Finanțe I

Curs
8/10 (1 vot)
Domeniu: Finanțe
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 62 în total
Cuvinte : 19451
Mărime: 101.07KB (arhivat)
Publicat de: Draga Dima
Puncte necesare: 0

Extras din curs

CURS 1

EVOLUŢIA ISTORICĂ A FINANŢELOR PUBLICE. CONCEPTUL DE FINANŢE PUBLICE

1. Evoluţia istorică a finanţelor publice

Pe treptele dezvoltării social-economice, finanţele s-au manifestat ca relaţii sociale, de natură economică, apărute în procesul repartiţiei venitului naţional, în strânsă legătură cu funcţiile şi sarcinile statului. Astfel:

- în comuna primitivă:

- statul încă nu se formase, iar funcţiile publice erau îndeplinite de oameni aleşi de întreaga comunitate;

- funcţiile de conducere erau onorifice;

- nu existau metode de constrângere speciale;

- în sclavagism:

- predomina economia naturală închisă;

- funcţiile publice erau onorifice;

- cheltuielile statului erau acoperite prin prestaţii în muncă sau în natură la care erau obligaţi supuşii statului;

- o dată cu dezvoltarea economiei de schimb şi a apariţiei banilor, statul a folosit ca resurse, pentru acoperirea cheltuielilor publice, impozitele şi împrumuturile.

- în feudalism:

- relaţiile marfă-bani nu erau bine dezvoltate, prin urmare cheltuielile statului erau acoperite prin prestaţii în muncă sau în natură, din venituri domeniale şi drepturi regaliene.

- în capitalism:

- cheltuielile publice sunt acoperite doar pe seama resurselor băneşti. Începând cu această perioadă, statul îndeplineşte două funcţii: funcţia internă de menţinere a ordinii interne şi de asigurare a funcţionării instituţiilor specifice economiei capitaliste şi funcţia externă de apărare a ţării, a independenţei şi a suveranităţii naţionale, de întreţinere a relaţiilor diplomatice cu alte state.

Pentru formarea fondurilor necesare statului contribuie atât persoanele care îşi desfăşoară activitatea în sfera producţiei materiale, cât şi cele din sfera producţiei nemateriale cu o parte din veniturile lor realizate în procesul distribuirii şi/sau redistribuirii venitului naţional. Forma şi mărimea contribuţiei individuale a diferit de la o treaptă de dezvoltare la alta, de la o categorie socială la alta, de la o ţară la alta şi de la o persoană la alta. Cu toate acestea, prelevările de resurse la dispoziţia statului au caracter obligatoriu.

2. Conceptul de finanţe publice

În prezent, în vorbirea curentă, noţiunea de finanţe se identifică cu aceea de bani, venituri în bani, resurse băneşti, creanţe şi obligaţii în bani.

Istoric, pentru termenul de finanţe au fost utilizate mai multe expresii, precum:

- în secolele al XIII-lea şi al XIV-lea se utilizau expresiile: finatio, financias şi financia pecuniaria – cu sensul de plată în bani;

- finis cu sensul de termen de plată;

- în Franţa, în secolul al XV-lea se foloseau expresiile: hommes de finances şi financiérs (pentru denumirea arendaşilor de impozite şi a persoanelor care încasau impozitele regelui); finance (o sumă de bani şi mai ales, un venit la statului) şi finances, pentru a desemna întregul patrimoniu al statului;

- în Germania, în secolele al XV-lea – al XVII-lea : finanz (plată în bani) şi finanzer (cămătar);

- în ţara noastră, încă din secolul al XIX-lea s-a folosit noţiunea de fisc, care avea înţelesul de organ financiar care încasa impozitele, taxele, contribu

În literatura de specialitate, economiştii consideră finanţele ca fiind:

- fonduri băneşti la dispoziţia statului (venituri ale statului şi ale autorităţilor administrativ-teritoriale; resurse băneşti prelevate la dispoziţia statului în vederea îndeplinirii funcţiilor şi sarcinilor sale; mijloace de acoperire a cheltuielilor administraţiei de stat şi ale colectivităţilor locale, etc. )

