Fapte, fenomene, forme și instituții studiate de știința politică

O mizã importantã a analizei sistemelor sociale o reprezintã conectarea planurilor empiric ºi teoretic. De aceea acurateþea ºi eficienþa unui anumit model analitic de facturã sistemicã în planul cercetãrii sociale trebuie apreciate prin capacitatea acestuia de a surprinde diversitatea ºi contingenþa realitãþii sociale, menþinându-ºi în acelaºi timp inteligibilitatea ºi coeziunea teoreticã. În anul 1967, sociologul american Walter Buckley enunþa în ºase puncte avantajele pe care analiza sistemelor le-ar furniza ºtiinþelor sociale ºi, în special sociologiei. „Abordarea sistemicã modernã – arãta sociologul american – ar trebui sã fie deosebit de atractivã pentru sociologie deoarece promite sã dezvolte: 1) un vocabular comun ce ar unifica diversele discipline; 2) o tehnicã de cercetare a organizaþiilor vaste ºi complexe; 3) o cunoaºtere sinteticã ce ar face imposibile analizele fragmentare datoritã capacitãþii sale de a surprinde caracterul intrinsec al interrelaþiilor; 4) o concepþie specific sociologicã conform cãreia sistemele socioculturale se prezintã sub forma reþelelor de informaþie ºi comunicare; 5) studiul relaþiilor mai degrabã decât cel al entitãþilor, punând accent pe probabilitatea proceselor ºi relaþiilor în structuri flexibile dotate cu mai multe grade de libertate; 6) studiul obiectiv, nonantropomorfic, susceptibil de definiþii operaþionale, al sistemelor de comportamente finalizate, proceselor cognitive simbolice, conºtiinþei de sine, emergenþei ºi dinamicii socioculturalului.”1 Aceste ºase puncte rãmân, în continuare, obiective importante ale aplicãrii analizei sistemelor în cunoaºterea socialã. Cunoaºterea ºtiinþificã a vieþii sociale solicitã analiza sistemelor. Condiþiile de existenþã ale societãþilor umane pun în evidenþã dinamica diferitelor sisteme de activitate colectivã. „Prin natura sa viaþa socialã prezintã caracteristica de sistem la toate nivelele sale de organizare: grupul de muncã, familia, întreprinderea, localitatea, societatea globalã, umanitatea. Unitatea cea mai simplã care prezintã caracteristica de sistem a vieþii social-umane este activitatea care reprezintã un sistem de comportamente, de acþiuni, astfel organizat ºi orientat încât sã realizeze o anumitã finalitate: cititul unei cãrþi, producerea unui produs, construirea unei case. Ceea ce distinge un sistem social de un sistem uman individual este participarea mai multor persoane la respectiva activitate. Dacã cititul unei cãrþi de cãtre o persoanã reprezintã un sistem uman, ridicarea unei case de cãtre un grup de constructori reprezintã un sistem social.”2 Observãm cã faptele ºi relaþiile interumane se cristalizeazã în adevãrate reþele sociale. Acestea sunt ansambluri organizate de procese legate între ele prin interacþiuni suficient de coerente ºi de suple pentru a deveni capabile de un anumit grad de autonomie. Un sistem social este un ansamblu de activitãþi colective în vederea realizãrii unei finalitãþi, fie aceasta: producerea ºi schimbul bunurilor materiale, crearea valorilor ºi bunurilor simbolice, organizarea ºi controlul activitãþilor, transmiterea informaþiilor etc. În fluxul vieþii sociale, diversele activitãþi colective ce urmãresc scopuri precise prin mijloace specifice se organizeazã în sisteme de activitãþi. Astfel, orice organizare – economicã, politicã, militarã, culturalã, familialã, sportivã etc. – întâlnitã în viaþa socialã este definitã prin sisteme de roluri ºi statusuri, funcþii ºi poziþii ºi prin interacþiunea diferitelor activitãþi. În cazul modificãrii unui element component sau a unui parametru de funcþionare a unui sistem de activitate socialã se modificã întreaga organizare.

