Curs Control Financiar

Consideraţii teoretice privind controlul

Lucrarea „Control financiar” este un curs universitar adresat studenţilor, managerilor şi în general publicului familiarizat cu conceptele şi tehnicile specifice finanţelor publice, finanţelor firmelor şi contabilităţii de gestiune.

Conform literaturii de specialitate, controlul reprezintă activitatea specific umană de verificare şi analiză permanentă, periodică sau inopinată a unor procese, fenomene, operaţii, informaţii rezultate dintr-un domeniu sau sector oarecare, în scopul preîntâmpinării şi lichidării eventualelor abateri şi neajunsuri.

El este pus în situaţia de a emite judecăţi de valoare sau de conformitate, interpretând stările de lucruri sau realităţile constatate printr-o raportare continuă a acestora la obiectivele de atins, normele fixate anticipat sau regulile de desfăşurare prestabilite. În acest context, controlul face posibilă determinarea abaterilor înregistrate, stabilind semnificaţia şi implicaţiile lor, cauzele care le-au generat şi măsurile ce se impun pentru evitarea repetării lor în viitor.

Pe cât de veche în istoria civilizaţiei, pe atât de necesară, activitatea de control, la origine, ţine de suspiciunea omenească faţă de semeni, de nevoia omului de a-şi proteja proprietatea şi propriile interese.Cu timpul, la acest scop primordial al controlului s-au adăugat şi scopuri legate de eficacitate, legalitate şi oportunitate.

Baza definiţiei activităţii de control îşi are originea în expresia latinească „contra rolus” care se poate traduce ca activitatea de verificare a actului original după duplicatul acestuia, activitate încredinţată unei persoane specializate.

Apariţia statului a fost începutul avântului activităţii de control care şi-a îmbunătăţit permanent metodele, tehnicile, scopurile şi obiectivele. El s-a impus ca o activitate umană utilă şi cerută de celelalte activităţi şi niciodată nu i-a scăzut rolul şi importanţa în societate. Perfecţionarea şi aprofundarea lui au avut urmări benefice asupra celor care l-au folosit, impunîndu-l ca o permanenţă legată de ideea de progres.

Noţiunea de „control” este utilizată în ştiinţele organizaţiilor încă de la începutul secolului al XX-lea, de vreme ce Frederick Winslow Taylor (Principiile managementului ştiinţific, 1911) sau Henry Fayol (Administraţie industrială şi generală, 1918) au atribuit conducerii întreprinderii şi funcţia de control.

La început, prin controlul unei organizaţii s-a înţeles un „control-sancţiune”, adică o formă de control care are drept scop de a verifica adecvarea unei norme prestabilite la rezultatul unei acţiuni. „Conducerea este un proces de cunoaştere, acţiune şi perfecţionare, un raport social între factorii de conducere şi cei conduşi. Conducere înseamnă prevedere, organizare, comandă, coordonare şi control” (H.Fayol, 1918).

Mai târziu, o dată cu extinderea standardizării producţiei şi muncii, controlul a evoluat în sensul unui „control bugetar”, trecând de la rolul de a supraveghea a posteriori producţia la acela de instrument al politicii previzionale a întreprinderii. Mutaţiile din mediul de afaceri contemporan (complexitatea sporită a organizaţiilor, apariţia de noi forme de concurenţă, globalizarea şi dereglementarea crescândă a pieţelor, schimbarea rapidă a tehnologiilor etc.) au dus la redefinirea noţiunii de control al organizaţiei, în sensul că acesta reprezintă o acţiune prin care se urmăreşte dominarea sau măcar influenţarea unui sistem.

Astfel, controlul unei organizaţii este definit ca „un proces care înainte de o acţiune orientează, în cursul desfăşurării acţiunii ajustează şi, odată acţiunea realizată, evaluează rezultatele sale pentru a trage învăţăminte utile” .

Orice organizaţie (o întreprindere producătoare de bunuri, o bancă, un spital public, o asociaţie non-profit etc.) dispune de un ansamblu de dispozitive, care au rolul de a oferi o asigurare a calităţii deciziilor şi acţiunilor, referenţial denumit control organizaţional (pentru o întreprindere se vorbeşte de controlul întreprinderii). Controlul este universal la nivelul unei firme deoarece se aplică la toate deciziile şi la toate acţiunile care se derulează, de unde rezultă necesitatea unei structurări a controlului organizaţional.

În epoca modernă, controlul dobândeşte o însemnătate deosebită, fiind exercitat în virtutea dreptului inalienabil al societăţii de a-şi apăra interesele sale generale, fundamentale. Prin intermediul controlului, societatea îşi manifestă exigenţele ei, omologând numai acele activităţi şi practici economice sau de altă natură care sunt în concordanţă cu normele generale de comportament social, cu obiectivele şi programele sale prioritare şi numai acele rezultate care îndreptăţesc eforturile depuse.

Dar ce se înţelege prin control? În mod concis, prin control se înţelege verificare şi supraveghere. Într-o manieră foarte simplă, controlul ar putea fi definit prin aprecierea conformităţii cu o normă, un standard sau un model.

Controlul asigură cunoaşterea temeinică şi detaliată a realităţilor economico-sociale, dar nu se poate limita la atât. El trebuie să facă judecăţi de valoare sau de conformitate, interpretând stările de lucruri sau realităţile constatate printr-o raportare continuă a acestora la obiectivele de atins, normele fixate sau regulile de desfăşurare prestabilite. În felul acesta controlul face posibilă determinarea abaterilor înregistrate, stabilind semnificaţia şi implicaţiile lor, cauzele care le-au generat şi măsurile ce se impun pentru evitarea repetării lor în viitor.

DEX-ul dă următoarea definiţie controlului: analiza permanentă sau periodică a unei activităţi, a unei situaţii etc. pentru a urmări mersul ei şi pentru a lua măsuri de îmbunătăţire.

O definiţie mai tehnică este cea care consideră controlul a fi procesul de comparare permanentă a situaţiei de fapt cu cea impusă (programată) şi, dacă este cazul, aplicarea de măsuri de corectare, astfel încât realizările să fie conforme cu obiectivele anticipat stabilite.

O altă definiţie a controlului este „analiză permanentă sau periodică a unei activităţi, a unei situaţii pentru a urmări mersul ei şi pentru a lua măsuri de îmbunătăţire" .

În literatura de specialitate străină mai există şi alte accepţiuni, astfel:

- în accepţiunea francofonă „controlul este o verificare, o inspecţie atentă a corectitudinii unui act."

- în accepţiunea anglo-saxonă „controlul este acţiunea de supraveghere a cuiva, a ceva, o examinare minuţioasă sau puterea de a conduce ca un instrument de reglementare a unui mecanism."

Sensul cel mai comun asociat controlului este acela de „verificare", care frecvent se asociază cu activitatea de cunoaştere şi permite managementului să coordoneze activităţile din cadrul organizaţiei într-un mod cât mai economic şi eficient.

Reiese din aceste definiţii că activitatea de control trebuie să răspundă următoarelor cerinţe:

- furnizarea de informaţii privind cunoaşterea realităţii cercetate;

- propunerea de măsuri vizând corectarea realităţii în sensul dorit de cel care a dispus controlul;

- luarea unor măsuri de către organele de control pentru descurajarea, îndreptarea şi pedepsirea producerii de abateri de la obiectivele prestabilite.