Finanțe

Capitolul I

Locul şi conţinutul ştiinţei finanţelor în clasa ştiinţelor economice

1. Conţinutul finanţelor şi structura lor

2. Raportul între relaţiile băneşti şi relaţiile financiare

3. Finanţele publice – Finanţele private: asemănări şi deosebiri

1. Conţinutul finanţelor şi structura lor

Statul, pentru a asigura satisfacerea necesităţilor colective ale indivizilor, are nevoie de fonduri financiare.

Constituirea şi repartizarea fondurilor financiare presupune stabilirea unor raporturi (relaţii) între persoane fizice şi juridice, pe de o parte şi stat, pe de altă parte.

Aceste raporturi îmbracă forma unor fluxuri financiare grupate în două categorii şi anume:

1) în procesul constituirii fondurilor financiare (fondurilor de resurse băneşti) se stabilesc relaţii între indivizi (persoane fizice) şi agenţi economici (persoane juridice) pe de o parte şi stat de cealaltă parte; cele două categorii (persoanele fizice) şi agenţii economici (persoanele juridice), transferă statului o parte din veniturile lor sub forma impozitelor, taxelor, contribuţiilor ş.a.

2) în procesul repartizării fondurilor financiare constituite se stabilesc relaţii între stat pe de o parte şi diferiţi beneficiari pe de altă parte care sunt: persoane fizice, persoane juridice, instituţii ş.a.

Toate acestea reprezintă relaţii financiare (finanţe).

Relaţiile financiare (finanţele) reprezintă relaţiile economice, băneşti de constituire şi repartizare a fondurilor financiare publice necesare satisfacerii necesităţilor colective din societate.

Aceste relaţii sunt:

- relaţii sociale (între membrii societăţii);

- relaţii economice (sunt strâns legate de procesul economic în care se produc bunuri şi alte valori);

- relaţii de repartiţie (reprezintă transferuri către sau de la stat);

- relaţii băneşti (exprimate întotdeauna sub formă bănească).

Din punct de vedere al structurii, finanţele se pot clasifica astfel:

- relaţii financiare propriu-zise (prezintă caracter nerambursabil, sunt permanente şi au ca sursă valoarea nou creată);

- relaţii de credit (prezintă caracter rambursabil, temporar şi au ca sursă disponibilităţile băneşti);

- relaţii de asigurare (relaţii financiare ce reprezintă transferuri băneşti obligatorii sau facultative în scopul primirii unei contraprestaţii când se produce un fenomen cu caracter întâmplător).

De asemenea, relaţiile financiare (finanţele) pot fi:

- publice

- private

(a se urmări punctul 3)

2. Raportul între relaţiile băneşti şi relaţiile financiare

Între relaţiile băneşti şi cele financiare există un anumit raport.

Sfera relaţiilor băneşti este mai largă decât sfera relaţiilor financiare, care reprezintă numai o parte a relaţiilor băneşti.

Raportul între relaţiile băneşti şi relaţiile financiare

Între relaţiile băneşti şi cele financiare există un raport ca de la întreg la parte.

Relaţiile financiare reprezintă un transfer de valoare care modifică mărimea valorii părţilor relaţiei. Transferul de valoare trebuie să îndeplinească cumulativ trei condiţii:

- să fie în formă bănească (transferul în natură nu generează relaţii financiare);

- să se facă fără o contraprestaţie directă sau nerambursabil (impozite, alocaţii pentru copii, subvenţii, contribuţii sociale ş.a.);

- să aibă titlu nerambursabil (depozite bancare, credite bancare) şi să satisfacă întotdeauna necesităţi cu caracter public, colectiv.

Relaţiile băneşti în afara relaţiilor financiare reflectă un schimb de valori echivalente, care nu modifică mărimea valorilor părţilor relaţiei (plata salariului pentru munca depusă, operaţiuni de vânzare-cumpărare ş.a.).

De subliniat că între relaţiile financiare şi relaţiile băneşti în afara celor financiare, există o strânsă legătură; relaţiile băneşti preced apariţia relaţiilor financiare (plata salariului precede impozitul pe salariu; încasarea valorii mărfurilor vândute precede plata TVA etc.). Relaţiile băneşti au o importanţă deosebită pentru că ele preced apariţia relaţiilor financiare.

3. Finanţele publice – Finanţele private: asemănări şi deosebiri

Finanţele publice sunt asociate cu statul şi instituţiile publice; se bazează pe normele dreptului public, pe constrângere şi urmăresc satisfacerea necesităţilor cu caracter public.

Componenta publică a finanţelor are în vedere:

a) procurarea resurselor necesare statului şi utilizarea lor conform nevoilor acestuia, în calitatea sa de autoritate publică;

b) folosirea procesului de procurare şi utilizare a resurselor ca un mijloc (pârghie) de influenţare a desfăşurării ansamblului activităţii economico-sociale.

Finanţele publice îndeplinesc două funcţii principale:

A) Funcţia de repartiţie, numită şi funcţie de alocare sau funcţie fiscală;

B) Funcţia de control.

Prin funcţii ale finanţelor se înţelege esenţa finanţelor în acţiune sau mijloacele prin care finanţele îşi îndeplinesc menirea lor socială.

A) Funcţia de repartiţie – constă în mobilizarea resurselor financiare de la populaţie, agenţi economici, instituţii şi alţi participanţi prin diferite forme şi metode, în fonduri financiare publice la dispoziţia statului şi repartizarea fondurilor constituite pentru acoperirea cheltuielilor generale ale societăţii.

Funcţia de repartiţie acţionează în două momente şi anume:

a) constituirea fondurilor financiare publice;

b) distribuirea fondurilor constituite.

În cadrul primei etape statul foloseşte diferite forme şi metode mobilizând resursele de la populaţie, de la persoanele juridice (agenţi economici) şi de la unele instituţii.

Aceste fonduri se constituie în procesul distribuirii şi redistribuirii PIB-ului.

În etapa distribuirii fondurilor financiare constituite se triază diferitele necesităţi economice, sociale etc., se stabilesc priorităţi şi apoi se alocă resursele necesare satisfacerii acestor necesităţi.