Domeniu: Finanțe

Conține 1 fișier: doc

Pagini : 93 în total

Cuvinte : 4578

Mărime: 482.42KB (arhivat)

Publicat de: Dorel Ungureanu

Puncte necesare: 0

Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Lect. Univ. Drd. Irina Cibotariu

UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică Departamentul ID Specializarea : Administrarea Afacerilor , Anul II, Sem I Curs pentru învăţământ la distanţă

Descarcă acum

Cuprins Extras Bibliografie Preview

Cuprins

MODULUL I - MONEDA ŞI SISTEMELE MONETARE 2
CAPITOLUL 1. MONEDA 2
1.1. Concept şi funcţii 2
1.2. Evoluţia monedei şi clasificarea semnelor monetare 4
1.3. Puterea de cumpărare a monedei 5
CAPITOLUL 2. ORGANIZAREA MONETARĂ. SISTEME MONETARE 9
2.1. Evoluţia sistemelor monetare naţionale 9
2.2. Convertibilitatea monetară şi evoluţia ei 10
2.3. Sistemul monetar internaţional 11
CAPITOLUL 3. MASA MONETARĂ 17
3.1. Structura masei monetare 18
3.2. Indicatori şi agregate monetare 18
3.3. Contrapartidele masei monetare 19
PROBLEME REZOLVATE 20
TESTE DE AUTOEVALUARE 21
TERMENI CHEIE 21
MODULUL II - CREDITUL ŞI DOBÎNDA 22
CAPITOLUL 4. CREDITUL 22
4.1. Creditul; trăsături caracteristice 22
4.2. Sferele creditului 24
4.3. Intermediarii şi pieţele creditului 26
4.4. Dobânda 28
CAPITOLUL 5. INSTRUMENTE DE CREDIT 30
5.1. Titlurile de credit pe termen scurt 30
5.2. Monetica modernă 35
PROBLEME REZOLVATE 36
TESTE DE AUTOEVALUARE 40
TERMENI CHEIE 41
MODULUL III - SISTEMUL BANCAR 42
CAPITOLUL 6. BĂNCILE COMERCIALE (DE DEPOZIT) 42
6.1. Băncile comerciale (de depozit) - verigă de bază a sistemului bancar 42
6.2. Operaţiuni pasive ale băncilor comerciale 43
6.3. Operaţiunile active ale băncilor comerciale 44
6.4. Servicii bancare şi comportament bancar 45
6.5. Riscul bancar - factor primordial de decizie privind operaţiunile bancare 46
6.6. Utilizarea metodelor informatice în fundamentarea deciziilor de creditare 47
6.7. Optimizarea activităţii bancare prin corelarea operaţiunilor active cu cele pasive 47
CAPITOLUL 7 - CADRUL ORGANIZATORIC ACTUAL AL ACTIVITĂŢII FINANCIARE INTERNAŢIONALE 49
7.1. Fondul Monetar Internaţional 49
7.2. Grupul Băncii Mondiale 55
CAPITOLUL 8. BANCA DE EMISIUNE 64
8.1. Funcţiile băncii de emisiune 64
8.2. Baza monetară 68
CAPITOLUL 9. BĂNCI DE AFACERI. BĂNCI SPECIALIZATE. INSTITUŢII DE CREDIT SPECIALIZATE 70
9.1. Băncile de afaceri 70
9.2. Bănci şi alte organisme de credit specializate 71
CAPITOLUL 10. ORIENTĂRI ŞI PERFORMANŢE BANCARE 73
10.1. Organizare şi control bancar 73
10.2. Profitul bancar şi performanţele bancare 73
10.3. Costurile bancare şi structura acestora 75
10.4. Trăsături caracteristice şi tendinţe în evoluţia băncilor 69
CAPITOLUL 11. BĂNCILE ŞI CREAŢIA MONETARĂ 70
11.1. Emisiunea de monedă prin banca naţională 70
11.2. Piaţa monetară şi rolul ei în creaţia monetară 70
11.3. Creaţia de monedă scripturală 71
11.4. Creaţia monetară şi lichiditatea economiei 78
CAPITOLUL 12. POLITICI MONETARE ŞI REGLEMENTĂRI BANCARE 78
12.1. Politica economică şi politica monetară 78
12.2. Manevrarea taxei scontului - ca politică monetară şi de credit 78
12.3. Politica de open-market (operaţiunile de piaţă liberă) 78
12.4. Sistemul rezervelor minime obligatorii 79
12.5. Reglementările bancare - expresie a politicii bancare 79
CAPITOLUL 13. ECHILIBRUL MONETAR ŞI INFLAŢIA 80
13.1 Echilibrul monetar: concept, mod de exprimare, trăsături 80
13.2 Inflaţia şi deflaţia - forme ale dezechilibrului monetar 82
13.3 Cauzele şi consecinţele inflaţiei 85
13.4 Inflaţia în România 86
PROBLEME REZOLVATE 87
TESTE DE AUTOEVALUARE 88
TERMENI CHEIE 89
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 90

