Finanțe publice

Introducere si premize conceptuale

Etimologic, notiunea de finante isi are originea in practicile Imp. Roman, atunci cand prin expresia “ Financia Pecuniarie” se desemnau sume de bani care aveau o anumita scadenta la plata. Si expresia de fiscalitate provine tot din aceleasi timpuri, “ Fiscus Caesari” fiind functionarul imperial desemnta sa colecteze darile din teritorii.Ulterior expresia a evoluat imprumutand particularitatile lingvistice si economice speifice culturilor europene care au adoptat-o. Astfel tarile anglo-saxone au desemnat prin expresia, “finance” capitalul de inceput al oricarei afaceri. Franta vorbeste despre “ homme du finance” atunci cand se referea la gospodaria publica si functionari legali insarcinati cu impozite.

Treptat in vorbirea curenta, expresia si-a croit drum pentru a defini tot ce este legat de fluxuri baneesti. Pentru finantele publice circula numeroase definitii in numar egal cu autorii care s-au incumetat sa le elaboreze.

Urmatoarele elemente reprezinta numitorul comun al tuturor acestor definitii eterogene ca forma.

A. Relatii de natura economica

B. Fonduri banesti aflate la dispozitia statului

C. Cadru juridic si metode de administrare a cadrului juridic

D. Masurile punctuale de interventie a statului in economie si societate

Evolutia finantelor publice a traversat mai multe viziuni din randul carora trebuie subliniate:

- Viziunea liberala- autoritatea publica se constituie si actioneaza pentru a coordona functiile traditionale de acoperire a interesului public , cum ar fi apararea, ordinea publica si administrarea, deoarece piata functioneaza si evolueaza in mod liber de forma mainii invizibile care stabileste permanent echilibrul in confruntarea libera dintre cerere si oferta.

- Viziunea clasica-potrivit careia statul intervine concret in reglarea imperfectiunilor pietei si in absorbtia discrepantelor din distribuirea bunastarii; in deceniile recente aceasta viziune a dobandit o larga raspandire motivata de mai multe cauze: imperfectiunile pietei s-au modificat si multiplicat in forme diferite , frecventa ciclurilor economice a produs bulversarea echilibrelor sociale cu impact asupra tuturor activitatilor economice sociale si politice. In plus evolutia continuu ascendenta a fenomenelor inflationiste, a somajului si accentuarea decalajelor au impus o accentuare a interventiilor statului pentru restabilirea echilibrelor.

In prezent, dupa o indelungata confruntare tactica dintre diferite tipuri de conducere social- economica dezbaterile de idei vorbesc despre o confruntare intre capitalism moral vs. capitalismul totalitar sau capitalismul eficient. Literatura de specialitate a avansat chiar o polemica capitalism contra capitalism. Ideea de baza e ca formula capitalista este cea mai perena forma a sistemului economic deoarece bazandu-se pe concurenta contine elemente necesare de reglare a imperfectiunilor pietei, dar prin interventia corect dozata a autoritatii publice.

Stiinta finantelor se inrudeste cu toate disciplinele de ordin economic intru cat din fiecare isi extrage elemente care contribuie la formularea ipotezelor, axiomelor si legitatilor, dar se mai inrudeste cu cateva din stiintele de baza sociale dintre care trebuie mentionata istoria, paleologia si psihologia sociala, dreptul constitutional si orice latura a stiintelor juridice care trateaza atat raportul dintre cetateni cat si raportul acestora cu statul.

In esenta finantele publice reglementeaza un raport juridic de tip special care functioneaza intre doi subiecti de baza:

a. Statul ca autoritate publica reprezentat prin structuri specializate si autorizate aflate pe o pozitie privilegiata deoarece are obligatia si dreptul de a pretinde si de a folosi resurse banesti in interes public prin prelevarile colectate de la toti cetatenii comunitatii.

b. Contribuabilul inseamna persoanele fizice si/sau juridice obligate sa cedeze o parte din venitul, averea sau propietatile lor si indreptatite sa beneficieze de prestatiile oferite si sustinute de stat.

Asadar stiinta finantelor fundamenteaza eficienta managementului guvernamental pe de o parte , iar pe de alta parte contine sursa de maturitate si responsabilitate a fiecarui individ in exercitarea functiei sale bidimensionale de cotribuabili si mai ales de alegator.

Functiile finantelor publice

Finantele publice au un dublu caracter: istoric si obiectiv. Daca perspectiva istorica lamureste caracterul istoric a acestei stiinte, latura obiectiva se despreinde din functionarea raportului juridic de tip special dintre stat si contribuabili. Din acest punct de vedere finantele publice indeplinesc doua functii de baza: repartitia si controlul. Ele sunt interdependente, se interconditioneaza si opereaza concomitent.’

Functia de repartitie – este frecvent separata in cateva etape distincte , dar numai din ratiuni metodologice deoarece aceste etape se desfasoara simultan: moblizarea, dirijarea si utliziarea – se refera la sensurile de circulatie ale fluxurilor banesti de natura publica si pentru care statul si contribuabilii isi bazeaza actiunea atat pe structuri institutionale specializate cat si pe prevederi si reglementari punctuale. Prin aceasta functie se constituie ( mobilizarea) banul public din care ulterior statul dispune efectuarea anumitor alocari ( dirijari) pentru sustinerea unor cheltuieli necesare bunei functionari ( utilizarea) a activitatilor social-economice.

Succesiunea acestor etape lamureste si semnifica valorificarea resurselor financiare publice.

Implementarea repartitiilor se utlizeaza prin folosirea unui bogat instrumentar pe care literatura de specialitate le abordeaza ca parghii ale statului de sustinere a vietii economice.

Instrumentele financiare reprezinta parghiile folosite de stat cu care efectueaza repartitia banului public in mod obligatoriu, definitiv, nerambursabil. Aici se inscriu toate categoriile de impozite, taxe, contributii ( venituri publice) precum si alocatiile, bursele, pensiile ( cheltuieli publice).