Funcțiile finanțelor publice

Finanțele publice au două funcții: funcția de repartiție și funcția de control. Între aceste două funcții există o legătură strânsă, o interacțiune continuă, în sensul că prima funcție creează câmp larg de acțiune celei de a doua și invers.

A. Funcția de repartiție cunoaște două faze distincte dar organic legate între ele:

1. Constituirea fondurilor;

2. Distribuirea fondurilor.

1. La constituirea fondurilor de resurse bănești participă întreaga masă de contribuabili, în rândul cărora se regăsesc:

- Regiile autonome și societățile comerciale cu capital de stat;

- Societățile comerciale cu capital privat sau mixt;

- Organizațiile cooperatiste;

- Instituțiile publice;

- Populația;

- Persoanele fizice sau juridice rezidente în străinătate.

Din veniturile acestora se prelevă la dispoziția statului fonduri bănești sub diferite forme: impozite, taxe, contribuții de asigurări sociale, contribuții pentru constituirea unor fonduri speciale cu destinație economică sau socială, amenzi, penalități, vărsăminte din veniturile instituțiilor publice, chirii din concesiuni și închirieri de terenuri sau alte bunuri proprietate de stat, venituri din valorificarea unor bunuri proprietate de stat sau bunuri confiscate, împrumuturi de stat primite de la persoane fizice sau juridice, rate din împrumuturi acordate anterior de stat și care sunt rambursate, donații, ajutoare și alte transferuri primite, alte venituri. Izvorul acestor prelevări îl reprezintă în majoritatea cazurilor P.I.B.-ul iar partea covârșitoare este de natură financiar-fiscală.

2. Distribuirea fondurilor constă în utilizarea acestor fonduri mobilizate anterior, generând relații bănești între stat, pe de o parte, și beneficiarii acestui fond pe de altă parte.

Concret această fază constă în stabilirea cheltuielilor publice pe destinații:

- acțiuni socio-culturale (învățământ, sănătate, cultură);

- apărarea națională și ordinea publică internă;

- acțiuni cu caracter economic;

- gospodărie comunală și locuințe;

- datorie publică.

Acest proces de distribuire este parțial și un act de decizie politică, întrucât, de regulă, cererea de resurse financiare depășește oferta de resurse financiare.

Cheltuielile publice îmbracă următoarele forme:

a. plata salariilor și a altor drepturi de personal din sectorul public;

b. procurări de bunuri și servicii pentru sectorul public;

c. subvenții acordate unor întreprinderi publice sau private;

d. transferuri către anumite categorii de persoane fizice sub forma pensiilor, alocațiilor, burselor;

e. investițiile publice;

f. constituirea rezervelor materiale de stat.

Așadar, constituirea și utilizarea fondurilor financiare publice este un proces continuu ce se realizează cu ajutorul funcției de repartiție.

B. Funcția de control. Finanțele publice pe lângă funcția de repartiție îndeplinesc și funcția de control, care are o sferă mai largă întrucât vizează pe lângă constituirea și repartizarea fondurilor financiare publice și modul de utilizare al acestora. Controlul exercitat de către stat cuprinde toate domeniile vieții sociale care aparțin sectorului public: activitate economică, cultural-educativă, sănătate, ordine publică, apărare națională.

În fiecare dintre aceste domenii controlul vizează cel puțin trei aspecte:

- Sarcinile specifice ce revin fiecărui domeniu și modul de realizare al lor;

- Efortul financiar din partea statului pe care îl indică desfășurarea activității respective;

- Efectele utile ce se obțin și care pot fi cuantificate în valori.

Atribuții de control în domeniul finanțelor publice au numeroase organe începând cu Parlamentul care exercită un control politic cu ocazia aprobării proiectului de buget și a fondului de încheiere a execuției bugetare.

Controlul financiar propriu-zis se exercită de Ministerul Finanțelor, Trezoreria publică, Direcțiile județene ale finanțelor publice și Administrațiile financiare; Garda financiară și Curtea de conturi. Mai există și un control financiar propriu care se execută de către organele specializate de control din ministere, întreprinderi publice și instituții publice.

SISTEMUL CHELTUIELILOR PUBLICE

1. Conținutul cheltuielilor publice;

2. Clasificarea cheltuielilor publice;

3. Cauzele și consecințele creșterii cheltuielilor publice.

1. CONȚINUTUL CHELTUIELILOR PUBLICE

Cheltuielile publice concretiz

ează cea de a doua fază a funcției de repartiție a finanțelor publice și anume aceea a repartizării resurselor financiare pe destinații.

Cheltuielile publice exprimă relații economico-sociale în formă bănească care se manifestă între stat pe de o parte și persoane fizice și juridice pe de altă parte cu ocazia repartizării și utilizării resurselor financiare ale statului în scopul îndeplinirii funcțiilor acestuia.

Conținutul economic al cheltuielilor publice se află în strânsă legătură cu destinația lor. Astfel, unele cheltuieli exprimă un consum definitiv de P.I.B. (valoarea plăților pe care statul le efectuează prin instituțiile sale publice sub forma cheltuielilor curente) iar alte cheltuieli publice exprimă o avansare de P.I.B. (participarea statului la finanțarea investițiilor brute atât în sfera producției materiale cât și nemateriale).

Se impune, de asemenea, a se face o delimitare între noțiunea de cheltuieli publice și cheltuieli bugetare.