Extras din curs

MODULUL I

MONEDA ŞI SISTEMELE MONETARE

REZUMAT: Moneda este un etalon al valorii, un instrument de plată şi, totodată, un mijloc de tezaurizare, de rezervă de valoare. Ca etalon al valorii, moneda face posibilă, compararea preţurilor mărfurilor şi serviciilor celor mai diferite, stabilirea raporturilor de echivalenţă dintre ele. Ca instrument de plată, moneda este mijloc de reglare imediată a obligaţiilor pecuniare dintre parteneri, iar ca mijloc de tezaurizare, moneda serveşte ca rezervă de valoare “lichidă”, adică, preschimbabilă în orice bunuri şi servicii.

CAPITOLUL 1. MONEDA

1.1. Concept şi funcţii

Moneda este cel mai lichid activ, care poate fi schimbat direct şi imediat cu altul, este un bun indirect, care reprezintă un drept de creanţă, bun cu proprietăţi formale şi substanţiale recunoscute prin uzanţă (tradiţii de piaţă sau lege). Apariţia monedei este rezultatul producţiei şi schimbului, care au evoluat permanent în paralel.

Aflându-se în centrul vieţii economice şi sociale, moneda, sub toate formele sale, reprezintă un instrument de utilitate permanentă pentru toţi agenţii economici. Unii cercetători atribuie monedei două însuşiri esenţiale, şi anume de a reprezenta şi de a măsura orice valoare, şi au tras concluzia că orice marfă poate fi monedă. Alţi cercetători neagă calitatea de marfă a mo- nedei, atribuindu-i numai însuşiri subiective, definind-o ca o convenţie socială, artificială. A treia categorie de cercetători prezintă moneda într-o dublă accepţiune: atât ca marfă (cu însuşiri intrinsece deosebite şi având o existenţă obiectivă) cât şi ca o creanţă asupra emitentului sau a economiei, un semn al monedei marfă, o expresie a voinţei oamenilor.

Rezultă că moneda este o creanţă fără scadenţă, instrument care transformă schimbul direct (trocul) în schimb indirect. Cu cât activitatea economică, afacerile comerciale şi financiare sunt mai intense, cu atât moneda este mai solicitată. Însă, cantitatea de monedă tranzacţionată de fiecare individ este proporţională cu veniturile sale.

Mai mult decât prin aspectele sale extrem de diverse, moneda se defineşte prin funcţiile sale. Indiferent, însă, de accepţiunea dată monedei, monedă-marfă sau monedă-semn, există o apreciere generală potrivit căreia ea îndeplineşte mai multe funcţii, accentul fiind pus potrivit epocilor şi şcolilor dominante, pe una dintre ele.

Dintre aceste funcţii atribuite monedei, cele mai importante sunt:

a) moneda — instrument unic al tranzacţiilor;

b) moneda — etalon al valorii;

c) moneda — rezervă a valorii.

Funcţiile monedei

a) Moneda - instrument unic al tranzacţiilor

Într-o economie de schimb, moneda serveşte drept contrapartidă între oferta şi cererea tuturor bunurilor şi serviciilor pe toate pieţele. O tranzacţie poate avea loc şi fără monedă (troc), dar existenţa monedei uşurează schimbul. Trocul se mai practică în momente de incertitudine (preţurile cresc vertiginos) sau în cazuri de forţă majoră (război, zone izolate), dar prezintă trei mari dificultăţi: întâlnirea dintre doi agenţi economici care doresc în acelaşi moment să se

lipsească de un bun este greoaie, posibilitatea de comparaţie între două elemente este anevoioasă, bunurile schimbate se divid dificil.

