Investiții străine directe

Cap I INVESTIŢIILE STRĂINE DIRECTE – ELEMENTE DEFINITORII

1.1. Definirea investitiilor straine directe

Investitiile straine directe sunt definite ca proprietatea directa sau indirecta a unei entitati straine de a detine cel putin 10% din actiunile cu drept de vot ale unei intreprinderi. O investitie directa straina poate insemna o achizitie, o fuziune, o noua fabrica, extinderea fabricii sau o absorbire. Aceasta definitie este considerata cea mai buna, asa ca va fi folosita cand vom discuta despre investitiile directe straine.

Sunt cel putin patru caracteristici care le disting direct de portofoliul de investitii:

1. Un aspect fundamental al investitiilor directe, ca opuse investitiilor de portofoliu aste ca investitorul cumpara puterea de a exercita controlul asupra managementului investitiei si tocmai de aceea nu implica doar capital. Acest lucru implica abilitati manageriale si tehnice sau cunostinte de marketing. Puterea controlului va varia in functie de distributia actiunilor in firma respectiva. Explicatia acestui fapt este aceea ca daca un investitor detine peste 30% din actiunile unei companii si nici un alt investitor nu detine mai mult de 10% aste foarte posibil sa fie apt de a exercita controlul cu toate ca este minoritate, nedetinand 51% din actiunile unei companii.

2. O alta diferenta fundamentala este tinta finala a investitorului direct ti a investitorului de portofoliu. Capitalul de portofoliu are tendinta de a se muta in unele sectoare din tari straine care au un avantaj asupra respectivelor sectoare interne. Acest avantaj va fi reflectat de un profit superior. Acest lucrul impus este posibil sa se intample cu o investitie directa intr-o industrie in care tara sursa are avantajul dar unde acest avantaj poate fi transferat unei tari straine in folosul acesteia.

3. Vasta majoritate a investitorilor de portofoliu este realizata de persoane fizice sau institutii si nu de persoane juridice, de companii. Ei au tendinta sa investeasca in persoane fizice si institutii straine prin intermediul mecanismului pietei de capital strain. In cazul investitiilor directe straine este normal sa fie facut de companii. Poate implica cumpararea unei intregi companii sau numai unei parti din aceasta constituind un schimb de proprietate sau, alternativ, poate consta in cladirea unei intregi noi fabrici in strainatate intr-o forma pe ?verticala sau orizontala? , cu toate ca acestea, reprezentand inca o extensie geografica a acestei firme. Acestea pot fi motivele diferite de maximizare a profitului imediat. Rezultatul analizei generale facute la CERT a confirmat acest lucru.

4. Investitiile directe straine nu necesita un flux de capital de la o tara la alta. Economisti obisnuiau sa se gandeasca la investitiile directe ca la o miscare internationala a capitalului ce poate avea forme diverse, de exemplu noi actiuni, anumite forme de obligatiuni, vanzari-cumparari ale actiunilor si obligatiunilor existente prin schimburile de titluri de valoare sau printr-o varietate de forme si instrumente de credit pe termen scurt. Singura diferenta pe care economisti ar acceptat-o a fost aceea ca investitiile directe sunt insotite de grade diferite de control si miscare de management si tehnologie.

Alte beneficii pe care o investitie straina le-ar putea aduce:

- sporirea productie si a calitatii produselor in concordanta cu standardele vestice;

- realizarea cantitatii necesare tuturor pietelor potentiale straine sau interne;

- crearea de noi locuri de munca;

- accesul la noi piete

Pe de alta parte investitiile sunt componenta cea mai volatila a PIB. Cand exportul de bunuri si servicii trece printr-o perioada de recesiune si acest declin este, de obicei, datorat unei scaderi a cheltuielilor pentru investitii. Cu mult mai putin volatile decat investitiile nationale, investitiile straine directe raspund la mult mai multe determinante decat investitiile domestice (nationale).

1.2. Tipuri de investitii

In economie exista mai multe tipuri de investitii. Unele dintre acestea presupun tranzactii financiare intre agentii economice, altele presupun implicarea in tranzactii si a unor bunuri materiale cum ar fi cladirile, echipamentele industriale mijloacele de transport etc. In primul caz, investitorul intra in posesia unor active specifice: actiuni, obligatiuni, certificate de depozit sau bouri de tezaur. In al doilea caz activele rezultate au cu totul alta natura: fabrici, companii de transport, hoteluri sau magazine. In primul caz este vorba despre investitii financiare, iar in al doilea caz de investitii reale. De cele mai multe ori nu se poate face o delimitare precisa, deoarece cele doua tipuri coexista.

Trebuie de retinut ca in perioadele precapitaliste majoritatea investitiilor reale nu implicau nici un fel de tranzactii financiare. In societatea moderna, aproape orice investitie reala are si o importanta latura financiara. De la cel mai mic magazin pana la marile corporatii internationale, activitatea de investitii se sprijina pe credit, actiuni, obligatiuni etc.

1.3. Tipuri de investitori

Termenul “speculatie” este folosit de multe ori in sens peiorativ. Nu exista vreo diferenta de esenta intre ce le doua concepte: cel de investitor si cel de speculator.

Speculatorul reprezinta un tip aparte de investitor, care se individualizeaza printr-un comportament specific:

- speculatorul are o atitudine diferita fata de risc, in comparatie cu investitorul obisnuit : primul este atras puternic de investitiile cu risc deosebit e mare, cel de-al doilea prefera un risc cat mai scazut;

- decurgand din aceasta atitudine, speculatorul mizeaza pe un profit anormal de mare corespunzator cu riscul pe care si-l asuma, in timp ce investitorul obisnuit conteaza pe un castig normal de mare;

- speculatorul actioneaza mai mult pe termen scurt, in timp ce pentru o investitie obisnuita orizontul de timp este relativ mai mare;