- bani şi bunuri utilizate pentru funcţionarea instituţiilor publice;

- totalitatea resurselor şi a sarcinilor care se referă la activitatea instituţiilor publice (venituri publice, cheltuieli publice, buget, datorie publică), precum şi regulile care determină regimul acestora;

- gospodăria statului şi a altor organizaţii politice, precum şi regulile şi principiile care stau la baza administrării bunurilor economice şi a banilor;

- mijloace de intervenţie a statului în economie (impozite, împrumuturi, alocaţii bugetare, subvenţii);

- ansamblul activităţii desfăşurate de sectorul public al economiei, inclusiv administrarea finanţelor publice şi politicile financiare moderne;

- relaţii sociale, de natură economică, care apar în procesul constituirii fondurilor publice de resurse băneşti şi al repartizării acestora în scopul satisfacerii nevoilor generale ale societăţii.

La baza abordării finanţelor publice stau două concepţii:

a) Concepţia clasică – potrivit căreia activitatea economică trebuie să se desfăşoare în conformitate cu principiul laissez-faire, laisser-passer, adică intervenţiile statului asupra activităţii economice limitau libertatea de acţiune a forţelor pieţei. Statul trebuie să se limiteze doar la îndeplinirea sarcinilor sale şi anume menţinerea ordinii interne, apărarea ţării şi întreţinerea relaţiilor diplomatice. În această concepţie, sarcina finanţelor publice constă în asigurarea resurselor necesare întreţinerii instituţiilor publice, funcţionării normale a acestora; impozitele, împrumuturile şi celelalte metode de procurare a resurselor băneşti financiare trebuiau astfel concepute încât să aibă un caracter neutru, să nu modifice relaţiile social-economice existente.

În această perioadă, specialiştii erau preocupaţi de: procurarea resurselor necesare guvernului, utilizarea lor eficientă, repartizarea sarcinilor fiscale pe categorii de plătitori, contractarea şi rambursarea împrumuturilor, întocmirea şi executarea echilibrată a bugetului.

b) Concepţia modernă – potrivit căreia finanţele sunt considerate un mijloc de intervenţie în economie, instrumentele utilizate fiind veniturile şi cheltuielile publice. În ceea ce priveşte activitatea economică a statului se afirmă tot mai mult concepţia intervenţionistă potrivit căreia autoritatea publică trebuie să joace un rol activ în viaţa economică, să influenţeze procesele economice, să corecteze evoluţia ciclică, să prevină sau să limiteze efectele negative.

Preview document

Finanțe I - Pagina 1
Finanțe I - Pagina 2
Finanțe I - Pagina 3
Finanțe I - Pagina 4
Finanțe I - Pagina 5
Finanțe I - Pagina 6
Finanțe I - Pagina 7
Finanțe I - Pagina 8
Finanțe I - Pagina 9
Finanțe I - Pagina 10
Finanțe I - Pagina 11
Finanțe I - Pagina 12
Finanțe I - Pagina 13
Finanțe I - Pagina 14
Finanțe I - Pagina 15
Finanțe I - Pagina 16
Finanțe I - Pagina 17
Finanțe I - Pagina 18
Finanțe I - Pagina 19
Finanțe I - Pagina 20
Finanțe I - Pagina 21
Finanțe I - Pagina 22
Finanțe I - Pagina 23
Finanțe I - Pagina 24
Finanțe I - Pagina 25
Finanțe I - Pagina 26
Finanțe I - Pagina 27
Finanțe I - Pagina 28
Finanțe I - Pagina 29
Finanțe I - Pagina 30
Finanțe I - Pagina 31
Finanțe I - Pagina 32
Finanțe I - Pagina 33
Finanțe I - Pagina 34
Finanțe I - Pagina 35
Finanțe I - Pagina 36
Finanțe I - Pagina 37
Finanțe I - Pagina 38
Finanțe I - Pagina 39
Finanțe I - Pagina 40
Finanțe I - Pagina 41
Finanțe I - Pagina 42
Finanțe I - Pagina 43
Finanțe I - Pagina 44
Finanțe I - Pagina 45
Finanțe I - Pagina 46
Finanțe I - Pagina 47
Finanțe I - Pagina 48
Finanțe I - Pagina 49
Finanțe I - Pagina 50
Finanțe I - Pagina 51
Finanțe I - Pagina 52
Finanțe I - Pagina 53
Finanțe I - Pagina 54
Finanțe I - Pagina 55
Finanțe I - Pagina 56
Finanțe I - Pagina 57
Finanțe I - Pagina 58
Finanțe I - Pagina 59
Finanțe I - Pagina 60
Finanțe I - Pagina 61
Finanțe I - Pagina 62