Rezultă că moneda are următoarele proprietăţi sau roluri:

- moneda duce la o disociere a trocului: troc, care este flux real contra flux real în flux real şi flux monetar;

- moneda are rol finanţator. Existenţa prealabilă a încasării în monedă este condiţia unor tranzacţii reale.

Primul rol al monedei se găseşte la originea specializării muncii. Într-adevăr, pentru a putea obţine bunuri sau servicii pe care şi le doresc, agenţii economici nu mai trebuie să producă bunuri sau să presteze servicii pe care le consideră ca având cea mai mare probabilitate de a fi cerute în contrapartidă. Ei cedează fructul oarecare al muncii lor şi primesc în schimb moneda, numitorul comun acceptat de către toţi şi care le permite să cumpere orice bun sau servicii ori să se elibereze de orice datorie.

În legătură cu al doilea aspect, cel referitor la rolul finanţator al monedei, considerăm că existenţa prealabilă a unor încasări în monedă este condiţia tuturor tranzacţiilor reale. Fiecare agent economic care vrea să intre pe piaţă trebuie să dispună de o încasare egală sau, în raport de termenul de plată, de capacitatea de a procura această încasare. Acest fapt este valabil atât pentru consum, cât şi pentru investiţii, oricare ar fi condiţiile echilibrului macroeconomic.

b) Moneda - etalon al valorii

Moneda măsoară valoarea bunurilor şi serviciilor tranzacţionate; este un numitor comun pentru bunuri eterogene care se grupează valoric pe baza acestui etalon. Ca orice etalon, moneda este invariabilă, singură puterea ei de cumpărare fluctuează: scade la creşterea preţurilor şi invers. În evoluţia monedei, funcţia de etalon a fost îndeplinită iniţial de bunuri obişnuite, apoi de metale preţioase, de valute; astăzi funcţionează un nou tip de etalon, bazat pe puterea de cumpărare. Moneda acţionează şi ca etalon prin care pot fi exprimate plăţile viitoare.

În economia trocului nu poate fi vorba de excedent de ofertă în raport cu cererea de bunuri. În schimb, într-o economie monetară, oferta excedentară de bunuri este posibilă, determinând o cerere excedentară de monedă (mai ales în stări de dezechilibru).

c) Moneda - instrument de rezervă a valorii

Între două operaţii care intervin în două momente diferite, moneda serveşte ca rezervă a puterii de cumpărare, fiind un instrument de tezaurizare a valorii; moneda face parte din patrimoniul fiecărui agent economic, alături de alte active (cvasimonetare: depozite la termen; financiare: acţiuni şi obligaţiuni, reale: bunuri materiale);

Moneda existentă în economie poate fi definită ca suma activelor care servesc ca rezervă a valorii agenţilor economici (rezervă a puterii de cumpărare). Nesincronizarea între încasări şi plăţi şi incertitudinea viitorului sunt cauzele esenţiale ale constituirii rezervei monetare. Însă, anumite bunuri (valorile imobiliare) conservă puterea de cumpărare pe termen lung mai bine decât moneda, dar moneda are avantajul că este imediat disponibilă, fără cost de transformare şi fără risc. Lichiditatea este proprietatea care diferenţiază moneda de alte etaloane de rezervă. În general, lichiditatea unui activ depinde de uşurinţa şi costul cu care poate fi cumpărat sau vândut, previzibilitatea şi stabilitatea preţurilor. Rezultă că moneda este activul cu o lichiditate perfectă.

Lichiditatea nu este singura superioritate a monedei în raport cu alte active sau bunuri a căror valoare imediată se stabileşte pe piaţă prin jocul cererii şi ofertei. Moneda, a cărei valoare se stabileşte în afara pieţei, conservă puterea de cumpărare pe termen scurt mai bine decât un bun sau titlu care poate în orice moment să piardă din valoarea sa. Deci, se poate spune că moneda constituie cel mai bun instrument de conservare a bogăţiilor pe termen scurt, calitate care face să fie considerată un activ fără riscuri.