Finanțe

Conceptul de cheltuiala publica este utilizat cu mai multe sensuri, dintre care se disting cel juridic si cel economic.

În sens juridic, notiunea de cheltuiala publica semnifica o plata legata de functionarea institutiilor publice si, în general, de înfaptuirea activitatilor cu caracter public, inclusiv a întreprinderilor cu capital de stat. În aceasta prima acceptiune, apare în prim plan faptul ca cheltuielile publice se realizeaza printr-un complex de organe si entitati publice (institutii, întreprinderi etc.), cu competente în avizarea si efectuarea operatiunilor de plati pe seama resurselor financiare publice, respectiv în cheltuirea banului public, potrivit normelor legale.

Spre deosebire , în sens economic, notiunea de cheltuiala publica exprima procesele economice de repartitie a PIB, concretizate prin alocarea si utilizarea resurselor banesti (financiare), pentru realizarea de actiuni considerate de interes public, la nivel national sau al colectivitatilor locale etc. Aceasta a doua acceptiune include în sine si continutul de procese economice de consum public de resurse, ce se efectueaza în legatura directa cu satisfacerea nevoilor de utilitati sociale publice.

Asadar, în sens economic, conceptul de cheltuiala publica exprima o anumita categorie de procese si relatii economice care se manifesta între autoritatile publice (de stat), pe de o parte si persoane fizice sau juridice, pe de alta parte, cu prilejul alocarii (pe destinatii) si utilizarii resurselor financiare administrate de catre aceste autoritati. Expresie a manifestarii a finantelor, continutul cheltuielilor consta în procesele si relatiile economice în forma baneasca prin care are loc distribuirea si utilizarea efectiva a fondurilor financiare publice. În acest caz, este avut în vedere continutul cheltuielilor publice de relatii de redistribuire financiara a PIB sau chiar a avutiei nationale, respectiv de realocare a resurselor, prin intermediul autoritatilor publice, în favoarea diferitelor persoane fizice si juridice aflate în ipostaza de beneficiare de utilitati sociale, inclusiv de bani publici. Astfel, ele se afla la baza ofertei de utilitati publice, sub formele bunurilor si serviciilor destinate consumului public si, în principiu, trebuie sa asigure, sub aspect financiar, functionarea normala institutiilor de stat, respectiv îndeplinirea functiilor si sarcinilor statului. În acelasi timp, continutul lor se afla sub incidenta programelor de guvernare ale grupurilor care detin puterea în stat, iar, în mod obisnuit, se concretizeaza prin finantarea de actiuni, considerate de interes public, ce corespund obiectivelor urmarite de catre autoritatile publice.

Pe de alta parte, specificul activitatilor ce antreneaza alocarea si cheltuirea de resurse banesti, fie direct de catre entitati publice , fie prin intermediul bugetului public, determina si o alta interpretare a notiunii de cheltuiala publica. Sub acest aspect, conceptul de cheltuiala publica are un sens mai larg, atunci când se refera la ansamblul activitatilor cu caracter public, incluzând si pe cele materiale din întreprinderile cu capital de stat, în care cheltuielile se acopera, în principiu, din venituri proprii.

Comparativ, el are un sens mai restrâns, atunci când sunt avute în vedere doar activitati ce se desfasoara prin institutii publice (bugetare), iar cheltuielile acestora sunt în principiu, reflectate în bugetul public. În acest din urma caz, conceptul de cheltuiala publica presupune alocarea de sume din buget si se confunda, adesea, cu cel de cheltuiala bugetara (a statului) .

În interpretarea notiunii de cheltuiala publica prezinta un deosebit interes abordarea acesteia de pe pozitiile, fie ale conceptiei clasice, fie ale conceptiei moderne, cu privire la finantele publice.

Astfel, în conceptia economistilor clasici, cheltuiala publica reprezinta o consumatiune de valori cu caracter definitiv, nerecuperabil. Ea afecteaza în sens negativ marimea produsului national si duce la o diminuare a avutiei nationale, având si un impact nefavorabil asupra reproducerii capitalului si prosperitatii natiunii. Aceasta interpretare corespunde viziunii clasice asupra activitatii neproductive a statului, care era considerat doar un consumator de resurse pentru realizarea actiunilor cu caracter public finantate din resursele publice. În mod firesc, cheltuielile aferente acestora se cereau reduse la strictul necesar, pentru ca astfel efectul negativ antrenat sa fie cât mai redus.

Prin comparatie, în conceptia moderna, cheltuiala publica este interpretata în contextul reconsiderarii rolului atribuit statului, vazut în alta ipostaza decât aceea de simplu consumator de resurse pentru îndeplinirea sarcinilor traditionale. Prevaleaza acum ideea ca prin rolul ce-i revine ca stat al bunastarii, acesta realizeaza în buna masura o redistribuire a produsului creat si, prin urmare, cheltuielile publice nu mai reprezinta doar consumuri definitive de resurse, ci si procese de alocare a resurselor, în scopul folosirii mai rationale a acestora, respectiv ale asigurarii unei dezvoltari echilibrate a economiei si a stabilitatii sociale.

În noile conditii, conform teoriei regulationiste, statul este prezentat ca partener social, având ca preocupare pastrarea echilibrului întregului sistem si implicit satisfacerea mai deplina a nevoilor întregii colectivitati. Astfel, cheltuielile specifice institutiilor de stat care functioneaza în sfera activitatilor nemateriale, pot avea, fie si numai indirect, unele efecte pozitive fata de produsul creat si avutia nationala. În contrast cu interpretarea clasica, se admite acum ca institutiile de stat traditionale si, mai ales, unele nou create pot exercita o actiune favorabila dezvoltarii societatii si cresterii avutiei nationale.