Conținut arhivă zip

  • Finante I.doc

Alții au mai descărcat și

Finanțe

Unitatea de învăţare 1 Noțiuni generale privind finanţele şi funcţiile acestora 1.1. Introducere 1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de...

Finanțe Publice

Cuvânt înainte Apariţia şi evoluţia finanţelor sunt strîns legate de apariţia şi consolidarea statului. Ştiinţa finanţelor publice este o ramură...

Finanțe și bugete publice

FINANTE SI BUGETE PUBLICE 1.NOŢIUNI INTRODUCTIVE 2.CHELTUIELILE PUBLICE 3.RESURSELE FINANCIARE PUBLICE 4.SISTEMUL BUGETAR 1.NOŢIUNI...

Finanțe

Capitolul I Locul şi conţinutul ştiinţei finanţelor în clasa ştiinţelor economice 1. Conţinutul finanţelor şi structura lor 2. Raportul între...

Finanțe Publice

Caracterul istoric al categoriei economice „finante” rezida din faptul ca acestea au aparut odata cu aparitia statului si vor dispare când...

Finanțe publice

CAPITOLUL 1 SISTEMUL FINANTELOR PUBLICE - CONCEPT/CLARIFICARI TERMINOLOGICE: Etimologie: - Latina :-Finis-termen, sfârsit; -In drept marcheaza...

Finanțe Publice

Prefata Lucrarea FINANTE PUBLICE a fost conceputa ca un îndrumar pentru studentii de la învatamântul cu frecventa redusa si la distanta si...

Curs la finanțe

Tema 1. Conţinutul social-economic al finanţelor 1. Finanţele: abordări teoretice şi conceptuale 2. Conţinutul economic al finanţelor 3....

Te-ar putea interesa și

Finanțarea deficitului bugetar și impactul acesteia

INTRODUCERE Finantarea monetara a defictului bugetar, reprezinta o solutie politica bugetara care presupune asa – zisa “creatie de moneda”....

Fundamentarea planului de finanțarea a investițiilor întreprinderii

INTRODUCERE Am ales ca temă de licentǎ „ Fundamentarea planului de finantarea a investitiilor intreprinderii” deoarece consider că în economia...

Finanțarea prin Leasing și Implicațiile Sale

1.2 AVANTAJELE FINANTARII PRIN LEASING Aparitia si utilizarea într-o masura semnificativa a leasing-ului duce la concluzia ca acesta ofera...

Analiza surselor de finanțare a întreprinderilor

Radacinile firmei se afla in Germania, locul in care este una dintre cele mai mari companii in domeniul de comert en-detail. 1984 a fost anul in...

Trezoreria Finanțelor Publice

Finantele publice sunt reprezentate în România printr-un sistem complex de relatii economice prin care se asigura formarea si reparizarea...

Finanțarea turismului prin fonduri europene

FINANTAREA TURISMULUI PRIN FONDURI EUROPENE CAPITOLUL I 1.1.Ce sunt Fondurile Structurale (FS)? Fondurile Structurale (FS) reprezintă...

Finanțarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii prin Fonduri Europene de pre-aderare

INTRODUCERE Existenta unui mediu concurential normal si preluarea acquis-ului comunitar reprezinta fundamente ale consolidarii optiunii României...

Practică finanțe bănci - SC Laborator Carmangerie Adrian SRL

CAP. 1 Structura si atributiile compartimentului financiar 1.1. Istoric. Obiect de activitate Societatea comerciala LABORATOR CARMANGERIE...

Ai nevoie de altceva?