Finanțele interprinderii

CAPITOLUL I

INTREPRINDEREA.

FUNCTIA FINANCIARA A INTREPRINDERII

Viata economica a societatii este astazi organizata în jurul întreprinderilor. Întreprinderile dau civilizatiei actualele particularitati: urbanismul, modul de viata, ritmul de munca. Activitatea industriala se concentreaza în tot mai multe unitati de productie care depasesc capacitatea familiilor; agricultura se transforma în productie de grup si, însasi institutiile publice adopta sisteme si reguli de gestiune foarte apropiate celor din întreprindere.

Aceasta ascensiune a întreprinderii pe primul plan al preocuparilor individuale, dar si al celor sociale este un fenomen relativ recent. Astfel, notiunea de "întreprindere", preluata din francezul "entreprise", nu a aparut în tara de origine decât în 1699 pentru a caracteriza o operatiune comerciala si, abia la sfârsitul secolului 18-lea (în 1798) este utilizata pentru a descrie o organizare a productiei de bunuri sau de servicii cu caracter comercial. Sensul care se atribuie termenului "întreprindere" nu a încetat de atunci sa evolueze si, continua sa evolueze în functie de câmpul de activitate pe care vrea sa-l acopere. Observarea realitatii confirma aceasta metamorfoza, punând în evidenta marea diversitate a formelor pe care o pot lua întreprinderile.

La începutul secolului al 19-lea, primele întreprinderi sunt mici unitati de productie, ale caror caracteristici sunt esentiale:

- marimea modesta care le pune în imposibilitatea de a actiona în conditiile pietei;

- fragilitatea capacitatii tehnologice (întreprinzatorul este adesea un vechi artizan);

- relatiile directe si personale între seful întreprinderii si fiecare salariat;

- legatura strânsa între remuneratia si efortul personal al fiecaruia.

Astazi, aceste caracteristici sunt în cele mai multe cazuri inexistente, evolutia întreprinderii manifestându-se în trei directii:

- cresterea dimensiunii: traversând un proces continuu de concentrare în spatiul national si international, dimensiunea întreprinderii n-a încetat sa creasca;

- cresterea complexitatii modalitatilor de gestiune: de la realizarea productiei cu cel mai mic cost (obiectiv aproape unic al întreprinderii la începutul existentei sale), s-a trecut la concentrarea productiei (care presupune gestiunea resurselor umane) pentru a ajunge la diversificarea activitatilor si produselor (care implica integrarea întregii conjuncturi nationale si internationale în deciziile întreprinderii);

- accentuarea intensitatii conflictelor: întreprinderea devine sediul principal al conflictelor sociale (între actionari, directori si personalul de executie) .

1.2. ÎNTREPRINDEREA. CONCEPTE, DEFINITII.

Evolutia societatii civile a consacrat rolul si locul întreprinderii în economiile contemporane. Aceasta institutie devine locul principal al activitatii umane, care asigura satisfacerea celei mai mari parti din nevoi si, nu putea lasa indiferenti pe specialistii stiintelor sociale. Iata de ce juristii, administratorii, sociologii si economistii propun una sau mai multe definitii întreprinderii:

a) Potrivit conceptiei juristilor, întreprinderea este: "colectivitate a oamenilor, aspiratiilor, nevoilor si sensibilitatilor diferite si divergente, întreprinderea trebuie sa obtina statutul de subiect de drept pentru a putea juca rolul de celula socio-economica de baza" ;

b) Pe plan doctrinar exista patru curente, fiecare corespunzând implicit sau explicit unei anume etape din dezvoltarea societati omenesti. Doua dintre ele sunt încercari ideologice ale secolului al 19-lea, celelalte sunt bazate pe gândirea contemporana, fiind în curs de afirmare. Aceste puncte de vedere sunt importante, deoarece conditioneaza evolutia juridica a întreprinderii; cele mai vechi considera întreprinderea ca un obiect al dreptului, iar cele mai recente prezinta întreprinderea ca un subiect de drept, astfel:

b1) Prelungirea capitalismului clasic: întreprinderea, în acest caz, este vazuta ca o combinatie de bunuri si contracte a caror proprietate revine celor care au adus capitalul necesar realizarii productiei ;

b2) Teza marxista: pentru partizanii acestei pozitii doctrinare, statul este responsabilul productiei. In consecinta, el trebuie sa fie proprietarul tuturor bunurilor care sunt necesare atingerii obiectivului si cel care angajeaza întregul personalul. Întreprinderea nu este decât unul din elementele aparatului productiv al statului si nu se pune problema independentei economice sau a personalitatii juridice a acestei celule sociale1.