãtilor patrimoniale, astfel încât contrlul lor îmbracã un

caracter combinat sau mixt.