Gestiunea fiscală

I. GESTIUNEA FISCALĂ, EFICACITATEA FISCALĂ ŞI

STRATEGIA ÎNTREPRINDERII

1.1. Obiectul şi rolul gestiunii fiscale în conducerea întreprinderilor

1.2. Eficacitatea fiscală şi strategia întreprinderii în materie fiscală

Studiind materia cuprinsă în această temă masterandul va fi capabi să:

• definească noţiunile „gestiune” şi „eficacitate fiscală”;

• determine obiectivele gestiunii fiscale a întreprinderii;

• analizeze obiectul şi perimetrul de acţiune a gestiunii fiscale a întreprinderii;

• etc.

1.1. Obiectul şi rolul gestiunii fiscale în conducerea întreprinderilor

Contabilitatea şi fiscalitatea constituie două discipline adesea independente

una de alta; or, societaţile comerciale, regiile autonome şi alte instituţii de stat

prezinta un ansamblu de documente contabile şi fiscale care trebuie analizate în

ansamblu şi nu independent unul de altul.

Contabilitatea raspunde în plan informaţional şi decizional la problematica

gestiunii valorilor economice separate patrimonial. Entităţile patrimoniale au

constituit spaţiul de reprezentare şi acţiune al contabilităţii.

Unul dintre interesele informaţionale onorate de contabilitate, considerat de

unii autori principal, este cel fiscal. Dintotdeauna pentru contabilitate a existat

problema concilierii sale cu fiscalitatea. Cauza perpetuă a unei asemenea situaţii a

fost generată de faptul că nu în toate cazurile principiile contabile privind

evaluarea şi calculul economic sunt convergente cu cele fiscale, care nu se

subordonează prezentării unei imagini fidele a operaţiilor ce au loc în

întreprindere. Principiile fiscale urmăresc fie stimularea, fie inhibarea unor

activităţi.

Obiectul de studiu al Gestiunii fiscale îl constituie analiza distorsiunilor sau

abaterilor prin incompatibilitatea între regula fiscală şi contabilă, convergenţele

dintre ele, precum şi stabilirea, pe baza analizei lor, a strategiei, a riscului fiscal şi

a eficienţei fiscale a întreprinderii.

A gestiona eficient resursele economice şi financiare ale întreprinderii

înseamnă a lua în calcul şi dimensiunea fiscală a afacerilor. Pe baza analizei

financiare, din documentele de sinteză se pot stabili performanţele trecute şi pot fi

estimate viitorul probabil, riscul şi eficacitatea fiscală.

Gestiunea fiscala se adreseaza tuturor întreprinderilor care au în obiectul de

activitate acte de comerţ, operaţii economice şi financiare destinate obţinerii de

profit. Pentru acest motiv trebuie respectate principalele mecanisme ale fiscalităţii,

fără ca profesionistul contabil să se abată de la obiectivul fundamental al

contabilităţii - obtinerea unei imagini clare, complete şi reale (o imagine fidelă) a

patrimonului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor.

Fiscalitatea are la bază dreptul contabil pentru a determina regimul de

impozitare privind beneficiile, TVA, impozitele şi taxele locale, contribuţiile

pentru asigurări sociale etc.

Contabilitatea, în cadrul obiectivelor de imagine fidelă, are un rol esenţial în

economie pentru a furniza situaţii financiare. Aceste situaţii prezintă credibilitate

daca sunt:

- inteligibile (înţelese de diverşi utilizatori);

- relevante (în raport cu necesitatea luării de decizii);

- corecte (să inspire încredere în fidelitatea informatiilor);

- să fie comparabile în timp şi spaţiu.

Imaginea tradiţională a fiscalităţii ca instrument de constrângere este înlocuită

cu cea de gestiune fiscală a întreprinderii.

Comportamentul fiscal al întreprinderii nu este o simplă normă cantonată în

domeniul imperativului şi litigiului. În această optică, întreprinderea are un anumit

demers în suportarea impozitelor şi taxelor, dominat de criteriul securităţii şi al

eficienţei. Ea se dotează cu o gestiune fiscală care penduleaza între interesul

microeconomic şi cel macroeconomic.

Situaţia semnalată mai sus se explică prin creşterea progresivă a impactului

fiscal asupra activităţii întreprinderii şi incitarea fiscală a acesteia. Odata cu

dezvoltarea afacerilor, fiecare operaţie este generatoare de un element fiscal.

Impozitul penetrează tot ce este tranzacţie, intersecţie între întreprindere şi mediul

economico-social, acumulare şi distribuire de resurse.

Dezvoltarea fiscalităţii generează necesitatea creării unui sistem informaţional

pentru a ţine cont de numeroasele reguli fiscale, cu complementul penalităţilor

aplicabile în momentul punerii în evidenţă a neregulilor.

Obligaţiile, riscul, controlul şi sancţiunile au fost de-a lungul timpului

asociate fiscalităţii, conferindu-i o imagine de constrângere greu acceptată atât de

conducerile întreprinderilor, cât şi de cetăţeni.

Întreprinderea a fost mental orientată să acorde mai multă atenţie

parametrului fiscal. Aceasta se explică prin convergenţa dintre fiscalitate şi

aplicabilitatea teoriei contabile în viaţa întreprinderii. Fiecare tranzacţie economică

de cele mai multe ori generează impozite. Din acest motiv, trebuie să se ţină cont

de numărul mare de reguli aplicabile, de evoluţia lor constantă în timp şi spaţiu, de

problemele de armonizare ale fiscalităţii cu contabilitatea.

Greutăţile financiare parcurse de întreprinderi într-o societate care doreşte

trecerea de la o economie supracentralizată, la una de piaţă pot constitui ameliorări,

dar şi penalităţi aplicabile în momentul punerii în evidenţă a neregulilor, atât în

domeniul contabilităţii, cât şi al fiscalităţii.

Această metodă de securitate constituie primul deziderat al gestiunii fiscale

a întreprinderii.

Apropierea întreprinderii de parametrul fiscal poate fi justificată din cel puţin

doua puncte de vedere. O primă justificare derivă din importanţa punerii faţă în

faţă a fiscalităţii în viaţa întreprinderii cu partea practică.