Finanțe Generale

NOTĂ INTRODUCTIVĂ

Disciplina "Finanţe generale" se predă studenţilor din anul al-II-lea de la profilul economic, toate specializările.

Prin parcurgerea programei se urmăreşte realizarea în practică a următoarelor obiective:

- transmiterea de cunoştinţe referitoare la universul financiar, la necesitatea, geneza, evoluţia, sfera de cuprindere, locul şi rolul finanţelor în cadrul entităţilor organizatorice de la nivel macro şi microsocial;

- familiarizarea studenţilor cu problematica specifică abordată de disciplinele numite în mod generic "Finanţe"; cunoaşterea şi înţelegerea conceptelor fundamentale cu care se operează în domeniul finanţelor; a legităţilor, mecanismelor, metodelor şi tehnicilor după care se formează şi repartizează fondurile la nivel de microsistem cât şi la nivel de macrosistem;

- cunoaşterea şi înţelegerea modului de organizare şi funcţionare a sistemului bugetar; a modului de formare şi utilizare a resurselor financiare, publice, tehnica fiscală şi execuţia indicatorilor cuprinşi în planurile financiare;

- dobândire de către studenţi a unei culturi economice solide care să le permită adaptarea operativă la realităţile din unităţile în care vor profesa;

- formarea de priceperi şi deprinderi cu privire la tehnica fiscală.

În vederea înfăptuirii obiectivelor arătate studenţii au o serie de îndatoriri, printre care vom enumera: de a parcurge integral programa analitică, prin studiul cursurilor şi bibliografiei date; să participe la seminarii în mod activ; să elaboreze cel puţin două referate sau lucrări cu caracter aplicativ ale căror teme se vor prezenta la conţinutul orelor de seminarii. În afară de temele propuse studenţii au posibilitatea de a propune şi alte subiecte pentru referate şi lucrări cu caracter aplicativ. Se subliniază faptul că orice acţiune şi iniţiativă personală a studenţilor menită să contribuie la lărgirea orizontului de cunoştinţe specifice domeniului financiar a acestora se va lua în considerare la evaluarea cunoştinţelor dobândite la această disciplină.

PARTEA I

ELEMENTE DE TEORIE A FINANŢELOR

Capitolul 1

NECESITATEA, APARIŢIA ŞI

EVOLUŢIA FINANŢELOR

Obiective ce se urmăresc a fi realizate după parcurgerea

capitolului 1:

1. Cunoaşterea esenţei finanţelor văzute atât ca practică socială cât şi ca disciplină ştiinţifică.

2. Explicarea contextului în care apar finanţele publice atât ca practică cât şi ca disciplină ştiinţifică.

3. Înţelegerea şi explicarea conţinutului teoriilor referitoare la esenţa şi sfera de cuprindere a finanţelor.

1.1. Etimologia, definirea şi ramurile finanţelor

a) Înţelesurile cuvântului „finanţe” în vorbirea curentă

- bani, în sensul de lichiditate efectivă, sub formă de numerar (cash) şi/sau bani de cont (scripturali);

- instituţie sau organism care se ocupă cu încasarea şi administrarea resurselor băneşti ale statului;

- resurse de fonduri băneşti, aflate la dispoziţia tuturor entităţilor organizatorice de pe un anumit teritoriu, necesare înfăptuirii în practică a unor obiective cu caracter economic, social, politic ori de altă natură, prestabilite;

- domeniul de activitate a cărui conţinut, esenţă şi mecanism sunt stăpânite numai de către „iniţiaţi”, iar pentru „profani” acest domeniu are caracter abstract, ermetic, greu de a-i percepe „intimităţile” şi, prin urmare, el apare ca fiind „fascinant”, „fabulos” şi „greu de înţeles şi explicat”.

Fiecare din abordările enumerate îşi are importanţa şi semnificaţia sa deoarece încearcă să reliefeze şi caracterizeze anumite laturi a ceea ce numim „finanţe”.

b) Aspectele sub care trebuie privite finanţele

Finanţele trebuie abordate sub un dublu aspect: ca practică socială şi ca disciplină ştiinţifică.

c)Conţinutul fiecăreia din cele două aspecte

Ca practică socială finanţele trebuiesc interpretate ca o activitate umană desfăşurată de către personal specializat şi care vizează înfăptuirea unor acţiuni şi operaţiuni referitoare la procesul de constituire a unor fonduri de resurse băneşti precum şi la repartizarea pe diverse destinaţii a resurselor respective, în vederea realizării unor obiective riguros definite.

În acelaşi timp, pe parcursul istoriei, finanţele s-au conturat şi ca o disciplină ştiinţifică de sine stătătoare ce are un anumit obiect de studiu şi care şi-a creat metode şi procedee proprii de investigare a fenomenelor şi proceselor financiare. O disciplină ştiinţifică desemnează un ansamblu sistematic de cunoştinţe veridice referitoare la o anumită categorie de fenomene şi procese din natură sau societate. Ea redă generalul sub forma abstracţiilor, a noţiunilor, astfel încât să reflecte în mod generalizat realitatea obiectivă. Afirmarea unei anumite ştiinţe nu ar fi fost posibilă fără existenţa unui şir de cunoştinţe empirice acumulate în decursul timpului. Trebuie subliniat însă că ştiinţa în cauză nu este suma unor asemenea cunoştinţe, ci cu ajutorul lor ea trebuie să asigure înţelegerea şi explicarea fenomenelor şi proceselor la care se referă. „În ştiinţă este, important nu numai ce se spune despre ceva, ci şi modul cum sa ajuns la cele ce se spune, pe ce se sprijină o idee, cum se verifică ea” (Carol Neuman, Edmond Nicolau, Anghel Schar: Istorie sumară a dezvoltării ştiinţei, Editura Politică, Bucureşti, 1983, p. 10). Ca disciplină ştiinţifică finanţele s-au desprins din economia politică urmând un drum propriu bazat pe conceptele fundamentale ale ştiinţei din care s-a desprins, concepte pe care le-a adaptat şi extins în mod continuu la obiectul său de investigare. Ca disciplină de sine stătătoare, ştiinţa despre finanţe şi în special despre finanţele publice, s-a închegat pe la jumătatea secolului al XIX- lea, perioadă în care în marile universităţi cu tradiţie din ţările apusene se preda o materie distinctă despre formarea şi administrarea resurselor băneşti ale statului.