Gestiunea Financiară a Întreprinderii

INTRODUCERE

Economia de piaţă plasează întreprinderea în centrul structurilor concentrice şi sinergice ale activităţilor economice. Generatoare de relaţii de piaţă, realizate intercondiţionat prin confruntarea cererii şi ofertei, întreprinderea se constituie preponderent ca origine a ofertei şi ca intermediară a cererii, într-un “ghem” de legături, ordonat pe vectorii nevoilor şi intereselor, legături a căror extensie şi intensitate sunt măsurate monetar şi exprimate, din perspectiva întreprinderii, financiar.

Întreprinderea este o entitate care prin folosirea factorilor de producţie (pământ, capital, muncă) şi a informaţiei, într-un mediu social dat, realizează bunuri şi servicii destinate satisfacerii cererii în scopul obţinerii unui profit maxim, ca singură şansă de supravieţuire şi dezvoltare.

Întreprinderea este denumirea generică pentru orice tip de organizaţie umană. În accepţiunea tuturor specialiştilor, întreprinderea este o unitate de bază a economiei naţionale a unei ţări sau a economiilor naţionale ale mai multor ţări (întreprinderea multinaţionala), fiind constituită cu scopul de a satisface anumite nevoi umane (producerea de bunuri materiale sau prestarea serviciilor necesare existenţei oamenilor).

Situarea întreprinderilor în prim-planul activităţii economice, porneşte de la premisa că, dacă acestea sunt rentabile, toţi cei implicaţi într-o economie naţională sunt afectaţi în mod pozitiv. Mişcându-se în mediul economiei de piaţă, mediu reglementat, instituţionalizat, şi organizat printr-un ansamblu de pieţe, coerent structurate şi funcţional convergente, întreprinderea îşi trăieşte viaţa economică dimensionându-şi permanent reţeaua de fluxuri, circuite şi cicluri, prin intermediul etalonului monetar în cadrul unor structuri financiare relevante.

Potenţialul şi calitatea rezultatelor unei economii naţionale depind, în mod decisiv, de capacitatea acesteia de a determina crearea şi funcţionarea unui număr cât mai mare de întreprinderi în domenii diferite de activitate, care să furnizeze produse şi servicii de bună calitate la costuri şi preţuri reduse şi în cantităţile cerute pe piaţă. Întreprinderea, prin maniera în care îşi desfăşoară activitatea, are un rol social deosebit, asigurând stabilitatea sau instabilitatea socială, un rol economic apreciabil, contribuind, în funcţie de mărimea şi importanţa ei, la gradul de stabilitate al unei economii naţionale şi are, de multe ori influenţă chiar asupra stabilităţii politice .

“Indiferent de tipul de organizare, forma de proprietate asupra capitalului social sau domeniul acţiunilor lor, prin activitatea proprie pe care o desfăşoară, întreprinderea se integrează în procesele producerii, circulaţiei şi repartiţiei PIB, în legătură cu care se manifestă un sistem complex de relaţii băneşti. Asemenea relaţii se desfăşoară în interiorul fiecărei întreprinderi şi la intersecţia acesteia cu mediul economico-social ambiant. Aceste relaţii băneşti constituie premisa esenţială, precum şi rezultatul procesului repartiţiei economice în cadrul căreia se creează PIB. Asigurarea continuităţii acestei reproducţii presupune circuitul permanent al capitalului, formarea şi repartizarea unei pluralităţi de fonduri la nivel micro, mezo şi macroeconomic” .

Toate aceste procese sunt legate de întreprinderi şi generează multiple fluxuri băneşti ce converg spre ele, se desfăşoară în cadrul lor şi pornesc spre exterior, către alţi agenţi economici, către stat, asigurările sociale, asigurările de bunuri, persoane şi răspundere civilă, precum şi spre sistemul relaţiilor de credit. Aceste fluxuri băneşti sunt determinate de: constituirea şi alocarea capitalului; plata impozitelor şi a taxelor datorate; plata contribuţiilor pentru asigurările sociale; plata primelor de asigurare către societăţile de asigurări de bunuri, persoane şi răspundere civilă; plata dobânzilor pentru creditele bancare angajate şi rambursarea creditelor scadente; remunerarea salariaţilor, a acţionarilor sau a asociaţilor.

Întreprinderea trebuie să fie viabilă, să fie profitabilă; dacă nu este aşa, atunci ea nu poate să asigure fluxurile financiare destinate bugetului statului, finanţelor publice. O întreprindere viabilă asigură locuri de muncă, asigură altor întreprinderi producţia, asigură venituri care vor fi folosite pentru satisfacerea consumului privat şi a celui public, şi pe acest temei, asigurarea unui demaraj economic sigur.

Întreprinderea este atât o structură socială cât şi un agent de producţie, care nu poate fi separată de mediul economic, social, politic şi natural căruia îi aparţine.

Privită ca structură socială, întreprinderea cuprinde un ansamblu de activităţi umane, care au o finalitate bine determinată şi care dau viaţă tuturor elementelor tehnice, tehnologice şi de altă natură pe care le întâlnim în cadrul acesteia. Caracterul de organizaţie productivă îşi găseşte expresia în specificul activităţilor productive, al tehnologiilor folosite şi în dependenţa tehnologică dintre elementele structurale.

De aceea putem spune că întreprinderea este un sistem, o realitate complexă, aflată într-un permanent schimb cu exteriorul printr-o multitudine de procese de decizie, căutare, receptare şi transmitere de informaţii.

Întreprinderea nu poate fi izolată în mediul ei;ea trebuie să se adapteze mereu unui anumit context socio-economic şi unui mediu care este cel mai adesea instabil. Fiecare întreprindere îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui macrosistem. Influenţele acestuia asupra întreprinderii se manifestă prin mediul ambiant în care îşi desfăsoară activitatea şi in care îşi găseşte valorificarea rezultatelor sale.

Prin mediul ambiant al unei întreprinderi se înţelege în general “ansamblul organizaţiilor, întreprinzatorilor şi factorilor a căror existenţă influenţează sau poate influenţa comportamentul şi performanţele întreprinderii”

Fiecare întreprindere este o celulă de producţie care oferă pe piaţă bunuri de consum, bunuri de producţie şi servicii. Bunurile şi serviciile oferite de diverse întreprinderi, prin intermediul diferitelor pieţe, sunt dependente unele de altele, iar întreprinderea la rândul său, este dependentă de diferite pieţe. Relaţia întreprinderii cu mediul său, cu diversele pieţe cu care intră în legatură este redată schematic astfel: