Investiții

1. Conceptul de investiţii

În perioada conducerii prin plan central a economiei româneşti, datorită trăsăturilor specifice acestui tip de economie şi a supraevaluării locului mijloacelor fixe în cadrul acesteia, noţiunea de investiţii era abordată în mod simplist, considerându-se că acestea reprezintă orice cheltuială bănească efectuată în vederea creării de mijloace fixe noi, precum şi a reconstruirii, modernizării şi refacerii mijloacelor fixe existente, într-un sens mai larg, ele erau definite ca reprezentând „plasarea unor sume de bani în domeniul economic, social-cultural, administrativ, militar etc. cu scopul de a asigura baza tehnico-materială şi forţa de muncă necesare desfăşurării şi lărgirii activităţii acestora”.

Înscrierea economiei româneşti pe coordonatele economiei de piaţă face necesară în mod obiectiv reconsiderarea unor concepte economice şi abordarea pe alte planuri a raportului dintre teoria şi practica economică, în concordanţă cu evoluţiile din economia românească şi cu cele ale teoriei şi practicii economice din ţările dezvoltate.

Conceptul de investiţii are în prezent un conţinut foarte complex şi nu este abordat în mod unitar în literatura şi practica economică şi financiară internaţională.

Unii teoreticieni au încercat să scoată în evidenţă caracteristicile cele mai importante ale investiţiilor realizate la nivel micro sau macroeconomic, insistând mai mult sau mai puţin asupra unor caracteristici în detrimentul altora. Astfel, a investi înseamnă a plăti un cost actual în vederea obţinerii de încasări viitoare, a schimba în prezent o certitudine cu o speranţă viitoare (Peumans), a sacrifica un capital cu nişte speranţe mai mult sau mai puţin îndepărtate, deci a paria asupra viitorului (P. Masse) sau a renunţa la sumele băneşti lichide în favoarea speranţei realizării unor venituri viitoare, distribuite în timp (F. Aftalion).

În viziunea lui J.M. Keynes, investiţiile curente reprezintă „adaosul curent la valoarea echipamentului de producţie care a rezultat din activitatea de producţie a perioadei respective''. Keynes este şi autorul celebrei ecuaţii „economii = investiţii" considerând că, în general, investiţiile dintr-o anumită perioadă sunt egale cu economiile, deoarece fiecare dintre cei doi termeni ai egalităţii reprezintă diferenţa dintre venituri şi consum (economiile = venitul -consumul, iar investiţiile = venitul - consumul).

În literatura economică, investiţiile sunt definite ca reprezentând o sumă de bani alocată în economie în vederea creşterii producţiei, adică o cheltuială bănească ce prezintă patru particularităţi specifice faţă de celelalte cheltuieli băneşti din economie, şi anume :

- resursele investite în realizarea unui proiect pot fi delimitate ca natură şi volum de alte cheltuieli băneşti;

- cheltuielile efectuate au o durată de viaţă specifică, concretizată în faze şi etape bine definite (cercetare, proiectare, execuţie, exploatare);

- cheltuielile efectuate cu realizarea proiectului de investiţii să fie eficiente, adică proiectul de investiţii trebuie să asigure recuperarea fondurilor alocate şi obţinerea unui profit;

- proiectele de investiţii presupun întotdeauna un risc, legat de eventualele modificări în evoluţia parametrilor proiectaţi, datorită schimbărilor care pot apărea în viaţa economică şi social-politică.

Spre deosebire de cheltuielile de consum, care conduc la o diminuare a bogăţiei şi deci la o pierdere de valoare, cheltuielile de investiţii presupun achiziţionarea de active mobiliare sau imobiliare, corporale sau necorporale, care au ca scop obţinerea ulterioară a unor fluxuri de lichidităţi ce conduc la creşterea bogăţiei celor care le angajează în acest scop.

In practica economică, investiţiile sunt abordate pe trei dimensiuni: contabilă, economică şi financiară:

- abordarea contabilă, potrivit căreia investiţiile sunt considerate imobilizări concretizate în bunuri mobile sau imobile, corporale sau necorporale, achiziţionate sau create în întreprindere, care rămân constante o perioadă mai lungă de timp (au o durată de viaţă mai mare de un an). Această abordare pune accentul pe conţinutul material al efortului investiţional şi pe valoarea şi durata de viaţă a investiţiei realizate.