Finanțele instituțiilor publice

CAPITOLUL 1

CARACTERIZAREA GENERALĂ A INSTITUŢIILOR PUBLICE

1.1. Definirea instituţiilor publice

Instituţiile publice au un rol important în cadrul statului deoarece prin intermediul acestora statul îşi îndeplineşte funcţiile şi rolul. De asemenea, procesele economice în economia de piaţă, precum şi în alte tipuri de economii, sunt influenţate de stat prin intermediul sectorului public.

Sfera de cuprindere a instituţiilor publice este vastă, statul acţionând practic în toate domeniile vieţii economice sau sociale. De asemenea, una din caracteristicile cele mai importante ale economiilor secolului XX, care se continuă şi în secolul XXI, este expansiunea sectorului public. Statul, prin intermediul instituţiilor de care dispune sau prin intermediul întreprinderilor a acţionat, în funcţie de politica urmată în diferite perioade, asupra redistribuirii produsului intern brut în economie, a influenţat pozitiv sau negativ desfăşurarea anumitor activităţi.

O primă modalitate de definire a instituţiilor publice o prezintă Legea privind finanţele publice nr. 500/2002 potrivit căreia "instituţii publice" reprezintă denumirea generică ce include Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, alte autorităţi publice, instituţiile publice autonome, precum şi instituţiile din subordinea acestora, indiferent de modul de finanţare al lor.

Instituţiile publice în sensul Legii 273/2006 privind finanţele publice cuprind „autorităţile unităţilor administrativ-teritoriale, instituţiile publice şi serviciile publice de interes local, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanţare a activităţii acestora”.

O altă modalitate de a defini instituţiile publice este aceea legată de caracteristicile bunurilor produse de către acestea şi modul de verificare sau, altfel spus, de modul de distribuire a acestora către beneficiari. Din acest punct de vedere, se poate spune că instituţiile publice produc bunuri publice care se distribuie, de regulă, în mod gratuit, urmărind satisfacerea la un nivel maxim posibil a cerinţelor consumatorilor, sau la preţuri accesibile consumatorilor. Producerea de bunuri publice este, de regulă, obiectul de activitate al unei instituţii publice. De aceea, fiind legate, din punct de vedere financiar, de bugetul public, instituţiile publice sunt organizate după principiul "non profit".

Există şi excepţia potrivit căreia o instituţie este publică, în funcţie de caracteristicile prestaţiilor acesteia, adresându-se publicului larg. Delimitarea unor asemenea instituţii nu ţine seama în primul rând de caracteristicile finanţării, de dependenţa lor de bugetul statului, ele putând fi chiar private sau să funcţioneze după principiile finanţelor private.

1.2. Clasificarea instituţiilor publice

Instituţiile publice pot fi clasificate după mai multe criterii, astfel:

I. După importanţa activităţii, instituţiile publice pot fi grupate în :

a) Instituţiile administraţiei publice centrale ce cuprind: Parlamentul, Preşedenţia României, Guvernul, ministerele şi celelalte autorităţi centrale de specialitate ale administraţiei publice şi instituţiile din subordinea lor directă.

b) Instituţii ale administraţiei publice locale ce cuprind: consiliile comunale, orăşeneşti, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, ca autorităţi deliberative, şi primarii, preşedinţii consiliilor judeţene şi primarul general al municipiului Bucureşti, ca autorităţi executive.

II. După statutul juridic, instituţiile publice se clasifică în:

a) Instituţii publice cu personalitate juridică, unităţi ai căror conducători au calitate de ordonatori de credite. Aceste instituţii au patrimoniu propriu, cont curent deschis la trezorerie, buget propriu de venituri şi cheltuieli, întreţin relaţii cu terţii, conduc contabilitate proprie.

b) Instituţii publice fără personalitate juridică, unităţi ai căror conducători nu au calitate de ordonatori de credite. Sunt instituţii care funcţionează ca entităţi distincte în subordinea sau pe lângă instituţii cu personalitate juridică, nu au cont curent la trezorerie şi nu conduc contabilitate proprie (grădiniţe, şcoli generale, dispensare medicale etc.)

III. După nivelul ierarhic, instituţiile publice se grupează în:

a) Instituţii publice superioare reprezintă unităţile ai căror conducători au calitate de ordonatori principali de credite (miniştrii şi conducătorii celorlalte organe centrale de stat) care primesc mijloacele băneşti direct de la bugetul de stat şi repartizează credite bugetare aprobate unităţilor ierarhic inferioare.

b) Instituţii publice subordonate reprezintă unităţile ai căror conducători au calitatea de ordonatori secundari şi terţiari de credite şi primesc prin repartizare de la instituţiile ierarhic superioare mijloacele bugetare pentru acoperirea nevoilor proprii.

IV. După regimul de finanţare, instituţiile publice pot fi :

a) Instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul fondurilor speciale, bugetele locale, după caz

Creditele bugetare ale acestor instituţii publice şi a celor din subordine sunt stabilite de ordonatorul de credite ierarhic superior şi de comun acord cu Ministerul Finanţelor Publice în corpul ordonatorilor principali de credite.

La partea de venituri întâlnim "alocaţii de la bugetul X", iar la cheltuieli sumele alocate sunt defalcate după criteriul economic al clasificaţiei bugetare. În cazul în care aceste instituţii încasează venituri, acestea vor fi virate integral la bugetul de la care sunt finanţate.

b) Instituţii publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate din bugetul de stat din bugetele fondurilor speciale, sau din bugetele locale.

Majoritatea instituţiilor publice se încadrează în această categorie. Subvenţiile primite (care apar la partea de venituri) vin în completarea veniturilor proprii obţinute din activităţile specifice desfăşurate. Ordonatorul de credite superior stabileşte cuantumul subvenţiei, dar nu şi destinaţia acesteia (cheltuieli materiale, cheltuieli de personal, etc.) Conducătorul instituţiei face defalcarea tuturor veniturilor (venituri proprii plus subvenţii) pe categorii de cheltuieli, urmând ca bugetul să fie vizat de ordonatorul superior.

c) Instituţii publice finanţate integral din venituri proprii (autofinanţate). Sunt similare instituţiilor publice prezentate anterior, cu diferenţa că acestea nu beneficiază de nici o subvenţie de la ordonatorul superior de credite.

Instituţia nu este autonomă câtă vreme este în subordinea unui ordonator de credite superior, iar bugetul propriu trebuie vizat de ordonatorul superior.

d) Instituţii publice finanţate din credite externe sau fonduri nerambursabile. Fondurile externe rambursabile sau nerambursabile de care beneficiază instituţiile publice din ţara noastră vin, cel mai adesea, în completarea alocaţiilor de la bugetul de stat şi a veniturilor proprii ale instituţiilor respective.

V. Un alt criteriu de clasificare a instituţiilor publice este domeniul în care îşi manifestă autoritatea. Distingem, astfel:

a) instituţii publice care acţionează în domeniul legislativ:

- Parlamentul (Camera Deputaţilor şi Senatul);

- consiliile judeţene, consiliile locale.

b) instituţii care acţionează în domeniul executiv:

- Guvernul;

- ministerele;

- Banca Naţională a României;

- prefecturile;

- primăriile.

c) instituţii publice care acţionează în domeniul judecătoresc:

- Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- Consiliul Superior al Magistraturii;

- instanţele judecătoreşti;

- tribunalele;