Investițiile de Portofoliu

Procesul de investire are multiple fatete: el poate sa presupuna a investi bani în obligatiuni sau actiuni comune sau proprietati sau orice alte active; el poate implica actiuni speculative pe o piata în crestere sau vânzari short pe o piata în scadere; poate sa presupuna alegerea de actiuni „de crestere” sau „de valoare”, alegerea de obligatiuni, optiuni si alte titluri financiare; el poate conduce la acumulare de fonduri sau disipare de resurse. Diversitatea si concurenta sunt principalele atribute ale acestui domeniu efervescent.

În tot acest labirint, un loc important îl ocupa managementul de portofoliu, atât sub aspect teoretic, cât si sub aspect practic. Investitorii individuali, managerii de fonduri si investitorii institutionali trebuie sa se decida asupra obiectivelor ce vor fi urmarite si în functie de acestea sa selecteze dintre posibilele alternative de investitii.

Dezideratul actului de investitie presupune anumite optiuni fundamentale. Ca parte a mecanismului de control al riscurilor, decizia trebuie sa fie luata în baza selectarii a multiple active pentru a putea construi un portofoliu care sa echilibreze cele doua elemente fundamentale, riscul si câstigul.

Un alt element care va determina succesul investitiei este orizontul de timp; alegerea unei investitii pe termen scurt, mediu sau lung poate sa conduca la un câstig avantajos sau, daca alegerea nu are la baza teorii si tehnici de management de portofoliu, la o situatie de pierderi.

Asadar, teoria si practica managementului de portofoliu reprezinta o recunoastere a nevoilor personale si a stilului de viata a investitorului individual si o recunoastere a imperativelor institutionale ale investitorilor profesionisti (fondurile de pensii, bancile de investitii, fondurile de investitii, etc.). Ambele categorii de investitori trebuie sa cunoasca faptul ca aceasta piata atât de complexa cere cunoasterea tehnicilor de control a riscurilor si de apreciere în termeni reali a capitalurilor.

2.2. Scurt istoric asupra evolutiei teoriei financiare

De-a lungul secolului al XIX-lea, previziunile optimiste dominau teoria economica a acelor vremuri. Pâna la începutul secolului al XX-lea, economistii clasici defineau economia ca un sistem lipsit de risc care produce întotdeauna rezultate optime. Conform teoriei, stabilitatea sistemului economic era garantata. Se considera ca economia, privita ca un întreg, ca un sistem unitar, era lipsita de risc, chiar daca firmele sau indivizii suportau anumite riscuri.

Aceste principii s-au schimbat într-o maniera profunda, pe masura ce economiile nationale erau din ce în ce mai afectate de Primul razboi mondial, si, mai târziu, de efectele crah-ului bursier din 1929 si perioadei de recesiune ce a urmat (1929-1933). A fost momentul în care notiunile de „incertitudine”, „risc” si-au facut loc în limbajul economic, iar primii economisti care au definit aceste notiuni au fost Frank Knight si John Maynard Keynes. În cartea sa, „Risc, incertitudine si profit”, Frank Knight a demonstrat ca elementul surpriza apare în mod comun într-un sistem unde deciziile depind de previziunile asupra viitorului. Ideile sale erau în special relevante pentru pietele financiare, unde toate deciziile se bazau pe previziuni si unde elementul surpriza survenea deseori. John Maynard Keynes, considerat unul din cei mari economisti ai sec. al XX-lea, în cartea sa „Tratat asupra probabilitatilor”, a atacat punctul de vedere traditional asupra teoriei probabilitatilor, confom caruia, evenimentele repetate observate în trecut se vor produce probabil si în viitor. În anii care au urmat, s-au facut pasi importanti în studiul notiunii de risc si incertitudine prin aparitia unei teorii noi, teoria jocurilor. Creatorul acestei teorii, John von Neumann, în cartea sa „Teorie asupra jocurilor si comportamentului economic”, scrisa împreuna cu Oskar Morgenstern, încearca sa demonstreze ca „sursa incertitudinilor se gaseste în intentiile celorlalti”, spre deosebire de predecesorii sai care au considerat incertudinea o realitate a vietii.

La temelia teoriei financiare în domeniul analizei portofoliului de