Impozitele - geneză, concept, știință

1. Apariţia si evoluţia impozitelor.

Impozitele sunt cunoscute din antichitate şi se presupune că au apărut în evoluţia societăţii omeneşti în cadrul primelor formaţiuni statale, fiind determinate de necesităţile întreţinerii materiale a celor ce exercitau forţa publică, îndeplinind atribuţiile autoritare de conducere statală.

De la apariţia lor, impozitele au fost concepute şi aplicate diferit, condiţionat de dezvoltarea economico-socială şi de cheltuielile publice acceptate în fiecare stat. Date despre impozitele şi cheltuielile publice din antichitate se cunosc în deosebi din istoria statelor antice grec şi roman.

În republicile antice greceşti, ca şi în statul antic roman erau considerate publice cheltuielile pentru organele de conducere statală, pentru întreţinerea şi înzestrarea forţelor armate şi de ordine publică, construcţia şi înarmarea corabiilor de război, construirea de drumuri, pentru temple şi serbări religioase etc.

În completarea resurselor domeniului public, în fiecare din aceste state au fost instituite impozite diferite, unele ordinare sau curente altele extraordinare.

În statul antic atenian principalul impozit era pretins de la proprietarii de terenuri şi de bunuri. Acesta era urmat de impozite asupra veniturilor meseriaşilor, taxele pentru vânzarea în piaţă a produselor agricole, precum şi impozitul extraordinar pe veniturile cetăţenilor bogaţi în timp de război ca o îndatorire de onoare a acestor cetăţeni.

În statul roman antic, în toate etapele de evoluţie istorică, principalul impozit a fost "tributum". La început acest impozit era perceput numai de la locuitorii provinciilor cucerite, apoi a fost extins ca impozit cetăţenesc permanent, datorat de toţi cetăţenii statului roman care avea proprietăţi imobiliare, iar mai târziu şi pentru bunuri mobiliare. Apoi s-a instituit impozit asupra vânzărilor de bunuri, un impozit pe meşteşuguri, pe numărul de sclavi şi impozitul datorat de celibatari.

Aceste impozite din statele atenian şi roman sunt o dovadă şi exemplu ale răspândirii şi diversificării în antichitate al procedeului financiar al obligării persoanelor fizice să plătească impozite ca venituri ale statului.

În evul mediu impozitele erau de asemenea diferite de la un stat la altul, condiţionat de dezvoltarea economico-socială diferită, ca şi de concepţii şi tradiţii proprii.

În Anglia, timp îndelungat, impozitul era cel datorat de proprietarii de pământ. Concepţional, prin Charta Libertatum din 1215 s-a interzis instituirea impozitelor de către monarhi fără aprobarea poporului. În acelaşi secol a fost introdus un impozit diferenţiat pentru nobili, clerci şi ţărani, iar în secolele următoare au fost instituite impozite pe clădiri, pe veniturile meşteşugarilor, ca şi impozite incluse în preţuirile de vânzare a sării, cărbunilor, pieilor şi altor bunuri.

În Republica Florenţa din Italia în perioada secolelor XII-XV existau: impozit pe veniturile cetăţenilor bogaţi, care se percepea în baza unei "scări" progresive, impozite pe succesiuni, impozite pe sare, taxe vamale la intrarea mărfurilor în republică.

Între impozitele din evul mediu sunt remarcabile şi cele aplicate în Principatele Romane, în care şirul de mare a dărilor ordinare cuprindea birul aşezat ca "cisla" asupra localităţilor şi perceput cu denumirea de "sferturi", văcăritul, pogonăritul, tutunăritul etc., cărora li se adăugau dările extraordinare - ploconul steagului la urcarea pe tron a domnitorului, ajutorinţele şi altele.

În ultima parte a evului mediu în condiţiile dezvoltării meşteşugurilor şi a manufacturilor, ca şi a comerţului, diversificarea veniturilor cetăţenilor a oferit statelor posibilitatea sporirii numărului şi tipurilor impozitelor. Aceasta a fost determinată şi de creşterea cheltuielilor publice pentru organele de stat. Datorită numărului mare şi diversificării exagerate a impozitelor în Franţa, Adunarea Constituantă întrunită după revoluţia franceză din 1789 a decis reforma impozitelor prin înlăturarea privilegiilor avute până atunci de nobili şi clerci, suprimarea arbitrarului aparatului fiscal, înlăturarea unor impozite pe vânzări, prevederea drepturilor cetăţenilor de a consimţi liber la satisfacerea impozitelor.

Concepţia instituirii impozitelor cu "consimţământul contribuabililor" a fost preluată atât de doctrina finanţelor publice moderne, cât şi de legiuitorii din mai multe state contemporane. Însă în aplicarea practică a acestei concepţii s-a ajuns doar la reprezentarea în competenţa parlamentarilor a dreptului de a reglementa impozitele, taxele şi alte venituri bugetare.

În perioada contemporană, exercitarea dreptului parlamentarilor - ca organe reprezentative - de a institui şi modifica impozitele a fost dominată de creşterea continuă a cheltuielilor publice în toate statele. În consecinţă, parlamentele din statele contemporane au fost şi sunt cele mai des forţate de împrejurări să sporească impozitele, consimţământul cetăţenilor la aceste impozite considerându-se exprimat prin votarea legilor referitoare la impozite de către reprezentaţii lor în parlamente.