Echilibru monetar și inflația

OBIECTIVE PROPUSE

însusirea notiunilor de inflatie, deflatie, dezinflatie si masuri antiinflationiste;

cunoasterea aspectelor esentiale referitoare la cererea si oferta de moneda;

întelegerea modului de manifestare a echilibrului monetar în strânsa corelatie cu echilibrul

real;

analiza inflatiei, ca forma a dezechilibrului monetar, cunoasterea principalelor modalitati

de cuantificare ale acesteia, cunoasterea formelor inflatiei;

cunoasterea mecanismului inflatiei si a politicilor antiinflationiste în România.

6.1. Echilibrul monetar

6.1.1. Caracteristicile cererii si ofertei de moneda

6.1.2. Schema realizarii echilibrului monetar

6.2. Inflatia – forma a dezechilibrului monetar

6.2.1. Abordari cantitative ale inflatiei

6.2.2. Forme ale inflatiei

6.2.3. Dezinflatia, deflatia si politici antiinflationiste

Test de autoevaluare

Bibliografie

CAPITOLUL 6

6.1. Echilibrul monetar

Dupa criza economica din anul 1929, politica monetara a fost considerata, o lunga

perioada de timp, de importanta minora, constatându-se ca bancile centrale nu dispun decât de

mijloace limitate pentru “gestionarea” eficienta a masei monetare . Aceasta optica referitoare la

politica monetara s-a accentuat în conditiile manifestarii unei inflatii sporite. Într-un asemenea

context, diferite teorii monetare si-au orientat analiza spre vasta problematica a echilibrului

monetar, situat la intersectia dintre cererea si oferta de moneda.

6.1.1. Caracteristicile cererii si ofertei de moneda

6.1.1.1. Cererea de moneda

Se explica prin functiile pe care le îndeplineste moneda si prin utilitatea pe care o

prezinta pentru detinatori. Analiza cererii de moneda, consta în cautarea motivelor care îi

determina pe agentii economici sa detina moneda.

Din punct de vedere teoretic, exista urmatoarele contributii la întelegerea motivelor care

determina cererea de moneda:

a) Analiza clasica a cererii de moneda se bazeaza pe teoria cantitativa a cererii de moneda.

Aceasta are ca punct de plecare ecuatia schimburilor lui Fisher, care a permis, ulterior,

constructia ecuatiei Scolii de la Cambridge.

Ecuatia schimburilor a lui Fisher arata ca volumul de moneda M, multiplicat cu viteza

de circulatie a monedei V, este egal cu valoarea tranzactiilor pT, în care p este un indice de pret,

iar T este volumul tranzactiilor, în termeni reali, masurate în preturi ale perioadei de baza.

MV = pT

Aceasta ecuatie nu poate exprima teoria cantitativa a monedei, decât daca exista o

legatura cauza-efect între fenomene, respectiv daca moneda în circulatie (cauza) are o actiune

directa, exclusiva si nereversibila asupra nivelului mediu al preturilor.

Ecuatia Cambridge. Teoria cantitativa a monedei poare fi transformata într-o teorie a

cererii de moneda, presupunând ca viteza de circulatie este determinata de factori institutionali si

ca este posibil ca, între un termen scurt de timp, aceasta sa devina constanta. Un astfel de punct

de vedere si-a gasit expresia într-o noua forma a ecuatiei schimburilor, care este cunoscuta sub

denumirea de echilibru al lichiditatilor sau “ecuatia Cambridge”.

M = KpR, în care K reprezinta inversul vitezei de circulatie a monedei si

poate fi interpretata ca durata medie a perioadei în care moneda este conservata între

tranzactii. Aceasta interpretare pune accentul pe rolul monedei, în calitate de mijloc de schimb,

si implica ideea ca moneda sa fie detinuta numai pentru finantarea tranzactiilor.

b) Analiza Keynesiana a cererii de moneda

Analiza cererii de moneda propusa de catre Keynes pune accentul pe rolul monedei ca

rezerva a valorii si distinge o cerere de moneda “speculativa” si o cerere de moneda în vederea

realizarii tranzactiilor.

Cererea de moneda (M1) cu scopul de încasari pentru tranzactii variaza odata cu nivelul

PIB. Atunci când acesta creste este necesara mai multa moneda pentru satisfacerea necesitatilor

agentilor economici, în vederea realizarii de tranzactii: daca venitul national scade, atunci si

necesarul de moneda se diminueaza. Cererea de moneda (M1) este afectata într-o masura

neglijabila, de influenta costului monedei sau de rata a dobânzii, fiind o functie (L1) de o singura

variabila:

M1 = L1(R), în care R este venitul national sau PIB

Daca analiza se realizeaza pe o perioada scurta de timp, atunci R poate fi considerat

stabil, si deci si M este stabil.