Creditare bancară

CURS NR. 1

CREDITUL BANCAR

1. Creditul – acceptiuni generale

1.1. Definire

Creditul1 reprezinta o valoare actuala care se transmite de la un creditor (investitor

sau imprumutator) unui debitor (imprumutat) care se angajeaza sa-l ramburseze, dupa un

timp, in conditiile specificate in contractul de credit, in cadrul caruia debitorul promite plata

dobanzii pentru a remunera pe debitor.

Desi relatiile de credit au existat si in economiile premonetare (schimburi de bunuri

actuale contra unor bunuri viitoare cu scopul de a sustine o afacere prezenta, de a asigura

consumul actual), in economia actuala creditul ia forma unei relatii banesti intre creditor si

debitor.

Creditul este un mijloc de corelare a posibilitatilor de finantare existente in societate

cu nevoile productiei si ale consumului. Aparitia relatiei dintre creditor si debitor este legata

de existenta concomitenta a unor agenti economici care dispun de resurse banesti temporar

disponibile si a altora care au nevoi suplimentare de astfel de resurse. Astfel, apare o piata a

creditului in cadrul careia se confrunta oferta si cererea de credit.

1.2. Caracteristici

Esenta raportului de credit se dezvaluie prin prezentarea trasaturilor caracteristice:

Subiectele raportului de credit: creditorul si debitorul. Prezinta o mare diversitate

in ceea ce priveste apartenenta la structurile social – ecnomice, motivele angajarii in raport

de credit si durata angajarii sale. O ierarhizare generala presupune urmatoarea structura:

agentii economici, populatia si statul.

• Agentii economici. In calitate de creditori, manevreaza importante

disponibilitati monetare, din fluxul carora au loc considerabile degajari cu

caracter temporar ce pot fi angrenate in procesul de creditare. Pe de alta

parte, prin repartizarea profitului, constituie fonduri si rezerve, remunereaza

actionarii, ceea ce majoreaza global capacitatea de creditare a economiei

nationale. Agentii economici au calitate de debitori prin creditele temporare

pentru desfasurarea activitatiii si pentru dezvoltare.

• Populatia. Cresterea veniturilor populatiei prin angajarea masiva in procesele

economice, prin cresterea productivitatii muncii, prin capacitatea de prevedere

si economisire, a facut din populatie un factor major in desfasurarea

raporturilor de credit.

Populatia are calitate de creditor atunci cand resursele disponibile sunt

plasate la banci (bancile sunt imprumutate) sau cumpara obligatiuni si titluri

lansate de diferite entitati economice guvernamentale (ex. : bonuri de tezaur).

In calitate de debitor, populatia imprumuta resurse pentru anumite nevoi :

investitii imobiliare, bunuri de consum, bunuri de folosinta indelungata, pentru

plata anumitor servicii (studii, sanatate).

• Statul. In calitate de debitor, alaturi de intreprinderi si populatie, se afirma

statul, prin contractarea creditului public2, pentru finantarea deficitelor

1 Etimologic, cuvantul „credit” isi are originea in limba latina „creditum”, care inseamna „a crede” sau „a avea

incredere”, fapt ce subliniaza un element de ordin psihologic: increderea, care presupune existenta unei anumite

culturi sociale.

2 Creditul public = ansamblul relatiilor de utilizare si mobilizare a resurselor cu caracter temporar si rambursabil in

scopul acoperirii cheltuielilor publice.

2

bugetare. Calitatea statului de creditor (pentru anumite actiuni, dezvoltari) este

foarte putin prezenta.

Promisiunea de rambursare. Este un element esential al raportului de credit,

presupune riscuri si necesita angajarea unei garantii.

Riscurile probabile ale raportului de credit sunt: riscul de nerambursare si riscul de

imobilizare.

• Riscul de nerambursare consta in probabilitatea intarzierii platii sau a

incapacitatii de plata datorata conjuncturii, dificultatilor sectoriale sau

deficientelor imprumutatului. Pentru prevenirea riscului trebuie sa se analizeze

debitorul prin prisma cerintelor respectarii raportului de credit sub urmatoarele

aspecte: umane (moralitate, competenta), economice (cadrul economic

national si international), financiare (situatia financiara, gradul de indatorare,

capacitatea de rambursare), juridice (forma juridica, legaturile juridice cu alte

firme).

Prevenirea riscului este strict legata de procedurile de garantare a

imprumutului.

• Riscul de imobilizare survine la banca, sau la detinatorul de depozite, care

nu este in masura sa satisfaca cererile titularilor de depozite, din cauza unei

gestiuni precare a creditelor acordate.

Creditele care se acorda prin banci angajeaza fonduri care nu apartin bancii. Pentru o

gestiune optima a fondurilor proprii, banca trebuie sa isi intareasca pozitia sa de creditor prin

garantii. Insa, oricare ar fi garantiile oferite, acestea nu trebuie privite decat ca precautie

suplimentara si nu un suport al unui risc mai mult decat probabil. Transformarea garantiilor in

bani presupune pentru creditor eforturi si cheltuieli suplimentare si implica imobilizari

indelungate a fondurilor.

Termenul de rambursare. Ca trasatura a raportului de credit, acesta poate varia de

la termene foarte scurte (24 de ore) pana la termene foarte lungi (50 de ani). Pentru creditele

pe termen scurt este caracteristica rambursarea integrala la scadenta. Creditele pe termen

mediu si lung implica rambursarea esalonata, fapt ce presupune ca la scadentele

intermediare (lunare, trimestriale) o data cu dobanda se ramburseaza si o parte din

principalul3 creditului