Finanțe Publice

CAPITOLUL 1

RESURSELE FINANCIARE PUBLICE – COMPONENTĂ FUNDAMENTALĂ A FINANŢELOR PUBLICE

1.1. Noţiunea de resurse financiare publice şi structura acestora

Resursele financiare publice pot fi abordate ca un sistem sui generis având în vedere specificitatea lor şi legăturile ce se stabilesc între procesele de formare şi utilizare ale acestora. În raport cu caracterul public al nevoilor cărora le sunt destinate, aceste resurse alcătuiesc un tot menit să satisfacă cererea de consum impusă de funcţionarea normală a instituţiilor şi organismelor publice, inclusiv a entităţilor administrativ-teritoriale. Ele se integrează firesc în ansamblul resurselor economice destinate consumului intern, formării de capital sau valorificării în exterior, aducând o contribuţie majoră la derularea activităţii lor economico-sociale. Sub aspect conceptual, prin resurse financiare publice se înţelege, în principiu, totalitatea mijloacelor băneşti care se administrează de către autorităţile publice în scopul îndeplinirii funcţiilor şi sarcinilor ce revin acestora, asigurând funcţionarea structurilor organizatorice corespunzătoare (instituţii publice centrale şi locale, întreprinderi de stat etc.). Ele se caracterizează şi prin aceea că aparţin de drept statului, respectiv autorităţilor publice şi sunt utilizate pentru satisfacerea nevoilor de consum public. Spre deosebire, mijloacele băneşti care aparţin diferitelor persoane fizice şi juridice şi se administrează în baza proprietăţii private formează, în sens larg, resursele financiare private şi satisfac nevoi de consum privat. La scara întregii societăţi se poate vorbi despre resursele financiare ale naţiunii, în care se înglobează, atât mijloacele băneşti ce se administrează în cadrul sectorului de stat, cât şi cele administrate în sectorul privat. Delimitarea conceptuală bazată pe tipul de proprietate nu exclude, în fapt, întrepătrunderea proceselor de utilizare a celor două categorii de resurse financiare, care devine, nu numai posibilă, ci şi necesară. Armonizarea folosirii lor poate fi benefică, atât pentru societate, cât şi pentru indivizi, favorizând o mai bună valorificare a resurselor naţionale în acord cu cerinţele de progres şi civilizaţie a fiecărei ţări. Pe de altă parte, formarea tuturor resurselor financiare presupune, în mod obiectiv, crearea de produs naţional brut şi avuţie naţională, deşi, în anumite limite de mărime şi timp, ele pot fi procurate şi din afara ţării, în cadrul unor raporturi specifice concretizate prin împrumuturi, donaţii, ajutoare externe etc. Având în vedere modul diferit în care se implică autorităţile publice în administrarea lor, resursele financiare publice se structurează pe două subsisteme, şi anume: a) subsistemul resurselor publice bugetare; b) subsistemul resurselor întreprinderilor cu capital de stat şi mixte.

2

Subsistemul resurselor publice bugetare include resursele financiare administrate direct de către autorităţile publice centrale şi locale, respectiv de către instituţiile publice specializate, care prin natura activităţii lor, nemateriale, nu pot realiza venituri satisfăcătoare pentru acoperirea cheltuielilor proprii. Ansamblul acestor resurse numite şi bugetare se reflectă, în principiu, în bugetul de stat sau bugetele diferitelor structuri administrativ-teritoriale, ce alcătuiesc sistemul bugetar al unei ţări. Cel de al doilea subsistem înglobează resursele financiare administrate direct de către întreprinderile din sectorul economic de stat, în baza autonomiei lor de funcţionare ca societăţi comerciale, regii autonome etc., inclusiv participaţiile de capital ale statului la întreprinderi mixte. Formarea şi utilizarea acestor resurse prezintă particularităţi determinate de conţinutul material al activităţilor respective şi domeniul sau ramura economică în care funcţionează întreprinderile de stat (industrie extractivă, metalurgică, construcţii de maşini etc., transporturi şi telecomunicaţii, construcţii, agricultură şi silvicultură etc.). Ele se pot constitui la dispoziţia întreprinderilor prin alocaţii din resursele administraţiei publice (de regulă, la înfiinţare), prin împrumuturi, pe seama veniturilor obţinute în propria activitate, având capacitatea de a se reconstitui prin vânzarea şi încasarea produselor, lucrărilor, serviciilor şi a spori prin repartizarea unor părţi din profitul realizat, ca şi prin emisiunea de obligaţiuni şi contractarea de noi împrumuturi bancare etc.

Considerate, la rândul lor, ca sistem, resursele financiare publice bugetare se structurează pe următoarele subsisteme mari: a) resursele financiare ale administraţiei de stat centrale; b) resursele financiare ale administraţiilor locale; c) resursele financiare ale asigurărilor sociale de stat.