Gestiunea Portofoliului

Conţinutul pieţelor financiare

1.1. Conceptul de pieţe financiare

În abordarea pieţelor financiare este necesar să pornim de la conceptul modern extrem de complex, acela de finanţe.

Se cunoaşte că teoria modernă a finanţelor pune accent pe fluxurile financiar-monetare, care în esenţa lor sunt fluxuri de capital, dat fiind faptul că orice activitate din economia de piaţă urmăreşte realizarea de profit. Dar profitul nu mai poate fi obţinut oricum, ci în condiţii de raţionalitate şi risc.

De aceea, apare nevoia de informaţie, care poate fi dată în cele mai sofisticate forme pe pieţele financiare de către intermediari. Printre aceşti intermediari, enumerăm băncile, bursele, societăţile de arbitraj, brokeraj, societăţile de investiţii financiare.

Finanţele, pe de altă parte, cuprind fluxuri, verigi, instituţii şi pieţele. Printre acestea, menţionăm pieţele financiare, în sens larg care, cuprind piaţa creditului.

Rezultă că pieţele financiare cuprind mecanismele, fluxurile şi instrumentele cu ajutorul cărora capitalurile disponibile sunt dirijate prin intermediari către investitori în scopul realizării de profit.

Din alt punct de vedere, mai riguros ştiinţific, piaţa financiară cuprinde numai piaţa de capital pe termen lung care cuprinde emisiunea şi alte operaţiuni cu valori mobiliare.

Prof.univ.dr.Gabriela Agache, preşedinta Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare apreciază că “Piaţa financiară este piaţa capitalurilor pe termen lung, pe care se emit şi se tranzacţionează valori mobiliare ce servesc drept suport al schimbului de capitaluri. Piaţa financiară este cea pe care se vând şi se cumpără active financiare, fără a fi schimbată natura lor “.

Piaţa de capital reprezintă ansamblul relaţiilor şi mecanismelor prin intermediul cărora capitalurile disponibile şi dispersate din economie sunt dirijate către agenţi economici sau către orice entităţi publice şi private solicitatoare de fonduri.

Conceptul de piaţă de capital are însă conotaţii mult mai profunde care decurg din relaţiile de alocare a resurselor disponibile în scopul fructificării acestora şi al satisfacerii cererii de capital dintr-o economie. Din punct de vedere al sferei sale de cuprindere, în literatura de specialitate s-au structurat două concepţii referitoare la piaţa de capital: concepţia anglo-saxonă şi concepţia continental-europeană (de origine latină).

În concepţia anglo-saxonă, piaţa de capital formează împreună cu piaţa monetară ceea ce se numeşte, în termen atotcuprinzător, piaţa financiară. În acest concept, piaţa de capital este sinonimă cu piaţa valorilor mobiliare (securities market) şi asigură investirea capitalurilor pe termen mediu şi lung.

Piaţa monetară realizează atragerea şi plasarea capitalurilor pe termen scurt prin intermediul pieţei interbancare, a pieţei scontului, a pieţei efectelor de comerţ, pieţei certificatelor de depozit, a pieţei eurovalutei, etc.

În concepţia continental-europeană, piaţa de capital are o structură complexă, care cuprinde: piaţa monetară, piaţa interbancară şi piaţa financiară.

Piaţa monetară este piaţa capitalurilor pe termen scurt şi mediu fiind reprezentată de piaţa interbancară şi de piaţa titlurilor de creanţă negociabile.

Piaţa ipotecară este o piaţă specifică construcţiei de locuinţe, pe care acţionează organismele ce acordă împrumuturi sub forma creditului imobiliar.

Piaţa financiară este piaţa capitalurilor pe termen lung, pe care se emit şi se tranzacţionează valori mobiliare ce servesc drept suport al schimburilor de capitaluri. Piaţa financiară este cea pe care se cumpără şi se vând active financiare, fără a fi schimbată natura lor. Ea exprimă o relaţie directă între deţinătorul şi utilizatorul de fonduri.

1.2. Conţinutul pieţei de capital

Pieţele financiare îi adună pe ofertanţii şi solicitanţii de fonduri. În teoria modernă a finanţelor, aceste pieţe sunt privite şi sub raportul eficienţei şi multilateralităţii lor. Piaţa monetară sau piaţa fluxurilor financiare pe termen scurt mai este denumită şi piaţa banilor, iar fluxurile financiare pe termen lung şi mediu se mai numesc piaţa capitalurilor.

Pieţele financiare sunt formate din reţele de sub-pieţe legate între ele, cele mai multe astfel de pieţe dispun de un spaţiu de amplasare.

Majoritatea pieţelor financiare sunt competitive, iar actorii sunt foarte competenţi. Acest lucru este foarte necesar dacă avem în vedere că activităţile de a obţine un profit suplimentar în condiţii de risc sunt într-o competiţie permanentă.

Informaţia are un rol foarte mare pe pieţele de capital şi ea este încorporată în preţul stocului de capital. Singurul factor care modifică preţul stocului de capital sunt noile informaţii care vor apărea. De aceea, conform teoriei pieţelor eficiente, preţul activelor se modifică într-un mod întâmplător. Se poate totuşi previziona, în foarte mare măsură, modificarea preţului unui activ financiar (de exemplu cursul monedelor străine sau producţiile viitoare de cereale, care sunt comercializate pe pieţele eficiente).

La cumpărarea stocurilor de capital se poate obţine o rată foarte înaltă a veniturilor obţinute pentru un anumit grad de risc. Managerii specializaţi în portofolii ale pieţelor de capital cumpără stocuri subevalutare şi le vând supraevaluate. Stocurile de capital sau alte investiţii nu pot fi alese la întâmplare. Cei mai mulţi dintre actori, gestionează un portofoliu care se potriveşte preocupărilor şi afacerilor lor. Se acceptă un anumit nivel de risc.

Pieţele de capital sunt foarte diverse din punct de vedere al serviciilor pe care le oferă. Prin pieţele financiare, capitalurile disponibile sunt îndreptate către persoanele fizice şi juridice din fiecare ţară sau din alte ţări, adică acolo unde cererea de capital este mai mare decât oferta. Ca urmare, se creează pieţe de capital interne şi internaţionale.

Pieţele de capital au ca obiect al activităţii emisiunea şi plasarea titlurilor financiare îndeplinind în acest fel cerinţele debitorilor.

Titlurile de valori mobiliare au caracter negociabil şi pot fi vândute şi cumpărate înainte de scadenţă.