Fiscalitate

Existenta impozitelor si taxelor e justificatã, în general, de existenta cheltuielilor publice realizate în scopul satisfacerii nevoilor generale ale societãtii. Necesitatea prelevãrii lor este înscrisã în legea fundamentalã a unei tãri. Incidenta tipurilor de impozite asupra economieie este diferitã. Statele cautã sã conceapã politici fiscale adaptate la condiþiile tãrilor, ale etapelor dezvoltãrii economice. Orice politicã fiscalã reprezintã, în fond, un compromis între necesitatea randamentului ei (concretizat în intrarea de cât mai multi bani în casele pub.), pe de o parte si grija pentru asigurarea unei anumite echitãti (proportionalitatea contributiei fiscale în raport cu capacitatea economicã a fiecãrui contribuabil), pe de altã parte. Prin pol. fiscalã se întelege folosirea constientã a structurii veniturilor si cheltuielilor statului în scopul influentãrii agregatelor economice, respectând anumite principii ale finantelor publice. Pol. fiscalã treb.sã serveascã realizãrii pol. Ec. si sã tinã seama de conjuncturile economice, necesitând o permanentã adaptare la acestea.Sistemul fiscal ca ansamblu este determinat în ultimã instantã,de politica fiscalã promovatã de cãtre stat.Legislatia fiscalã din Ro aplicatã în ultima perioadã, contine prevederi menite sã contribuie la armonizarea acesteia cu cea a U E urmãrindu-se în acelas timp elaborarea si promovarea politicii fiscale corespunzãtoare conditiilor si intereselor corespunzãtoare din etapa actualã de dezvoltare.

În literatura de specialitate în structura sistemului fiscal trebuie incluse urmãt. Comp.:

1. totalitatea impozitelor si taxelor si a altor venituri pe care statul, prin organele sale specializate, le percepe în baza unor reglementãri legislative de naturã fiscalã.

2. mecanismul fiscal, format din metodele, tehnicile si instrumentele fiscale folosite pentru dimensionarea, asezarea si perceperea impozitelor si taxelor, în general pentru realizarea functiilor sistemului fiscal, în conditiile respectãrii principiilor fiscale.

3. aparatul fiscal, cuprinde acele organe specializate ale administratiei de stat, ce asigurã aplicarea reglemetãrilor cu caracter fiscal si buna fuctionalitate a mecanismului fiscal.

c)- Functiile sist. fiscal

Pt. a fi rational sist fiscal treb sã rãspundã unor cerinte, sã îndeplineascã anumite functii si sã se caracterizeze prin anumite trãsãturi.

Dintre functiile sistemului fiscal retinem:

- functia de mobilizare a resurselor bugetare la dispozitia statului, necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice. Se pot distinge din acest punct de vedere sisteme fiscale mai liberale (în care sarcina fiscalã supoortatã de contribuabili e mai redusã, si implicit interventia statului prin cheltuielile publice e mai redusã) si sisteme fiscale interventioniste, în care statul îsi propune sã finanteze mai multe activitãti si are nevoie de resurse mai mari, mobilizate îndeosebi prin impozite si taxe.

- functia ec. stimulativã, în scopul dezvoltãrii sau stabilizãrii activitãtilor economice, corectãrii dezechilibrelor, spoririii volumului veniturilor, creãrii de noi locuri de muncã etc. Aceastã functie e privilegiatã sau nu dupã cum ne situãm într-un sistem mai interventionist/într-unul mai liberal.

- functia soc. prin care se urmãreste pe de o parte, sã se asigure o anumitã protectie socialã unor categorii de contribuabili persoane fizice care realizeazã venituri mai mici si au greutãti materiale mai mari, iar pe de altã parte sã fie stimulati agentii economici care utilizeazã fortã de muncã cu randament mai redus (handicapati, nevãzãtori)

-functia de control asupra economiei exercitatã de cãtre M. F. publ.si unitãtile sale teritoriale, prin aparatul fiscal si organele de control financiar abilitate prin lege.

d)- Principiile de baza ale sist. fiscal

În dom. fiscal ar trebui sã se manifeste anumite principii, în functie de respectarea cãrora se pot aprecia eficienta si echitatea sist. fiscal:

1. princip. universalitãtii presupune includerea în sfera de cuprindere a impunerii a tuturor persoanelor care realizeazã venituri din aceeasi sursã sau posedã acelasi gen de avere, dar si a întregii baze de calcul (materie impozabilã).

2. princip. randamentului. Impozitul e apreciat în fuctie de randamentul sãu bugetar. Obiectivul ar fi maximizarea randamentului impozitului pentru un cost dat sau diminuarea costului gestiunii sale pt un randament dat.

