Fiscalitate Internațională

1. Rolul statului în economie. Incidenta fiscalitãtii internationale asupra

întreprinderilor.

1.1. Folosirea impozitelor ca pârghii economico-financiare. Functiile si

rolul impozitelor

Principalele conceptii referitoare la rolul statului în economie, la problematica

sau domeniul de cercetare al finantelor publice, pot fi încadrate în douã orientãri

majore, si anume: conceptia clasicã si conceptia modernã.

Conceptia clasicã asupra finantelor publice s-a format în contextul doctrinei

economice liberale, ce a dominat perioada de început a dezvoltãrii capitaliste,

conturâdu-se în secolul al XIX-lea. Conform acestei doctrine, se sustinea necesitatea

liberei initiative private în economie si evitarea oricãrei interventii din partea statului,

considerat un factor perturbator al activitãtii economice. În acord cu dictonul

"laissez-faire, laissez-passer, le monde va de lui meme", doctrina liberalã pleda

pentru asigurarea unui cadru economic si social care sã nu stânjeneascã initiativa

privatã si în acelasi timp, milita pentru limitarea sarcinilor statului numai la cele

traditionale (ordine internã, apãrare nationalã, relatii diplomatice, educatie) 1.

Acestei conceptii îi corespunde tipul statului protector, care a fost tipic fazelor

initiale ale societãtii capitaliste, iar caracteristica sa esentialã consta în asumarea

numai a unor sarcini traditionale, cum sunt apãrarea nationalã, ordinea internã,

relatiile diplomatice etc. La baza functionãrii acestui tip de stat se aflã doctrina

liberalã clasicã, potrivit cãreia activitãtile creatoare de bunuri trebuiau considerate a

fi apanajul exclusiv al initiativei private. Deoarece economia functiona având la bazã

autoreglarea mecanismelor sale în virtutea legitãtilor specifice economiei de piatã,

statul nu trebuia sã intervinã în desfãsurarea activitãtilor economice, considerându-se

cã orice interventie a sa ar avea efecte dereglatoare.

Cristalizarea conceptiei moderne a avut loc în contextul nasterii doctrinei

economice interventioniste, care a devenit tipicã pentru societatea modernã. Debutul

acestei conceptii, în cadrul doctrinei interventioniste, axatã pe implicarea statului în

viata economico-socialã, se situeazã la începutul secolului XX, dar, mai ales, în

perioada primului rãzboi mondial.

Doctrina Keynesistã acordã un rol deosebit statului si folosirii mijloacelor

sale, în primul rând celor financiare, pentru influentarea evolutiei societãtii, inclusiv

a economiei. Pe acest fundal, conceptia modernã asumã studiul folosirii tehnicilor

financiar-monetare în scop reglator (fatã de evolutia vietii social-economice) ca un

domeniu nou al stiintei finantelor (publice) 2.

Acestei conceptii îi corespunde tipul statului interventionist.

Pentru a compensa imperfectiunile si a contracara disfunctionalitãtile

mecanismelor economiei de piatã, este de admis implicarea autoritãtilor statale, atât

în activitãtile economice pentru a influenta evolutia produsului intern brut

(asigurându-i o tendintã de crestere echilibratã) cât si în plan social, pentru a

1 Filip Gheorghe , Finante, Editura Junimea, 2002, p.15

2 Idem, op. cit., p.17

Fiscalitate internationalã

7

ameliora situatia materialã a persoanelor afectate de producerea fenomenelor

distructive (criza, recesiunea, somajul etc.) 3

În functionarea statului interventionist se disting mai pregnant douã tipuri de

interventionism care marcheazã si modalitãtile de exprimare, respectiv mãsurile luate

în planul finantelor publice, si anume:

- statul interventionist compensator;

- statul interventionist corector.

Interventionismul compensator semnifica implicarea statului, cu mijloacele

sale, în atenuarea ciclicitãtii economice, prin promovarea de mãsuri de naturã

financiarã si monetarã menite sã impulsioneze activitãtile economice în perioadele de

declin sau sã atenueze ritmurile prea ridicate de crestere economicã în perioadele de

boom (economic).

Interventionismul corector reprezintã o variantã ulterioarã de interventie a

statului, care s-a conturat în contextul economic al societãtii contemporane.

În conceperea si aplicarea mecanismelor de influentare a activitãtii economice

si sociale, având la bazã componente financiare se porneste de la premisele teoretice

enuntate anterior, cu privire la interactiunea dintre fenomenele financiar-monetare si

procesele reale din economie.

Un loc important, între mecanismele de influentare cunoscute, îl ocupã cele cu

caracter fiscal construite în scopul stimulãrii investitiilor, adaptãrii economiei la

cerintele pietei interne si externe, si pe un plan mai larg, asigurãrii stabilitãtii si

cresterii economice.

Functionarea unor asemenea mecanisme ar urma sã corecteze

disfunctionalitãtile si dereglãrile generate de manifestarea unor fenomene cu impact

negativ în societate, inclusiv cele induse de caracterul ciclic al activitãtii economice.

Între mecanismele cele mai reprezentative axate mai ales pe folosirea

impozitului si cheltuielilor publice pentru influentarea evolutiei economiei si, în

primul rând, pentru stabilizarea acesteia, se disting cele concepute de Alvin Hansen,

si anume: mecanismul de flexibilitate; programul de compensare; sistemul

stabilizator (stabilizatorilor).

Un rol important al statului se manifestã pe plan economic, unde:

- statul intervine în viata economicã, fie printr-un comportament obisnuit al unui

agent economic, fie prin exercitarea atributelor sale de regulator al pietei. În primul

caz statul poate fi producator, consumator, intermediar, iar în cel de-al doilea caz

actioneaza ca autoritate în domeniul monetar, financiar, fiscal.

- statul se implica în economie atât la nivel microeconomic, cât si macroeconomic.

Implicarea statului la nivel microeconomic presupune stabilirea unor mãsuri cum ar

fi stabilirea unor preturi minime sau maxime, stabilirea unor limite minime de

salarizare etc. Implicarea la nivel macroeconomic urmareste eliminarea unor

dezechilibre majore la nivelul economiei (inflatie, somaj etc.). Aceasta implicare a

statului se realizeazã prin intermediul politicilor monetare, fiscale, bugetare.

În domeniul economic, sectorul public îndeplineste trei functii majore:

- functia de alocare (de finantare a cheltuielilor publice);

- functia de distributie a veniturilor;

- functia de stabilizare.