Finanțe corporative - curs 3

Consideraţii teoretice privind structura financiara a unităţilor corporative

Prin structura financiara a unităţilor corporative se înţelege raportul intre finanţările pe termen scurt si cele pe termen mediu si lung.

In majoritatea unităţilor corporative, activitatea economica nu se finanţează numai din fonduri proprii si se apelează concomitent si la finanţări externe. Selectarea mijloacelor financiare din exteriorul întreprinderii si finanţarea acestora in raport cu finanţarea interna depinde de politica financiara promovata de fiecare unitate corporativa. In funcţie de aceasta orientare se decide asupra ponderii creditelor de trezorerie fata de capitalul permanent dar si asupra structurii capitalului permanent.

Capitalul permanent este egal cu fonduri proprii + împrumuturi pe termen mediu si lung.

Capitalul permanent acoperă financiar activele imobilizate si o parte a stocurilor de exploatare(active circulante),sub denumirea de fond de rulment.

Resursele de trezorerie sunt formate din credite pe termen scurt + credite comerciale in special datorii fata de furnizori., deşi criteriul rentabilităţii este foarte important in alegerea anumitei structuri financiare, dar managerul financiar trebuie sa tina seama si de alte elemente cum ar fi:

- suma totala previzionată pentru acoperirea nevoilor de finanţare pe termen scurt ,mediu si lung

- trebuie sa ţinem seama de volumul surselor proprii si împrumutate disponibile

- de natura diverselor trebuinţe

- de gradul de îndatorare a întreprinderii la un moment dat

In general, structura financiara a unităţilor corporative este o variabila care depinde nu numai de întreprinderea ca persoana juridica in funcţie de obiectivele sale de creştere economica, dar şi de rentabilitatea scontata sau de riscurile care le consimte sa le asume. Structura financiara este determinata si de voinţa patronului sau a acţionarilor privind strategiile de dezvoltare a întreprinderii si găsirea surselor de dezvoltare , de posibilitatea primirii de împrumuturi de la bănci sau de la instituţiile financiare si de credit intern si extern , precum si de obligaţii financiare fata de stat si fata de asigurările sociale de stat.

In ultimul rând, depinde si de conjunctura economica la un moment dat ,cum ar fi: situaţia pieţei financiare la un moment dat, oscilaţiile ratei dobânzii pe piaţa monetara, devalorizării monetare .

De cele mai multe ori adoptarea unei structuri financiare este determinata de creditori ,care au in vedere riscul la care se expun creditând întreprinderea.

Riscul creditorului poate fi:

- risc de pierdere de capital in cazul când debitorul nu poate rambursa împrumutul la termen

- risc de dobânda si chiar risc de imobilizare de capital , când debitorul nu rambursează la termen împrumutul. In acest caz creditul obliga întreprinderile împrumutate sa participe la finanţare si un capital propriu pentru finanţarea unui proiect de producţie/ investiţie

Criteriul rentabilităţii in alegerea structurii financiare

Atât capitalul propriu, cat si cel împrumutat comporta costuri. Diferenţa fundamentala dintre costul capitalului propriu si cel împrumutat consta in faptul ca fondurile proprii nu sunt remunerate decât in cazul în care unitatea corporativa obţine profit, in timp ce capitalul împrumutat trebuie remunerat oricare ar fi rentabilitatea întreprinzătorului.

O unitate corporativa puternic îndatorata va avea sistematic cheltuieli financiare mari cu dobânzi bancare, ceea ce micsoreaza autofinanţarea. În aceste condiţii, criteriul rentabilităţii este hotărâtor in alegerea structurii financiare. Daca întreprinderea este rentabila, rata rentabilităţii economice este superioara ratei dobânzii de pe piaţa monetara la credite fara a accepta sa se finanţeze treptat fonduri proprii pentru finanţarea unui proiect de producţie sau investiţii. Efectul de îndatorare se obţine comparând rentabilitatea economica cu costul capitalului împrumutat.

Rec= Profit brut x 100 , Rec = rentabilitate economica

Capital permanent

R fin= Profit net x 100

Capital propriu

Daca rentabilitatea economica este mai mare decât rata dobânzii rezulta un efect de îndatorare pozitiv(favorabil) . In caz invers, rezulta un efect de îndatorare negativ

PROBLEMA

Daca o unitate corporativa are :

- un capital propriu de 5000 u.m.

- capital împrumutat 15.000 u.m.

- total capital investit de 20.000 u.m.

- rentabilitatea economica 12%

- rata rentabilităţii 9%

- La totalul capitalului investit se obţine un profit : (20.000 x 12 ) / 100 = 2.400 u.m.

- Remuneraţia capitalului împrumutat: (15.000 x 9) / 100 = 1.350 u.m.

- Daca se scade remuneraţia capitalului împrumutat din profitul total, rezulta cat profit a adus capitalul propriu : ( 2.400 – 1.350 = 1.050 u.m.)

- Randamentul capitalului propriu = (1.050/5.000) X 100 = 21%

- In realitate capitalul propriu aduce (5.000 x 12 )/ 100 = 600

- Profitul datorat efectului de îndatorare( 1.050 – 600 = 450 u.m.)

- Rentabilitatea financiara este direct proporţionala cu structura financiara Datorii/Cap propriu si cu diferenţa dintre rata rentabilităţii economice si rata dobânzii, practic rentabilitatea financiara este cu atât mai mare, cu cat structura financiara este mai îndatorata si cu cat este mai mare diferenţa dintre rata rentabilităţii economice si rata dobânzii

- Rata randamentului capitalului propriu este cu atât mai mare cu cat raportul dintre capitalul împrumutat si capitalul propriu este mai mare, deci, este mai avantajos ca unităţile corporative sa se finanţeze când rentabilitatea economica este superioara ratei dobânzii. In schimb, structura financiara îndatorata implica un risc financiar sporit determinat de creşterea cheltuielilor financiare fixe.