Din perspectivã epistemologicã, sistemul social este un model cognitiv. Aceasta înseamnã cã, în planul cercetãrii ºtiinþifice, sociologice, politologice, economice, istorice etc.,

conceptul de sistem social nu este un concept de obiect, conceptul unui obiect social determinat, ci un concept instrumental, un model analitic global, adicã un instrument de analizã a complexitãþii sociale prin diferite procedee de modelare a acesteia. Modelul, arãtau încã din 1957 Herbert A. Simon ºi Allen Newell, nu este decât o reprezentare teoreticã, o transpunere mai mult sau mai puþin simplificatã a fenomenelor reale într-un limbaj determinat: verbal, formal, matematic, analogic. El trebuie sã fie, deci, reflexul mental al elementelor, fenomenelor ºi proceselor cunoscute. Modelul trebuie sã fie, de asemenea, proiecþia exactã a acestor elemente. Dacã nu se respectã aceste condiþii, apar atunci anumite erori prin omisiune ºi inexactitate. Este vorba, deci, despre conceperea modelului ca o proiecþie simplificatã, dar implicit completã ºi constantã în aproximarea sa cu privire la realitate. „Pentru ca factorii ºi condiþiile unui sistem social sã poatã fi definite într-o manierã suficient de precisã – sublinia sociologul belgian Henri Janne – acesta trebuie sã fie reprezentat printr-un «model» ce constituie o traducere simplificatã a structurilor sale, adicã a celor mai stabile ºi rigide elemente ale sistemului Punctul de plecare este, în mod necesar, modelul verbal, prima aproximare. Aceasta vizeazã elaborarea modelelor schimbãrilor esenþiale ale structurilor sociale globale. Din prima sa formã, «modelul» trebuie sã elimine accidentalul, contingentul pentru a putea reprezenta astfel esenþialul; «semnificativul» este ceea ce trece dincolo de descriptiv, este expresia implicaþiilor fundamentale ale elementelor componente ale modelului. La acest stadiu verbal primar, modelul îºi joacã rolul sãu dacã este capabil sã furnizeze o «problematicã» eficace a fenomenelor considerate. Validitatea unei problematici se mãsoarã prin cadrul explicativ la care ea permite sã se ajungã în mod dialectic. Este un cadru deschis teoriilor asupra faptelor concrete.”3 Pentru a cunoaºte realitatea socialã prin intermediul analizei sistemelor trebuie construite modele capabile sã reprezinte sistemele de activitate socialã sub forma unor ansambluri de concepte, enunþuri, simboluri, formule, scheme grafice. În calitate de model sociologic (cognitiv), sistemul social nu este o analizã descriptivã, de descompunere a complicatului în elemente simple, ci o manierã analitico-sinteticã de interogare a inepuizabilei complexitãþi sociale. Aºadar, un sistem social nu este compus din elemente ultime, ci din alte sisteme ºi subsisteme complexe. În loc de a descompune complicatul în elemente simple, cãutând cu obstinaþie „elementul ultim”, reprezentarea sistemelor ca sistem de sisteme ºi subsisteme deschide noi orizonturi de cunoaºtere ºi înþelegere a complexitãþii sociale. „Dacã analiza sistemelor – se întreabã Lapierre – constã în descompunerea unui sistem în procese elementare, nu rãmâne, atunci, aceasta fidelã principiului cartezian al reducþiei complexului la simplu? Nu, deoarece, conform principiului non-cartezian al acestei metode de analizã, procesele din interiorul unui sistem sunt ele însele organizate în subsisteme a cãror complexitate poate fi egalã sau superioarã aceleia a sistemului pe care ele îl constituie. Ceea ce se gãseºte într-un sistem complex sunt, de asemenea, sisteme nu mai puþin complexe, la fel cum ceea ce se gãseºte într-un atom sunt particule extrem de complexe. Nu ieºim din complexitate pentru a ne îndrepta spre simplicitate. Atenþie: este vorba despre un principiu de metodã ºi nu de o tezã dogmaticã sau metafizicã. Singurul postulat metafizic implicat în acest principiu este cã realitatea de cunoscut este de o inepuizabilã complexitate.”4

Spre deosebire de conceptele care circumscriu o anumitã categorie de obiecte, de unitãþi sociale – familia, oraºul, satul, întreprinderea, partidul politic, societatea globalã etc. – conceptul de sistem social este un instrument de analizã ce modeleazã activitãþi ºi procese capabile de autoreglare ºi autotransformare. Aceste activitãþi au loc în interiorul unitãþilor sociale ºi între acestea, în interiorul societãþii globale, între diferitele sisteme ºi subsisteme sociale conceptibile – de comunicare, producþie, schimb, circulaþie, reglare etc., între sistemele sociale ºi mediul social-istoric ºi natural în care acestea evolueazã. Un sistem social nu este o totalitate concretã ºi nici o parte a unei asemenea totalitãþi, ci o entitate abstractã cu funcþie instrumental-cognitivã, un model mental. Orice unitate socialã – de la cel mai mic grup familial pânã la societatea globalã ca totalitate concretã – este o realitate socialã în inepuizabila sa complexitate ce depãºeºte activitatea cognitivã a subiectului care percepe realitatea ºi concepe sistemul ca un model mental. Un sistem social nu este, deci, un obiect