Finanțe publice și fiscalitatea

Finante - categorie economica cu caracter istoric

Comuna primitiva, dupa cum se stie, nu a cunoscut statul. In aceasta oranduire, diferite functii publice – organizarea muncii in comun, aplanarea conflictelor intre ginti si triburi, supravegherea respectarii obiceiurilor, a ritualurilor religioase, apararea membrlor unui trib impotriva atacurilor altui trib – erau indeplinite de oameni alesi de catre intreaga populatie.

Organele autoritatii publice nu dispuneau de mijloace de constrangere speciale, cu timpul insa, diviziunea sociala a muncii a condus la cresterea productivitatii muncii, la sporirea productiei si la dezvoltarea schimbului; si-a facut aparitia proprietatea privata, a crescut inegalitatea de avere, iar societatea s-a scindat in clase. O data cu impartirea societatii in clase antagoniste, a aparut necesitatea unei institutii care sa protejeze proprietatea prvata, sa apere privilegiile celoer avuti impotriva celor neavuti, sa ocroteasca interesele stapanilor de sclavi impotriva sclavilor. Aceasta institutie care era statul si-a facut aparitia.

Separarea statului de societate in sfera relatiilor economice isi gaseste expresia in aceea ca statul isi are veniturile , cheltuielile si datoriile sale proprii; isi procura resursele necesare indeplinirii functiilor si sarcinilor sale cu ajutorul consrangerii pe care o exercita asupra membrilor societatii.

Astfel, putem vorbi de aparitia primelor elemente de finante (impozite, imprumuturi).

Finantele au aparut pe scena vietii social – economice, pe fondul dezvoltarii factorilor de productie si a relatiilor banesti odata cu aparitia statului si instituirea fortei sale publice, adica la incidenta comunei primitive cu societatea sclavagista.

Finantele publice se manifesta ca relatii de natura economica, a caror substantializare consta in formarea si utilizarea fondurilor banesti ale statului. Aparitia finantelor publice si dezvoltarea lor ulterioara si prezenta se incadreaza in procesul obiectiv al evolutiei societatii omenesti, avand la baza existenta a doua conditii indispensabile:

• dezvoltarea relatiilor banesti, astfel incat sa fie posibila formarea si utilizarea resurselor statului in forma baneasca;

• aparitia statului si amlificarea functiilor si sarcinilor pe care acesta si le asuma – pentru indeplinirea carora sunt necesare, in mod firesc, importante resurse;

Luate impreuna, cele doua conditii, au facut necesara si posibila aparitia finantelor publice, iar mentinerea si dezvoltarea lor reprezinta efectul interrelatiilor dintre aceleasi conditii. Aceasta inseamna, ca relatiile financiare publice au fost si sunt generate de procesele de prelevare, repartizare si utilizare a resurselor banesti necesare statului pentru exercitarea functiilor si indeplinirea sarcinilor sale. In afara acestui gen de relatii financiare, in economie, au aparut si exista finante private, in cazul carora subiectii sunt persoane fizice si juridice autonome, diferite de stat sau alte institutii ale sale.

Finantele evolueaza permanent si se perfectioneaza continuu potrivit schimburilor ce au loc in ansamblul relatiilor economico – sociale.

Astfel, in primele stadii de existenta, ale oranduirii sclavagiste – cand economia avea un caracter natural inchis – finantele publice au avut o sfera restransa de manifestare intrucat :

• o buna parte a functiilor publise de conducere, justitie sau aparare, erau onorifice fara a fi remunerate;

• constuirea templelor si a corabiilor, intretinerea armatelor si a curtilor, organizarea spectcolelor, rascumpararea prizonierilor si altele, erau asigurate indeosebi pe calea prestatiilor si a darilor in natura la care erau obligati statului sau pe calea tributurilor, a jafurilor si a trofeelor de razboi.

Manifestarea mai ampla a relatiilor financiare este strans legata de aparitia economiei de schimb – o data cu care cetatenii si supusii statului sclavagist au fost obligati sa participe la acoperirea necesitatilor publice si cu mijloace banesti.

In oranduirea feudala , relatiile marfa – bani, desi in ultimele stadii de dezvoltare a acesteia, au cunoscut o mai mare amploare decat in sclavagism ( ele nedevenind insa predominante). Ca urmare, pentru paza granitelor tarii, ducerea de razboaie, intretinerea curtii domnesti, construirea de drumuri si fortificatii, ca si pentru alte scopuri, statul a continuat sa foloseasca pe scara larga prestatiile in munca si darile in natura, veniturile domeniale si drepturile regaliene - care desemnau privilegiul de a incasa anumite venituri de care se bucura monarhul in Evul Mediu, iar mai tarziu vistieria statului. Vistieria statului se confunda, de regula, cu “camara” personala a domnitorului si era alimentata din impozite in bani, daruri, imprumuturi, tributuri. Veniturile in bani aveau insa o importanta relativ redusa in acoperirea cheltuielilor statului feudal.

Prin forma si modul de percepere a drepturilor regaliene, acestea sunt interpretate de stiinta finantelor ca o forma de trecere de la venituri domeniale la impozite ( ca expresie actuala a finantelor publice). In functie de contributia lor la formarea veniturilor suveranului ( respectiv a vistieriei pulice), drepturile regaliene au fost impartite in trei grupe astfel:

• in grupa I au fost cuprinse dreptul asupra bunurilor gasite, incarcaturii corabiilor salvate de la innec, succesiunulor fara mostenitori si averii strainilor dupa decesul lor.

• in grupa a-II-a erau cuprinse drepturile silvice de vanatoare si de pescuit, precum si drepturile de exploatare a subsolului si de folosire a morilor de vant.

• in grupa a-III-a au fost incluse dreptul de a bate moneda (ce a reprezentat un simbol al puterii fiecarui senior feudal, dar si un izvor suplimentar de venituri) si derptul de judecata (care a adus cu sine si instituirea a menzilor si a taxelor de judecata – ca elemente concrete de finante ).