Extras din document
Piaţa presupune:
a) existenţa unei unităţi economice autonome, între care există legături directe de vânzare-cumpărare;
b) manifestarea liberă a concurenţei economice corecte şi active;
c) existenţa preţului liber, determinat de cerere şi ofertă.
Funcţionarea mecanismului autonom al preţurilor se caracterizează prin următoarele aspecte:
- reflectarea reală, prin preţuri, a cheltuielilor de producere şi desfacere ale produselor şi serviciilor;
- estimarea valorii mărfurilor;
- nivelul şi structura preţurilor bunurilor economice se fundamentează în mod necesar pe baza proporţiilor reflectate la piaţă, ca segmente ale raportului dintre cerere şi ofertă.
Preţul se formează în mod liber prin negociere şi consens, tinzând către un preţ de echilibru, determinat de evoluţia raportului dintre cerere şi ofertă, în condiţiile concurenţei.
Preţul propus de producător pentru negociere cu cumpărătorii este format din costul unitar şi marja de profit. Jocul liber al preţului este determinat de doi factori: raportul dintre cerere şi ofertă şi concurenţă:
- când cererea > oferta, se manifestă mai puternic concurenţa între cumpărători, obţinându-se o creştere a preţului;
- când cererea < oferta, se manifestă mai puternic concurenţa între producători, ceea ce va conduce la scăderea preţului.
Funcţia ofertei exprimă relaţia direct proporţională dintre diferitele preţuri posibile şi cantităţile care s-ar vinde la aceste preţuri ( notate Qo): Qo=g(p), unde funcţia g este crescătoare în raport de preţ (dg / dp > 0).
Deplasarea funcţiei ofertei spre dreapta / stânga (creşterea / scăderea ofertei la acelaşi preţ ) este determinată de modificarea condiţiilor de producţie şi de vânzare pe piaţa fiecărui produs.
Conținut arhivă zip
- Cursuri PRECON
- Curs 1 PRECON.ppt
- Curs 2 PRECON.ppt
- Curs 3 PRECON.ppt
- Curs 4 PRECON.ppt
- Curs 5 PRECON.ppt