3. princip. simplicitãtii . Impozitul trebuie sã fie usor de administrat, usor de înþeles de cãtre contribiuabil, sã fie prelevat potrivit unor reguli simple, clare si care sã nu dea nastere la interpretãri arbitrare

4. princip. flexibilitãtii. Impozitul flexibil se adapteazã rapid la necesitãtile pol. Conjuncturale- flexibilitatea poate fi apreciatã ca sensibilitzatea bazei de impozitare la evolutia activitãtii economice.

5. princip. stabilitãtii se ilustreazã regula bine cunoscutã potrivit cãreia un impozit bun este un impozit vechi. Chiar dacã acest principiu e aparent contradictoriu cu cel precedent (al flexibilitãtii) e mereu de dorit o anumitã stabilitate a impozitului pentru a mentine contribuabilului încredeerea în sistem si a permite ca deciziile lor sã fie luate în conditiile unei cât mai mari certitudini.

6. princip. echivalentei. Sarcina fiscalã suportatã de contribuabil trebuie sã fie corelatã cu avantajele pe care i le procurã chelt. publice , prin accesul la bunurile si serviciile publice. Acest principiu e mai degrabã un deziderat.

7. princip. echitãtii. Asezarea impozitelor si taxelor trebuie sã se facã potrivit fãrã nici un fel de discriminare de ordin religios, etnic sau politic. De asemenea contributia fiecãruia la acoperirea chelt. publice trebuie sã se facã în fuctie de capacitãtile contributive.

8. princip.legalitãtii. Impoz. Treb. sã aibã mereu la bazã o reglementare legalã. Acest principiu trebuie corelat cu stabilitatea si simplicitatea astefel încât contribuabilul sã fie întotdeauna sigur cã gãseste în normele legale toate elementele de care are nevoie pentru a determina corect obligatiile de platã fatã de buget.

Respectarea principiilor sistemului fiscal,si realizarea functiilor acestuia,sint determinate de elementele componente ale acestuia,sau instrumentele utilizate pentru realizarea politicii fiscale a statului,si care de fapt compun sistemul fiscal.Toate aceste aspecte isi gasesc,concretizarea in stabilirea unui sistem de impozite si taxe,pe care contribuabilii trebuie sa le achite,reglementate atit pe baza unor reglementari juridice specifice statale,cit si pe stabilirea unor cuantumuri procentuale sau valorice,concrete si reale,de perceperea acestora depinzind in ultima instanta,existenta si siguranta unui stat de drept.

Procedura fiscala Asezarea -perceperea impoz.si tax. - criterii, metode si tehnici de impunere, urmarire si percepere a venit. fisc.

Actiunea de asezare a impozitelor, numita sI impunere, începe cu stabilirea obiectului impozabil, care consta în constatarea si evaluarea materiei impozabile. În practica economica se cunosc doua cai principale de evaluare a materiei impozabile, si anume: evaluarea indirecta, bazata pe prezumtie, si evaluarea directa, bazata pe probe.

La rândul sau, evaluarea indirecta se poate efectua:

1. pe baza semnelor(indiciilor) exterioare ale obiectului impozabil. Acest procedeu, care se aplica în cazul impozitelor reale, da o imagine cu totul aproximativa asupra valorii obiectului supus impunerii (pamânt, cladire, activitate industriala etc.), fara sa tina seama de persoana care detine obiectul respectiv. Aceasta evaluare prezinta avantajul ca este simpla si putin costisitoare si dezavantajul ca conduce la o impunere inechitabila;

2. pe calea evaluarii forfetare. În acest caz, organele fiscale, de comun acord cu detinatorul materiei impozabile, atribuie obiectului impozabil o anumita valoare, fara ca acesta sa aiba pretentie de exactitate;

3. pe calea evaluarii administrative. aparatul fiscal stabileste în acest caz valoarea materiei impozabile pe baza elementelor de care dispune. Daca subiectul impunerii considera exagerata evaluarea astfel facuta de catre organele fiscale, el este obligat sa faca dovada afirmatiilor sale.

Evaluarea directa se poate face pe una din urmatoarele cai :

1. pe baza declaratiei unei terte persoane. Este vorba de o persoana care cunoaste marimea materiei impozabile si este obligata sa declare organelor fiscale datele necesare pentru evaluarea acesteia: de pilda, întreprinzatorul declara salariul pe care l-a achitat muncitorilor si functionarilor sai, chiriasii declara chiria platita proprietarului etc.; aceasta evaluare are o aplicabilitate limitata la anumite categorii de venituri;

2. pe baza declaratiei contribuabililor. În vederea impunerii, subiectul impunerii este obligat sa tina o anumita evidenta, sa întocmeasca un bilant fiscal, sa prezinte o declaratie cu privire la veniturile si averea sa, pe baza careia organele fiscale evalueaza materia impozabila. Acest procedeu prezinta dezavantajul ca faciliteaza sustragerea de la impunere a unei parti din materia impozabila, datorita nesinceritatii declaratiei si imposibilitatii de a controla justetea datelor înscrise în declaratie.