Finanțe corporative - curs 1

I. BAZELE FINANŢELOR CORPORATIVE

I.1. Conţinutul finanţelor corporaţiilor şi obiectivul major al acestora

În finanţe există o singură expresie: „finanţe ce desemnează multiplele fenomene financiare, politici şi strategii financiare, decizii financiare pe termen scurt şi finanţe pe termen lung.

Există 2 concepte ale finanţelor corporative:

- În sens larg: se referă la finanţele organizaţiilor financiare şi necomerciale

- În sens mai restrâns: se referă numai la finanţele organizaţiilor comerciale pe acţiuni ale întreprinderilor mari şi societăţi multinaţional

Obiectul finanţelor corporative este de a alege una sau mai multe surse de finanţare dintr/un ansamblu de resurse financiare rare şi de a afecta la una sau mai multe utilizări alese dintre mai multe posibilităţi.

Atunci când aleg resursele, finanţele sunt în legătură cu sistemul financiar al economiei naţionale, iar când aleg alocările, finanţele se referă la investiţiile întreprinderii şi la strategia sa deoarece natura şi modalităţile de investiţii alese pot determina conţinutul unei strategii.

Orice unitate corporativă prezintă aspecte financiare şi conţine decizii financiare. În cazul statelor sau al naţiunilor, sau în cazul regrupării naţiunilor statelor precum Uniunea Europeană se vorbeşte de finanţe corporative. Sunt studiate două aspecte financiare:

- Colectarea resurselor care dau naştere la stabilirea unui sistem fiscal

- Afectarea resurselor financiare la alocări care corespund opţiunilor bugetare a fiecărei unităţi corporative

Tipuri de decizii financiare:

- Deciziile de finanţare sau de alegere a surselor de finanţare în funcţie de posibilităţile oferite de mobilizarea capitalurilor proprii şi împrumutate ale fiecărei unităţi corporative.

- Deciziile de investiţii care determină natura activităţii, dimensiunea şi strategia întreprinderii pe termen mediu şi lung. Deciziile de investiţii trebuie să antreneze venituri viitoare care trebuie comparate cu costurile generate de operaţiunile de finanţare şi de asemenea se referă la deciziile referitoare la distribuirea dividendelor sau a profitului:

- Decizii în legătură cu ciclul de exploatare din cadrul unităţilor corporative

- Decizii în legătură cu riscul ratei dobânzii bancare

De la începutul anilor 1980 pieţele de capital au cunoscut o foarte puternică dezvoltare prin:

- creşterea volumului de tranzacţii de vânzare şi cumpărare de bunuri şi servicii

- introducerea de contracte la termen

- dezvoltarea preţurilor internaţionale de capitaluri

- practicarea de către sistemele financiare naţionale de politici internaţionalizate

şi au rezultat fenomene de globalizare sau de modernizare a pieţelor de capitaluri care întreţin relaţii din ce în ce mai stricte de integrare.

Sursele de finanţare sunt cerute în principal de piaţă. Băncile care erau furnizori tradiţionali de capitaluri au fost obligate să adopte noi forme de intermediere, în timp ce finanţele unităţilor corporative se referă la deciziile financiare în cadrul întreprinderii, în principal ca decizii de investiţii şi de finanţare.

Finanţele de piaţă studiază mecanismele pieţelor de capitaluri şi deciziile luate de investitori pe diferite pieţe.

Finanţele corporative se referă la mecanismele financiare în cadrul întreprinderii, pe când finanţele de piaţă pun accentul pe compartimentul investitorilor şi pe evaluarea instrumentelor financiare care circulă pe aceste pieţe.

Printre preocupările comune ale finanţelor unităţilor corporative şi ale finanţelor de piaţă sunt:

- tehnici comune: capitalizarea, actualizarea, rente şi anuităţi

- domenii comune:

- organizarea pieţelor de capitaluri,

- studiul instrumentelor pe termen scurt şi al instrumentelor pe termen lung

- evaluarea acţiunilor

- evaluarea obligaţiunilor

- gestiunea obligatară şi rata dobânzii

- structura ratelor de dobândă

Finanţele unităţilor corporative cuprind: Finanţele de piaţă cuprind:

- decizia de investiţii în mediul cert şi incert - eficienţa pieţelor de capital

- rentabilitate şi risc - atitudinea investitorului în faza riscului de producţie şi comercială

- costul capitalului utilizat - teoria portofoliului de acţiuni şi obligaţiuni

- structura de finanţare - opţiuni şi evaluarea opţiunilor

- relaţia investiţii – finanţare

- politicile de dividend

- gestiunea pe termen scurt a stocurilor de exploatare şi a activelor pe termen scurt

- gestiunea trezoreriei

- achiziţii, fuziuni, etc.

- evaluarea întreprinderii

Obiectivul major al corporaţiilor înseamnă să se determine motivaţia desfăşurării întregii sale activităţi. De fapt, se urmăreşte identificarea unui indicator sintetic sau a unui complex de indicatori de exprimare a performanţei în investiţia de capital.

Teoria economico-financiară a identificat ca obiectiv major maximizarea valorii întreprinderii sau maximizarea averii proprietarilor. În forma iniţială acest obiectiv era exprimat sub forma maximizării profiturilor ca sursă principală pentru creşterea valorii întreprinderii.

Va – valoarea întreprinderii

CFDt – profitul net (activul final – activul iniţial)

VRt – valoarea rămasă a activului întreprinderii la sfârşitul perioadei

K – rata de actualizare

Maximizarea profitului trebuie urmărită pe termen lung în strânsă corelaţie cu creşterea economică a întreprinderii autofinanţate din profitul net.

Pentru corporaţiile care cotează la bursă obiectivul fundamental se poate aprecia prin maximizarea capitalizării bursiere (cursul bursier numărul total de acţiuni).

Teoriile managementului privesc unităţile corporative ca un grup de indivizi cu obiective individuale specifice. Pentru aceştia se caută o maximizare a funcţiei privind creşterea economică a întreprinderii ca o creştere a cifrei de afaceri sau o creştere a activului economic total al întreprinderii.

Valoarea patrimonială a activului net a întreprinderii se determină pe baza situaţiei drepturilor şi obligaţiilor asumate de acţionar sau de către patron şi reflectate în bilanţ. Astfel valoarea patrimonială este egală cu activul net, respectiv cu diferenţa dintre activul total şi datoriile totale.

Valoarea financiară se determină, nu pe baza activului economic existent, ci pe baza speranţelor de câştig pe care-l va aduce întreprinderii din exploatarea activelor